Decizia CCR nr. 419/2016Paragraful 9

6. Referitor la încălcarea art. 1 alin. (4) şi art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală, susţine că, astfel cum a arătat în precedent, textul de lege criticat are în vedere doar ipoteza unităţii infracţionale, nu şi pe aceea a pluralităţii de infracţiuni, astfel încât instanţele de judecată realizează, în practică, o interpretare extensivă a normei legale, consacrată prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 1 din 14 aprilie 2014. Arată că puterea judecătorească, prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, are rolul constituţional de a da unui text de lege anumite interpretări în scopul aplicării unitare de către instanţele judecătoreşti, însă aceasta nu presupune ca instanţa supremă să se poată substitui Parlamentului, aşa încât interpretarea dată art. 6 alin. (1) din Codul penal contravine dispoziţiilor care stabilesc sfera de competenţă a puterii legiuitoare, consacrată de art. 61 alin. (1) din Constituţie. În concluzie, interpretarea potrivit căreia legea penală mai favorabilă, în sensul art. 6 alin. (1) din Codul penal, presupune aplicarea unei legi noi mai severe pluralităţii de infracţiuni comise şi definitiv judecate sub imperiul legii vechi, mai blânde sub aspectul tratamentului sancţionator al pluralităţii de infracţiuni, este de natură să înfrângă exigenţele constituţionale, ajungându-se la schimbarea sensului actelor normative adoptate de către legiuitor.