Decizia CCR nr. 348/2016Paragraful 9

CCR · decizie de neconstituționalitate · 24.05.2016 · dosar 3.113/62/2015
Paragraful 9
5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia arată că i s-a refuzat primirea indemnizaţiei de şomaj, deoarece a avut depozite bancare, care produc dobânzi. Însă depozitele bancare respective reprezintă asigurarea unui trai confortabil la pensionare, fiind vorba despre sume provenite din salariul primit. Or, statul are obligaţia de a asigura cetăţenilor un trai decent. Aşadar, interdicţia de a primi indemnizaţia de şomaj, în cazul deţinerii unor depozite bancare, contravine art. 47 din Constituţie, referitor la un nivel de trai decent. Astfel, chiar dacă s-ar admite susţinerile pârâtei "conform cărora ar fi încasat venituri din dividende, raportat la cuantumul acestora, cu mult sub suma de 500 lei avută în vedere ca şi indicator social de referinţă, astfel cum îl reţine art. 5 pct. IV lit. c) teza finală din Legea nr. 76/2002, ne-am afla în faţa unei încălcări evidente atât a art. 4 alin. (1) din Legea nr. 76/2002, cât mai ales a art. 16 şi art. 45 din Constituţie, făcându-se diferenţiere clară între persoanele autorizate conform legii şi persoanele care pot obţine venituri din dividende, în situaţia în care ambele categorii ar obţine venituri sub un anumit cuantum fixat prin lege".
Sursa oficială ↗