Decizia CCR nr. 247/2016Paragraful 17
- Curtea
- CCR
- Tipul
- decizie de neconstituționalitate
- Data
- 05.05.2016
- Dosarul
- 803/120/2015
14. Avocatul Poporului consideră că prevederile art. 3, art. 10 şi art. 14 din Legea nr. 164/2014 sunt constituţionale, sens în care arată că normele de lege criticate, prin care s-a dispus eşalonarea plăţii despăgubirilor, precum şi faptul că validarea sau invalidarea hotărârilor emise de comisiile judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi a Legii nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare, înainte sau după data intrării în vigoare a prezentei legi, se realizează de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, în termen de 18 luni, fie de la data intrării în vigoare a legii, fie de la data înregistrării lor, nu sunt de natură să aducă atingere normelor constituţionale. În aplicarea dispoziţiilor art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie, legiuitorul poate să reglementeze în mod diferit modul de plată a despăgubirilor acordate în temeiul Legii nr. 9/1998 şi al Legii nr. 290/2003, şi anume în tranşe anuale egale, eşalonat, pe o perioadă de 5 ani, chiar dacă acestea au fost stabilite prin hotărâri judecătoreşti, atât timp cât dreptul de proprietate stabilit printr-un act al instanţei nu este suprimat, din moment ce conţinutul şi limitele dreptului de proprietate şi a creanţelor asupra statului sunt stabilite de lege.
Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.
Ai o întrebare despre această decizie?
Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.