Decizia CCR nr. 430/2016Paragraful 14
Paragraful 14
11. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. 10 alin. (1) , (2) , (3) şi (6) din Legea nr. 164/2014 sunt constituţionale, iar excepţia de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 10/2014, precum şi a art. 11 alin. (3) din Legea nr. 164/2014 este inadmisibilă. Astfel, prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 10/2014 nu au continuat să îşi producă efecte juridice, întrucât s-au aplicat până la finele anului 2014, astfel cum rezultă din prevederile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 164/2014. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 alin. (3) din Legea nr. 164/2014, prin raportare la art. 21, art. 44 şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, consideră, de asemenea, că aceasta este inadmisibilă, deoarece nu este îndeplinită condiţia de admisibilitate referitoare la legătura excepţiei cu soluţionarea cauzei. În privinţa criticilor de neconstituţionalitate a prevederilor art. 10 alin. (1) , (2) , (3) şi (6) din Legea nr. 164/2014, prin raportare la art. 44 din Constituţie, precizează că, prin stabilirea unui nou termen pentru acordarea despăgubirilor în temeiul Legii nr. 9/1998, dreptul de proprietate privată nu apare ca fiind iluzoriu, în condiţiile în care este supus unor condiţii şi limitări în temeiul legii. Ca atare, normele criticate prin care s-a dispus eşalonarea plăţii despăgubirilor nu sunt de natură să aducă atingere dreptului de proprietate privată, doar pentru că legiuitorul a ales să reglementeze în mod diferit modul de plată a despăgubirilor acordate în temeiul Legii nr. 9/1998, şi anume în tranşe anuale egale, eşalonat, pe o perioadă de 5 ani, atât timp cât dreptul de proprietate nu este suprimat. Cât priveşte critica de neconstituţionalitate raportată la art. 147 alin. (4) din Constituţie, menţionează că aceasta nu poate fi reţinută, deoarece considerentele Deciziei nr. 528 din 12 decembrie 2013 nu pot fi aplicate mutatis mutandis la situaţia legislativă actuală, şi anume la Legea nr. 164/2014, pentru că se referă la soluţii legislative diferite.
Sursa oficială ↗