Decizia CCR nr. 394/2016Paragraful 13

CCR · decizie de neconstituționalitate · 14.06.2016 · dosar 32.101/3/CA/2015
Paragraful 13
9. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 86 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 este neîntemeiată. Arată că prevederile de lege supuse controlului de constituţionalitate stabilesc, cu caracter principial, categoriile de situaţii şi fapte care constituie abateri disciplinare pentru membrii profesiei de avocat şi care pot atrage, în condiţiile prevăzute de lege, sancţionarea disciplinară a acestora, însă acestea se aplică în mod egal, fără privilegii şi discriminări, tuturor membrilor profesiei, inclusiv membrilor comisiei de disciplină. Pentru aceste din urmă persoane nu are relevanţă activitatea desfăşurată în cadrul acestor comisii, ci numai activitatea de avocat, care atrage, în condiţiile legii, răspunderea disciplinară în situaţia săvârşirii unei abateri disciplinare.
Sursa oficială ↗