Decizia ÎCCJ nr. 88/2024 (HP)Punctul XII

ÎCCJ · hotărâre prealabilă · 18.11.2024 · dosar 8.533/118/2022
Punctul XII
XII. Înalta Curte de Casație și Justiție XII.1. Asupra admisibilității sesizării 93. Procedând la analiza admisibilității sesizării, se constată că sunt îndeplinite toate condițiile cerute cumulativ de prevederile art. 519 din Codul de procedură civilă, potrivit căruia: „Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.“ ... 94. Pentru atingerea scopului acestui mecanism juridic de prevenire a jurisprudenței neunitare la nivelul instanțelor naționale, legiuitorul a instituit mai multe condiții de admisibilitate, ce pot fi grupate astfel: – existența unei chestiuni de drept veritabile și esențiale, care poate genera interpretări diferite și de lămurirea căreia depinde soluționarea pe fond a cauzei, incluzând aici atât problemele de drept material, cât și pe cele de drept procesual decisive pentru soluționarea pe fond a cauzei;    ... – chestiunea de drept să fie ridicată în cursul judecății în fața unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță;  ... – chestiunea de drept să fie nouă și să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, iar Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat deja asupra problemei de drept printr-o hotărâre obligatorie pentru toate instanțele.  ... ... 95. În ceea ce privește condiția existenței unei chestiuni de drept veritabile, susceptibilă să dea naștere unor interpretări diferite, în practica completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a reținut că această cerință de admisibilitate a sesizării se referă la caracterul real și serios al problemei de drept cu care a fost sesizată Înalta Curte de Casație și Justiție. ... 96. Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat în mod constant că, în declanșarea procedurii pronunțării unei hotărâri prealabile, trebuie să fie identificată o problemă de drept care necesită cu pregnanță a fi lămurită, pentru înlăturarea oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății (Decizia nr. 24 din 29 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 820 din 4 noiembrie 2015; Decizia nr. 6 din 30 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 24 februarie 2017; Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016, Decizia nr. 62 din 18 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 797 din 9 octombrie 2017). ... 97. Întrucât, instanța de trimitere este învestită în recurs să soluționeze chestiunea termenului de exercitare a acțiunii în anulare de către emitentul noului certificat de Luptător cu Rol Determinant, acțiune referită de normele speciale ale art. 8 alin. (5) din Legea nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare, și art. 49^1 alin. (1) lit. b) din normele de aplicare a acestei legi, prevăzute în anexa la Hotărârea Guvernului nr. 1.412/2004, prin raportare la aplicarea/neaplicarea art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, normă de drept comun în materia contenciosului administrativ, care impune emitentului unui act administrativ unilateral nelegal un termen de 1 an de la data emiterii actului pentru exercitarea dreptului la acțiune în anulare, și pentru că instanța de trimitere a demonstrat că instanțele nu au dat, încă, o anumită interpretare și aplicare la nivel jurisprudențial, practica judiciară incipientă, reflectată în hotărâri nedefinitive, conturând existența unei probleme de interpretare a acestor norme, aptă să genereze divergențe serioase de jurisprudență, în opinia judecătorului-raportor chestiunea de drept este una veritabilă care are legătură cu soluționarea cauzei. ... 98. Sfera de aplicabilitate a normelor Legii nr. 341/2004 și Hotărârii Guvernului nr. 1.412/2004 constituie premisa stabilirii, pe cale judecătorească, a termenului în care autoritatea emitentă a noului certificat de Luptător cu Rol Determinant poate exercita dreptul la acțiunea în anularea acestui act, sesizarea Curții de Apel Constanța - Secția de contencios administrativ și fiscal vizând realizarea unor operațiuni de interpretare și aplicare a unui text de lege nu în raport cu circumstanțele particulare ce caracterizează un anume litigiu, ci o problemă de drept reală, premisa de la care pornește întrebarea găsindu-și izvorul în dispozițiile legale, nu într-o anume stare de fapt. ... 99. Prin urmare, este vorba de o chestiune de drept, în sensul art. 519 din Codul de procedură civilă, susceptibilă a da naștere unei jurisprudențe neunitare, decurgând, în esență, din modalitatea în care au fost interpretate dispozițiile menționate, accentuând fie metoda de interpretare ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus, fie metoda teleologică, urmărind scopul reglementării prin raportare la valorile sociale apărate și normate prin Legea nr. 341/2004. ... 100. În ceea ce privește condiția ca respectiva chestiune de drept să fie ridicată în cursul judecății în fața unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, se constată că aceasta este îndeplinită, întrucât sesizarea a fost formulată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul Curții de Apel Constanța - Secția de contencios administrativ și fiscal, învestită cu soluționarea recursului formulat de recurentul-pârât AB împotriva Sentinței civile nr. 483 din 13 aprilie 2023 pronunțate de Tribunalul Constanța - Secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 8.533/118/2022, decizia ce se va pronunța fiind definitivă, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură civilă.   ... 101. În ceea ce privește condiția noutății se constată că dispozițiile Legii nr. 341/2004 și ale Hotărârii Guvernului nr. 1.412/2004 au fost modificate succesiv de la data intrării lor în vigoare (23.07.2004 și, respectiv, 10.09.2004), ultima modificare intervenind la o dată relativ recentă, prin Hotărârea Guvernului nr. 482/2022 privind modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 1.412/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii recunoștinței pentru victoria Revoluției Române din Decembrie 1989, pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Brașov din noiembrie 1987 și pentru revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului - Lupeni - august 1977 nr. 341/2004 și că această chestiune de drept nu a făcut obiectul unor dezlegări definitive în jurisprudența instanțelor, așa cum s-a antamat. ... 102. Astfel, Legea nr. 341/2004 a fost modificată succesiv prin următoarele acte: Ordonanța Guvernului nr. 94/2004; Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 133/2004; Legea nr. 556/2004; Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 182/2005; Legea nr. 347/2006; Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 132/2006; Ordonanța Guvernului nr. 1/2008; Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 6/2008; Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 203/2008; Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2009; Legea nr. 118/2010; Legea nr. 71/2011; Legea nr. 178/2012; Legea nr. 2/2013; Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2014; Ordonanța Guvernului nr. 1/2015; Ordonanța Guvernului nr. 16/2015; Legea nr. 199/2016; Legea nr. 252/2016; Legea nr. 179/2021; Legea nr. 242/2021, iar Hotărârea Guvernului nr. 1.412/2004 a suferit modificări prin: Hotărârea Guvernului nr. 2.354/2004; Hotărârea Guvernului nr. 1.707/2006; Hotărârea Guvernului nr. 99/2015; Hotărârea Guvernului nr. 482/2022. Dispozițiile art. 8 alin. (5) din lege au fost introduse prin Legea nr. 242/2021, pe când art. 49^1 din Normele metodologice a fost introdus prin Hotărârea Guvernului nr. 99/2015. ... 103. Este de remarcat și faptul că, deși art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 este în vigoare de la 6 ianuarie 2005, suferind o singură modificare prin Legea nr. 262/2007 pentru modificarea și completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, în vigoare de la 2 august 2007, instanțele nu i-au dat, încă, o anumită interpretare și aplicare la nivel jurisprudențial în contextul Legii nr. 341/2004 și a normelor sale de aplicare, de aceea, cerința „noutății“ chestiunii de drept supuse dezlegării este îndeplinită. ... 104. În ceea ce privește condiția ca respectiva chestiune de drept să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, iar Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat deja asupra problemei de drept printr-o hotărâre obligatorie pentru toate instanțele, se constată că, în mod formal, asupra chestiunii în sine nu există o decizie de unificare și nicio sesizare având ca obiect un recurs în interesul legii în curs de soluționare pe această problemă de drept.   ... 105. Decizia nr. 74 din 20 noiembrie 2023, menționată în paragraful 87, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Constanța - Secția de contencios administrativ și fiscal și a stabilit că „În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (6) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, autoritatea publică emitentă a unui act administrativ unilateral cu caracter normativ nu poate solicita instanței anularea acestuia“, nu rezolvă chestiunea de drept sesizată în cauză. ... ... XII.2. Asupra fondului sesizării 106. Problema de drept care a generat prezenta sesizare este reprezentată, cum s-a menționat, de modul de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 8 alin. (5) din Legea nr. 341/2004 prin raportare la art. 49^1 alin. (1) lit. b) din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 1.412/2004 și ale art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, în ipoteza acțiunii în anularea noului certificat de Luptător cu Rol Determinant, formulată de emitentul certificatului, Secretariatul de stat pentru recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989. ... 107. În procedura judiciară, instanța este învestită cu chestiunea verificării legalității hotărârii primei instanțe care a considerat că reclamantului Secretariatul de stat nu i se opune termenul de 1 an de la data emiterii actului administrativ, prevăzut de art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, legiuitorul derogând de la norma de drept comun, prin art. 8 alin. (5) -(7) din Legea nr. 341/2004, dispoziții care ar permite anularea noilor certificate, eliberate persoanelor care nu îndeplineau condițiile prevăzute de lege la data eliberării lor. ... 108. În opinie majoritară, conturată în hotărâri nedefinitive, o astfel de acțiune trebuie să îndeplinească condițiile și termenul prevăzute de art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, opinie îmbrățișată și de instanța de trimitere, precum și de specialiștii care au expus un punct de vedere (cap. X din prezenta decizie). ... 109. Introductiv, este necesară o scurtă prezentare a conceptelor chestiunii de drept ce se cere a fi lămurită. ... 110. Certificatul de Luptător cu Rol Determinant, prevăzut la art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 3 din Legea nr. 341/2004, are natura juridică a unui act administrativ cu caracter individual care atestă o calitate ce permite accesul la beneficiile acordate de lege, fiind, în conformitate cu art. 5 alin. (7) din aceeași lege, „singurul document valabil pentru a beneficia de prevederile prezentei legi“, eliberat de Secretariatul de stat, după analiza cererilor și verificarea dosarelor persoanelor care solicită acordarea acestei calități. Acest certificat a fost definit de art. 1^1 lit. b) din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 1.412/2004 în anul 2015 (dispoziția inițială, introdusă prin Hotărârea Guvernului nr. 1.707/2006, a fost modificată prin Hotărârea Guvernului nr. 99/2015) ca fiind „certificatul nou sau noul certificat“. ... 111. Privind retrospectiv, dacă la data intrării în vigoare a Legii nr. 341/2004, art. 3 alin. (1) lit. b) instituia doar 3 titluri în semn de gratitudine față de cei care au luptat pentru victoria Revoluției Române din Decembrie 1989: Luptător Rănit, Luptător Reținut și Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite - deținătorii de certificate eliberate în baza Legii nr. 42/1990, cu modificările și completările ulterioare, fiind obligați să le preschimbe conform Legii nr. 341/2004 -, ulterior, prin modificările aduse Legii nr. 341/2004, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2014, în vigoare din 30.12.2014, s-a mai instituit un nou titlu - „Luptător cu Rol Determinant“, legiuitorul făcând distincție între Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite și Luptător cu Rol Determinant în art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 3 și 4. ... 112. Pentru obținerea la cerere a noului certificat de Luptător cu Rol Determinant, art. 3^2 din Legea nr. 341/2004 (introdus, de asemenea, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2014) prevede că este necesară parcurgerea unei proceduri de verificare a îndeplinirii condițiilor de obținere a acestuia, în baza certificatului preschimbat conform Legii nr. 341/2004 și a dosarului anterior. ... 113. Procedura obținerii certificatului de Luptător cu Rol Determinant este detaliată în capitolul III, art. 21-21^7 din normele metodologice cuprinse de Hotărârea Guvernului nr. 1.412/2004, cu modificările și completările ulterioare, din anul 2015, din aceste norme rezultând și faptul că, împotriva deciziilor de admitere sau de respingere a cererii de acordare a noului certificat de Luptător cu Rol Determinant (art. 21^3) se poate face contestație, în sensul formulării unor acțiuni în instanțele de contencios administrativ, în maximum 30 de zile de la data comunicării soluției, conform art. 9^2 alin. (6) din Legea nr. 341/2004, fie de către persoanele nemulțumite, fie de alte persoane ce consideră că nu s-au respectat prevederile legii în cazul altor persoane cărora le-a fost eliberat certificatul. ... 114. Art. 8 alin. (5) din Legea nr. 341/2004, introdus de legiuitor prin Legea nr. 242/2021, în vigoare din 11.10.2021, prevede și că „modalitatea de (…) anulare a certificatelor eliberate persoanelor care nu îndeplineau condițiile prevăzute de prezenta lege la data eliberării certificatului se stabilesc prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi“. Totuși, anterior acestei completări legislative, procedura administrativă cu privire la anularea noilor certificate a fost reglementată de normele metodologice, în art. 49 și 49^1, încă din anul 2015 (prin Hotărârea Guvernului nr. 99/2015), pentru interpretarea art. 8 alin. (5) din lege fiind important sensul, dar și scopul completării legii din anul 2021. ... 115. În cuprinsul art. 49 și 49^1 din Normele metodologice sunt reglementate proceduri administrative și pentru alte situații, care exced chestiunii de drept ce trebuie lămurită, cum este cea reglementată de art. 49 alin. (2) , reflectată apoi în cuprinsul art. 49^1 alin. (1) lit. a) (modificat prin Hotărârea Guvernului nr. 482/2022), care acordă competența analizării unor elemente de noutate, constatate din oficiu sau sesizate de oricare persoană fizică sau juridică de drept public sau privat, care conduc la anularea noilor certificate eliberate unor persoane care nu îndeplinesc condițiile prevăzute de lege sau de normele de aplicare, unei comisii din cadrul Secretariatului de stat, iar în baza deciziei acestei comisii, Secretariatul de stat anulează certificatul care atestă calitatea de Luptător cu Rol Determinant, legalitatea operațiunilor de anulare fiind supusă controlului judecătoresc pe calea contenciosului administrativ. ... 116. De asemenea, nici art. 49^3 din Normele metodologice nu privește prezenta sesizare, făcând referire la art. 8 alin. (2) și (3) din Legea nr. 341/2004, respectiv la persoane care au deținut cel puțin o demnitate sau o funcție de conducere în cadrul organelor de conducere la nivel local, regional sau național ale Partidului Comunist Român sau ale gărzilor patriotice. ... 117. În fine, situația cu care Înalta Curte de Casație și Justiție a fost sesizată este reglementată distinct în art. 49^1 alin. (1) lit. b) din normele sus-menționate - „în cazurile în care, dintr-o eroare materială, s-au eliberat certificate unor persoane care nu îndeplinesc condițiile prevăzute de Legea nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare, precum și condițiile prevăzute în normele de aplicare, constatată din oficiu sau la sesizarea oricărei persoane fizice ori juridice de drept public sau privat, procedează la analizarea dosarelor și, după caz, decide efectuarea demersurilor legale către organele/instanțele competente;“, dispoziție introdusă prin Hotărârea Guvernului nr. 99/2015. ... 118. Pentru lămurirea chestiunii de drept sesizate, folosind interpretarea gramaticală, sintagma „eroare materială“ este esențială, deoarece, în absența unei definiri și clarificări legale, poate fi înțeleasă fie ca o eroare materială de drept procesual, fie ca o eroare materială de drept substanțial. ... 119. Astfel, în sens procesual, eroarea materială este privită ca „o mențiune greșită cuprinsă într-un act procedural, fiind evidentă atunci când rezultă din compararea a ceea ce a fost consemnat greșit cu datele din conținutul dosarului sau al însuși actului în care s-a strecurat eroarea materială“. Se încadrează în această noțiune „inexactitatea evidentă ce rezultă în mod cert din însăși actele cauzei, nefiind nevoie, pentru a o constata, de administrarea sau reaprecierea unor probe“ (Dicționar juridic) și nici de interpretarea sau aplicarea dispozițiilor legale. ... 120. În plus, procedura de îndreptare a erorilor materiale nu este oficială și nu necesită deliberări, ci, eventual, lămuriri, putând fi solicitată în orice moment fie de către instanță, fie de către partea interesată. În procedură administrativă aceste erori pot fi rectificate oricând de organul competent. ... 121. Erorile materiale de drept substanțial însă se referă la greșeli care apar în aplicarea sau interpretarea normelor de drept substanțial. ... 122. Interpretarea normei din art. 49^1 alin. (1) lit. b) , în coroborare cu art. 8 alin. (5) din Legea nr. 341/2004, relevă că legiuitorul a avut în vedere o eroare materială de drept substanțial întrucât face referire la acele cazuri în care s-au eliberat certificate unor persoane care nu îndeplinesc condițiile prevăzute de lege sau de normele de aplicare. ... 123. Înalta Curte de Casație și Justiție reține că norma nu exclude ab initio simplele erori materiale evidente ce se pot strecura în actele procedurii de eliberare a noului certificat și care pot fi îndreptate oricând, cum ar fi, de exemplu, erorile privind numele persoanei îndreptățite ori altele asemenea. Partea finală a normei impune comisiei obligația să examineze aceste erori după ce le-a observat din oficiu sau după ce i-au fost aduse la cunoștință și să acționeze pentru îndreptarea lor de către organele sau instanțele competente. ... 124. Revenind la ipoteza erorilor de drept substanțial, în primul rând, se constată că acțiunea în anularea noului certificat pentru astfel de erori este o acțiune în anularea unui act administrativ, supusă prevederilor Legii nr. 554/2004. ... 125. Art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 prevede că emitentul actului administrativ unilateral nelegal poate solicita instanței anularea acestuia, în situația în care actul nu mai poate fi revocat întrucât a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice, în termen de 1 an de la data emiterii lui. Aceasta înseamnă că în perioada de 1 an de la emiterea actului administrativ, datorită faptului că actul a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice, împrejurare care înlătură de la aplicare principiul revocabilității actelor administrative, emitentul este obligat să se adreseze instanței de judecată pentru anularea lui. Odată împlinit termenul de 1 an, autoritatea emitentă este decăzută din dreptul de a acționa, dezechilibrul dintre principiul legalității actelor administrative și cel al stabilității raporturilor juridice fiind rezolvat de legiuitor în materia contenciosului administrativ în favoarea celui din urmă, printr-o dispoziție clară și necondiționată. ... 126. Așadar, principiul securității raporturilor juridice, element fundamental al statului de drept, care asigură stabilitatea și predictibilitatea relațiilor juridice, pentru respectarea și protejarea în mod constant a acestora, impune ca erorile materiale de drept substanțial să poată fi remediate doar într-un anumit termen. ... 127. În sprijinul acestei concluzii sunt și considerentele Deciziei nr. 74 din 20 noiembrie 2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, paragrafele 91-93, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 8 ianuarie 2024, din cuprinsul cărora rezultă implicit faptul că din interpretarea dispozițiilor cuprinse în art. 1 alin. (6) , dar și a celor din art. 7 alin. (1^1) și art. 11 alin. (2) și (4) din Legea nr. 554/2004 „reiese voința legiuitorului potrivit căreia nelegalitatea unui act administrativ individual poate fi invocată doar pe o perioadă determinată, indiferent de persoana fizică sau juridică (inclusiv autoritatea emitentă) care invocă nelegalitatea“. Mai mult, s-a considerat că termenul de introducere a acțiunii este de un an atât în cazul acțiunii introduse de autoritatea publică emitentă, conform dispozițiilor art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, cât și al acțiunii în anulare introduse de persoana vătămată, în temeiul dispozițiilor art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004. ... 128. Până în prezent, legiuitorul nu s-a îndepărtat de la această viziune, în aplicarea art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 fiind indiferent motivul de nulitate a actului administrativ, precum și buna sau reaua-credință a beneficiarului. ... 129. În al doilea rând, dispozițiile speciale ale Legii nr. 341/2004 și ale normelor de aplicare a acestei legi nu derogă, în mod expres, de la art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, în cuprinsul acestora negăsindu-se nicio prevedere cu privire la termenul în care Secretariatul de stat, în calitate de emitent al „noului certificat“, poate formula o acțiune în anularea acestuia pentru erori de drept substanțial. ... 130. Deși legea specială recunoaște dreptul autorității publice emitente de a acționa în instanță, nu prevede un termen de introducere a acțiunii, astfel încât este incident termenul de drept comun din art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, lege ordinară care nu poate fi înlăturată de la aplicare. ... 131. Este adevărat că în Decizia Curții Constituționale a României nr. 430 din 21 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 818 din 24 septembrie 2018, s-a reafirmat faptul că, potrivit Constituției României, republicată, nu există o obligație de reglementare a statului în virtutea obligației morale a societății de a-și manifesta gratitudinea față de cei care, prin contribuția proprie, au condus la căderea regimului comunist, neputându-se vorbi de existența unui drept fundamental la obținerea noului certificat și, în baza acestuia, a beneficiilor materiale prevăzute de lege, ceea ce ar implica și dreptul statului de a aduce modificări sau chiar de a sista acest drept pentru anumite motive legal determinate, însă acțiunea în anularea „noilor certificate“ presupune existența unor motive de nelegalitate preexistente emiterii lor și, indiferent de motivele legal determinate ce ar justifica o astfel de acțiune, aceasta nu poate fi exercitată oricând în contenciosul administrativ. ... 132. Instanța de contencios administrativ analizează motivele de nelegalitate ale actului administrativ în condițiile Legii nr. 554/2004, indiferent de tipul nulității invocate (absolută sau relativă), fiind necesar ca orice excepție de la această lege să fie prevăzută expres tot prin lege. ... 133. În acest punct al analizei sunt amintite prevederile Legii nr. 24/2000, art. 15 și 63, potrivit cărora o reglementare este derogatorie „dacă soluțiile legislative referitoare la o situație anume determinată cuprind norme diferite în raport cu reglementarea-cadru în materie, aceasta din urmă păstrându-și caracterul său general obligatoriu pentru toate celelalte cazuri“, iar „Pentru instituirea unei norme derogatorii se va folosi formula «prin derogare de la …», urmată de menționarea reglementării de la care se derogă. Derogarea se poate face numai printr-un act normativ de nivel cel puțin egal cu cel al reglementării de bază“. ... 134. Deci, pe de o parte, Legea nr. 341/2004, ca lege specială derogatorie de la norma generală cuprinsă în Legea nr. 554/2004, în conformitate cu normele de tehnică legislativă enunțate, ar fi trebuit să prevadă o derogare explicită de la soluția legislativă cuprinsă în reglementarea-cadru în materie și, în lipsa unei astfel de derogări, este aplicabilă norma de drept comun. ... 135. Pe de altă parte, hotărârile de Guvern emise în reglementarea, completarea ori modificarea Normelor metodologice ale Legii nr. 341/2004 nu ar putea deroga de la prevederile Legii nr. 554/2004 și nici nu derogă printr-o dispoziție expresă în acest sens. ... 136. Prin urmare, se poate concluziona că acțiunea în anularea „noului certificat“ poate fi exercitată de către emitentul Secretariatul de stat numai în condițiile și termenul prevăzut de art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, în lipsa unor dispoziții contrare. ... 137. În al treilea rând, un alt argument în sprijinul acestei interpretări decurge din faptul că introducerea în fondul legislativ a art. 8 alin. (5) din Legea nr. 341/2004, prin Legea nr. 242/2021, începând cu 11.10.2021, nu înseamnă că s-a instituit un nou drept la acțiune în anularea tuturor certificatelor pretins nelegale, deja emise, o astfel de acțiune putând fi formulată și anterior acestui moment, în temeiul art. 49^1 alin. (1) lit. b) din Normele metodologice, după cum s-a anticipat în paragraful 105. Principial, modificarea legislativă are aplicabilitate asupra faptelor și acțiunilor săvârșite după intrarea sa în vigoare, neputând retroactiva în lipsa unei situații excepționale și fără o dispoziție expresă în acest sens, retroactivitatea legii fiind interzisă de principiile dreptului pentru asigurarea predictibilității și stabilității normelor juridice. ... 138. Interpretarea teleologică relevă faptul că unicul scop urmărit de legiuitor prin introducerea alin. (5) al art. 8 din Legea nr. 341/2004 a fost acela de a delega Guvernului competența de reglementare a procedurii de urmat în cele trei cazuri: 1. verificarea îndeplinirii condițiilor art. 3 alin. (6) și ale art. 8 alin. (1) -(3) în scopul acordării titlurilor și eliberării certificatelor; 2. modalitatea de respingere a cererilor pentru acordarea calităților prevăzute de lege și 3. de anulare a certificatelor eliberate persoanelor care nu îndeplineau condițiile prevăzute de lege la data eliberării certificatului. Or, în virtutea competenței acordate, Guvernul a reglementat procedura și atribuțiile comisiei fără instituirea vreunui termen derogatoriu de la normele de drept comun. ... 139. Este adevărat că Legea nr. 242/2021 prevede, în art. II, un termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a acestei legi în care Secretariatul de stat trebuia să finalizeze verificările îndeplinirii condițiilor prevăzute la art. 8 alin. (2) și (3) din Legea nr. 341/2004 pentru toți titularii de titluri și de certificate obținute anterior în temeiul Legii nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare. Această dispoziție prevede că: „Persoanele care nu îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 8 alin. (1) -(3) din Legea nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare, nu mai beneficiază de drepturile acordate în temeiul acestei legi, iar certificatul acordat acestora se retrage prin decizia Secretariatului de Stat. În cazul retragerii unui certificat, Secretariatul de Stat va propune Președintelui României retragerea titlului atribuit în baza acestuia. Decizia de retragere a certificatului poate fi contestată de titular la instanța de contencios administrativ, conform prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, și cu respectarea competenței prevăzute la art. 25 din Legea nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare.“ ... 140. Însă art. 8 alin. (1) -(3) al Legii nr. 341/2004 stipulează că nu beneficiază de prevederile prezentei legi: „(...) persoanele care sunt dovedite a fi fost implicate în activitățile fostei securități ca poliție politică, au dezinformat sau au folosit mijloace de informare în masă în scop de diversiune ori au acționat, sub orice formă, împotriva Revoluției Române din Decembrie 1989, au emis ordine și dispoziții în favoarea menținerii structurilor fostului partid comunist și pentru apărarea dictatorului“; „(…) persoanele care sunt dovedite că în perioada 1945-1989 au deținut cel puțin o demnitate sau o funcție de conducere în cadrul organelor de conducere la nivel local, regional sau național ale Partidului Comunist Român“ și „persoanele care sunt dovedite că în perioada 1945-1989 au deținut cel puțin o demnitate sau o funcție de conducere în cadrul organelor de conducere la nivel local, regional sau național ale gărzilor patriotice“. ... 141. Expunerea de motive a Legii nr. 242/2021 reflectă intenția legiuitorului de a interveni în situațiile în care instanțele de judecată au constatat calitatea de colaborator sau lucrător al securității ca poliție politică, nefiind acceptat ca astfel de persoane să beneficieze de drepturile conferite de Legea nr. 341/2004. Această intenție exprimată clar în dispozițiile legii modificatoare nu poate fi extinsă pe calea interpretării altor situații. ... 142. Așadar, alin. (5) al art. 8 din Legea nr. 341/2004 trebuie interpretat și aplicat în contextul Legii nr. 242/2021, interpretarea sistematică a reglementării dezvăluind situații particulare, distincte de ipoteza chestiunii de drept ce se cere a fi lămurită. Mai mult, interpretarea art. 8 alin. (5) -(7) din Legea nr. 341/2004 nu reflectă voința legiuitorului de a deschide posibilitatea de a formula acțiune în anularea „noului certificat“ ori de câte ori comisia se sesizează din oficiu ori este sesizată de alte persoane că au fost emise certificate unor persoane care nu îndeplinesc condițiile legii. O astfel de intenție nu poate fi rezultatul interpretării acestor dispoziții, ci trebuie să rezulte în mod explicit din conținutul legii, fiind derogatorie de la dreptul comun. ... 143. Revenind, se poate conchide că, dacă scopul urmărit de legiuitor ar fi privit instituirea unui nou termen pentru formularea acțiunii în anularea noului certificat, în situația atribuției comisiei din art. 49^1 alin. (1) lit. b) din Normele metodologice, acesta ar fi trebuit să rezulte în mod clar dintr-o prevedere expresă, conform dispozițiilor Legii nr. 24/2000, anterior amintite. ... 144. Curgerea termenului de 1 an de la un alt moment decât cel al emiterii actului administrativ nu poate fi acceptată în lipsa unei dispoziții exprese care să exprime intenția legiuitorului de a deroga de la prevederea clară și necondiționată a art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004. Fără astfel de derogări, aplicarea acestor dispoziții se face unitar, iar interpretarea lor nu poate depinde de anumite situații particulare, de aceea importanța valorilor sociale ocrotite prin legea specială nu poate fi determinantă în interpretarea chestiunii de drept ce face obiectul prezentei sesizări. ... 145. Este necesar a fi delimitate modificările legislative succesive ale Legii nr. 341/2004 și, chiar dacă, din punct de vedere istorico-teleologic, sunt identificate și justificate motive determinante legale, acestea nu conduc la o altă concluzie în privința acestei chestiuni de drept. ... 146. În esență, se consideră că, pentru lămurirea chestiunii de drept, sunt lipsite de relevanță modificările anterioare anului 2014, când a fost instituit noul titlu de Luptător cu Rol Determinant, scopul urmărit de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2014 fiind deja atins la momentul emiterii „noului certificat“, iar din cuprinsul modificărilor ulterioare se pot desprinde motive determinante care nu privesc chestiunea de drept în discuție cum sunt, spre exemplu, înlocuirea Comisiei permanente parlamentare cu comisia Secretariatului de stat (prin Legea nr. 179/2021) ori anularea certificatelor și sistarea drepturilor pentru neîndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 3 alin. (6) din Legea nr. 341/2004 (alta este situația celor care au săvârșit infracțiuni în legătură cu acordarea sau preschimbarea certificatelor de revoluționar, care ar putea atrage anularea certificatelor în cauză de către organele ori instanțele penale) și art. 8 alin. (1) -(3) din actul normativ menționat (a se vedea paragrafele 126-128) (prin Legea nr. 242/2021). ... 147. Pentru considerentele expuse, instanța supremă va dispune admiterea sesizării, în limita prevederilor art. 521 alin. (1) forma finală a Codului de procedură civilă, numai cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării, în sensul interpretării și aplicării dispozițiilor art. 8 alin. (5) din Legea recunoștinței pentru victoria Revoluției Române din Decembrie 1989, pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Brașov din noiembrie 1987 și pentru revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului - Lupeni - august 1977 nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare, prin raportare la prevederile art. 49^1 alin. (1) lit. b) din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 1.412/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii recunoștinței pentru victoria Revoluției Române din Decembrie 1989, pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Brașov din noiembrie 1987 și pentru revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului - Lupeni - august 1977 nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare, în privința noului certificat de Luptător cu Rol Determinant. ... 148. În interpretarea și aplicarea acestor norme, acțiunii în anularea noului certificat, astfel cum acesta este definit la art. 1^1 lit. b) din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 1.412/2004, formulată de Secretariatul de stat pentru recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989, în baza art. 49^1 alin. (1) lit. b) din același act normativ, i se aplică termenul de decădere de 1 an de la emiterea actului prevăzut de art. 1 alin. (6) teza finală din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. ... ... ...
Sursa oficială ↗