Decizia CCR nr. 701/2015Paragraful 9
Paragraful 9
5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate instanţa de judecată susţine, în esenţă, că interpretarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă cu privire la caracterul de noutate a chestiunii de drept este neconstituţională, deoarece creează o discriminare între justiţiabilii dintr-un proces civil şi cei dintr-un proces penal, având în vedere că în materie civilă instanţa supremă trebuie să analizeze şi caracterul de noutate a chestiunii de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective. În acest sens invocă considerentele deciziilor pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie referitoare la pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea modului de interpretare şi aplicare a unor dispoziţii legale, respectiv deciziile nr. 3 şi 4 din 14 aprilie 2014, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 16 iunie 2014, Decizia nr. 6 din 23 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 691 din 22 septembrie 2014, Decizia nr. 7 din 30 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 5 august 2014, sau Decizia nr. 10 din 20 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 832 din 14 noiembrie 2014. Se mai susţine că atât în Codul de procedură civilă, cât şi în Codul de procedură penală sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a fost reglementată ca un mijloc alternativ/paralel pentru asigurarea unei practici judiciare unitare, alături de recursul în interesul legii, şi nu ca un mecanism distinct de recursul în interesul legii, care are ca unic scop preîntâmpinarea apariţiei practicii neunitare (control a priori), astfel cum s-a reţinut în considerentele deciziilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie mai sus citate. Mai arată că atât în Codul de procedură civilă, cât şi în Codul de procedură penală incidentul procedural care constă în sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a fost reglementat ca o secţiune a aceluiaşi capitol intitulat "Dispoziţii privind asigurarea unei practici judiciare unitare".
Sursa oficială ↗