Decizia CCR nr. 250/2016Paragraful 20

CCR · decizie de neconstituționalitate · 05.05.2016 · dosar 20.479/3/2013
Paragraful 20
17. Avocatul Poporului consideră că prevederile art. 3 alin. (2) şi art. 10 din Legea nr. 164/2014 sunt constituţionale. În Dosarul nr. 1.278D/2015, Avocatul Poporului arată că dispoziţiile art. 3 alin. (2) şi art. 10 din Legea nr. 164/2014 nu sunt de natură a aduce atingere principiului neretroactivităţii legii, întrucât prevederile supuse controlului de constituţionalitate se aplică după intrarea acesteia în vigoare, având domeniul lor propriu de aplicare. Un act normativ nou (în speţă, Legea nr. 164/2014) nu face altceva decât să refuze supravieţuirea anumitor dispoziţii din legislaţia anterioară în materie şi să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare. Referitor la criticile de neconstituţionalitate ce privesc soluţia legiuitorului de eşalonare a despăgubirilor pentru o perioadă de 5 ani, menţionează că măsurile instituite nu reprezintă o încălcare a dreptului de proprietate privată. Astfel, prin instituirea unei noi proceduri de stabilire şi acordare a despăgubirilor, precum şi de plată a sumelor de bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 164/2014 şi a sumelor stabilite prin hotărâri judecătoreşti, în tranşe anuale egale, în termen de 5 ani, nu se aduce atingere dreptului de proprietate privată în substanţa sa, atât timp cât printr-un act al instanţei dreptul nu este suprimat. Stabilirea conţinutului şi a limitelor dreptului de proprietate constituie atributul exclusiv al legiuitorului, care este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepţiunea principială conferită de Constituţie. Noile dispoziţii conduc la acordarea despăgubirilor în 5 tranşe, mod diferit faţă de cel stabilit în temeiul vechii legi, însă această măsură este justificată şi de contextul economico-financiar cu care se confruntă statul. În plus, normele criticate nu neagă dreptul beneficiarilor la plata despăgubirilor, ci instituie aplicarea unui nou sistem de acordare a acestora.
Sursa oficială ↗