Decizia CCR nr. 347/2016Paragraful 25

20. Cu privire la pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 44 din Constituţie şi a art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea constată că aceste dispoziţii nu au aplicabilitate în cauză, deoarece art. 13 din Legea nr. 164/2014 se referă la obligaţia comisiilor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 şi a Legii nr. 290/2003 de a soluţiona, prin hotărâre, cererile de acordare a despăgubirilor înregistrate şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 164/2014. Or, nu se poate susţine că simpla depunere a cererii de acordare a despăgubirilor a dat naştere unui drept de proprietate asupra despăgubirilor ori că aceasta reprezintă un "bun" în sensul art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie. De altfel, prin Decizia nr. 865 din 10 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 166 din 4 martie 2016, paragraful 24, Curtea a reţinut că normele de lege supuse controlului de constituţionalitate stabilesc domeniul de aplicare a legii sub aspectul modalităţii de plată a despăgubirilor, fără a interfera cu privire la existenţa sau întinderea despăgubirilor deja stabilite prin deciziile de plată şi hotărârile definitive emise în temeiul legilor reparatorii. Totodată, a arătat că deciziile definitive de plată a despăgubirilor (concretizate fie în hotărârile comisiilor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, pentru aplicarea celor trei acte normative precizate, fie în deciziile Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, fie în hotărârile judecătoreşti definitive prin care s-a exercitat controlul judecătoresc asupra actelor administrative de plată a despăgubirilor) au generat un drept de creanţă asupra statului, care beneficiază de protecţie constituţională, în condiţiile art. 44 din Legea fundamentală.