Decizia CCR nr. 426/2016Paragraful 26

23. Avocatul Poporului consideră că prevederile art. 3, art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 164/2014 sunt constituţionale. Reţine că dispoziţiile art. 44 alin. (2) şi art. 53 alin. (1) din Constituţie nu sunt încălcate, de vreme ce plata despăgubirilor stabilite prin acte administrative se efectuează în ordinea cronologică a emiterii acestora, în tranşe anuale egale, eşalonat, pe o perioadă de 5 ani, începând cu data de 1 ianuarie 2015. În aplicarea dispoziţiilor art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie, legiuitorul poate să reglementeze în mod diferit modul de plată a despăgubirilor acordate în temeiul Legii nr. 9/1998 şi al Legii nr. 290/2003, chiar dacă acestea au fost stabilite prin hotărâri judecătoreşti, atât timp cât dreptul de proprietate nu este suprimat. Dispoziţiile criticate din Legea nr. 164/2014 conduc la acordarea despăgubirilor în 5 tranşe, mod diferit faţă de cel stabilit în temeiul vechii legi, fiind justificate şi de contextul economico-financiar cu care se confruntă statul. În plus, normele criticate nu neagă dreptul beneficiarilor la plata despăgubirilor, ci instituie un nou sistem de acordare, motiv pentru care intervenţia unui act normativ nou, prin care legiuitorul a înţeles să instituie o serie de măsuri pentru finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 şi al Legii nr. 290/2003 nu este de natură să realizeze o restrângere a exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală, menţionează că aceasta nu poate fi reţinută, întrucât considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 528 din 12 decembrie 2013 nu pot fi aplicate mutatis mutandis la situaţia legislativă actuală, şi anume la Legea nr. 164/2014, pentru că se referă la soluţii legislative actuale. Consideră, de asemenea, că prevederile sunt constituţionale, acestea fiind aplicabile tuturor celor prevăzuţi de ipoteza normei după intrarea acesteia în vigoare şi având domeniul lor propriu de aplicare. Un act normativ nou (în speţă, Legea nr. 164/2014) nu face altceva decât să refuze supravieţuirea anumitor dispoziţii din legea veche (Legea nr. 9/1998), cu privire la modalitatea de despăgubire a persoanelor îndreptăţite şi să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare. Ca atare, intervenţia unui act normativ nou, prin care legiuitorul a înţeles să instituie o serie de măsuri pentru finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 şi al Legii nr. 290/2003, nu este de natură să creeze discriminări sau o restrângere a exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.