Decizia CCR nr. 397/2016Paragraful 18

15. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. 67 alin. (2) din Legea nr. 192/2006 şi ale art. 16 alin. (1) lit. g) teza finală din Codul de procedură penală sunt constituţionale. În acest sens, arată că acordul de mediere, retragerea plângerii prealabile şi împăcarea reprezintă variante alternative de încetare a procesului penal şi de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale. Părţile au posibilitatea înlăturării răspunderii penale prin acordul de mediere, acord ce este posibil la infracţiunile unde este permisă împăcarea, efectul acordului de mediere fiind întocmai cu al împăcării, şi anume încetarea procesului penal. Cu alte cuvinte, până la sesizarea instanţei, părţile au atât dreptul la împăcare, cât şi dreptul la mediere, în schimb, după ce procesul penal intră în faza de judecată, inculpatul are posibilitatea de a găsi o soluţie amiabilă la conflict doar prin mediere. Legiuitorul a vrut să instituie o procedură autorizată care să aibă ca efect protejarea persoanelor vătămate atunci când se demarează judecata, ca unică posibilitate, după sesizarea instanţei, ca negocierea unei soluţii amiabile la conflictul penal să aibă loc într-un cadru organizat şi autorizat, neutru şi independent, care să ducă la o soluţie amiabilă, sustenabilă şi pe deplin mulţumitoare pentru fiecare din părţile conflictului penal. Prin urmare, de vreme ce părţile, în cazurile în care este permisă împăcarea, au posibilitatea medierii, liberul acces la justiţie şi egalitatea în faţa legii sunt respectate. Medierea penală reprezintă, aşadar, o alternativă la procesul penal, iar acordul de mediere este o alternativă la instituţia împăcării penale. Raţiunea instituţiei medierii este aceea de a facilita şi promova metode alternative de soluţionare a litigiilor prin posibilitatea recurgerii la o procedură extrajudiciară. Totodată, ca procedură distinctă de procesul penal, medierea este bazată pe principiile şi garanţiile legale ale drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului prevăzute în Constituţie şi în Legea nr. 192/2006. Prin urmare, legiuitorul român a dorit să creeze o formă instituţionalizată de soluţionare a conflictelor juridice ivite între diferite persoane, inclusiv în cauzele penale. Dreptul la un mediator este un drept fundamental în noua legislaţie penală, fiind stipulat în mod expres la art. 81 şi art. 83 din noul Cod de procedură penală ca drept personal şi, în acelaşi timp, comun atât pentru persoana vătămată, cât şi pentru făptuitor.