Decizia CCR nr. 326/2016Paragraful 49

44. Distinct de acestea Curtea mai constată că autorii excepţiei ignoră faptul că în cazul soluţiilor de netrimitere în judecată nu poate fi pusă în discuţie existenţa unei vinovăţii care să impună dublul grad de jurisdicţie în materie penală, întrucât aceasta, în acord cu art. 23 alin. (11) din Constituţie, se stabileşte numai printr-o hotărâre judecătorească definitivă de condamnare. Or, ordonanţa procurorului prin care dispune o soluţie de netrimitere în judecată nu echivalează cu stabilirea unei vinovăţii. Mai mult, în acord cu art. 341 alin. (6) lit. c) şi alin. (7) pct. 2 lit. d) din Codul de procedură penală, judecătorul de cameră preliminară, în cadrul unei proceduri orale şi contradictorii - a se vedea Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014 -, poate admite plângerea şi schimba temeiul de drept al soluţiei de clasare atacate, cu respectarea principiului non reformatio in pejus. Faptul că suspectul nu ar fi avut posibilitatea de a contesta acuzaţiile aduse, întrucât probatoriul a fost administrat numai în stadiul urmăririi penale in rem, şi că nici în faţa judecătorului de cameră preliminară nu a beneficiat de dreptul la un proces echitabil consacrat de art. 6 paragraful 3) lit. d) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, nu reprezintă o problemă de constituţionalitate, motiv pentru care Curtea constată că nu se poate admite însă ideea înfrângerii prezumţiei de constituţionalitate ca urmare a aplicării unor dispoziţii legale în contradicţie cu legea ori cu principiile fundamentale.