Decizia CCR nr. 366/2016Paragraful 13

9. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa de judecată susţine, în esenţă, că interpretarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă cu privire la caracterul de noutate a chestiunii de drept este neconstituţională, deoarece creează o discriminare între justiţiabilii dintr-un proces civil şi cei dintr-un proces penal, având în vedere că în materie civilă instanţa supremă trebuie să analizeze şi caracterul de noutate a chestiunii de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, spre deosebire de procesele penale în care nu este necesar, potrivit Codului de procedură penală, să fie examinată existenţa unei asemenea condiţii. În acest sens, invocă unele decizii referitoare la pronunţarea unei hotărâri prealabile în materie civilă pentru dezlegarea modului de interpretare şi aplicare a unor dispoziţii legale, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a arătat că, pe măsură ce chestiunea de drept a primit o dezlegare din partea instanţelor, caracterul de noutate se pierde, iar noutatea chestiunii de drept trebuie privită ca un element de diferenţiere între cele două mecanisme de unificare a practicii judiciare în sensul că, dacă recursul în interesul legii are menirea de a înlătura o practică neunitară deja intervenită în rândul instanţelor judecătoreşti (control a posteriori), hotărârea preliminară are ca scop preîntâmpinarea apariţiei unei astfel de practici (control a priori). Or, instanţa autoare a excepţiei susţine că atât în Codul de procedură civilă, cât şi în Codul de procedură penală sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a fost reglementată ca un mijloc alternativ/paralel pentru asigurarea unei practici judiciare unitare, alături de recursul în interesul legii, şi nu ca un mecanism distinct de recursul în interesul legii, care are ca unic scop preîntâmpinarea apariţiei practicii neunitare, astfel cum s-a reţinut în considerentele deciziilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie mai sus citate. Mai arată că atât în Codul de procedură civilă, cât şi în Codul de procedură penală incidentul procedural care constă în sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a fost reglementat ca o secţiune a aceluiaşi capitol intitulat "Dispoziţii privind asigurarea unei practici judiciare unitare".