Decizia CCR nr. 347/2016Paragraful 17

13. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 164/2014 sunt constituţionale. De-a lungul timpului, Curtea Constituţională, prin raportare la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, a statuat că nu orice diferenţă de tratament semnifică în mod automat încălcarea dispoziţiilor constituţionale referitoare la interzicerea discriminării. În plus, în domeniul măsurilor economice sau de strategie socială, statul beneficiază de o amplă marjă de apreciere când evaluează dacă şi în ce măsură diferenţele în situaţii similare justifică un tratament diferit. Astfel, instanţa europeană a statuat că tratamentul diferenţiat al persoanelor aflate în situaţii similare este discriminatoriu dacă nu are o justificare obiectivă şi rezonabilă, cu alte cuvinte, dacă nu urmăreşte un obiectiv legitim sau dacă nu există o relaţie rezonabilă de proporţionalitate între mijloacele întrebuinţate şi obiectivul avut în vedere. Privite din această perspectivă, termenele introduse prin art. 13 din Legea nr. 164/2014 au ca scop eficientizarea procedurilor administrative şi, în final, respectarea drepturilor tuturor persoanelor interesate, reprezentând în acelaşi timp un scop legitim, iar instituirea acestora nu este de natură a crea discriminări sau limitări ale accesului liber la justiţie, chiar dacă împlinirea acestor termene reprezintă o condiţionare a sesizării instanţei de judecată. Invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la accesul liber la justiţie, mai exact Decizia nr. 560 din 16 iulie 2015. Cu privire la nesocotirea dreptului de proprietate privată, consideră că această critică este neîntemeiată, deoarece legiuitorul poate să instituie noi modalităţi de plată a despăgubirilor, chiar şi în tranşe anuale egale, pe o perioadă de 5 ani, din moment ce conţinutul şi limitele dreptului de proprietate şi a creanţelor asupra statului sunt stabilite de lege. Cât priveşte dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 164/2014, consideră că acestea nu au legătură cu soluţionarea cauzei, ci devin aplicabile abia după împlinirea termenelor prevăzute pentru parcurgerea fazei administrative. Cererea depusă iniţial de autoarea excepţiei de neconstituţionalitate în temeiul Legii nr. 290/2003 nu era soluţionată la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 164/2014, motiv pentru care incidente în continuarea fazei administrative devin noile prevederi de lege. Prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 din Legea nr. 164/2014 este inadmisibilă, în temeiul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.