Decizia CCR nr. 189/2016Paragraful 29

24. De altfel, Curtea Constituţională a clarificat semnificaţia sintagmei "contencios administrativ" din cuprinsul prevederilor art. 126 alin. (6) din Legea fundamentală, prin prisma unor critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 267 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 538 din 21 iulie 2014, (paragrafele 20 şi 21), pronunţându-se cu privire la competenţa oricărei instanţe de a soluţiona excepţiile de nelegalitate a actelor administrative individuale invocate în cursul proceselor, indiferent de natura acestora, Curtea a reţinut că rolul esenţial al prevederilor art. 126 alin. (6) din Constituţie este de garantare a controlului judecătoresc asupra actelor administrative ale autorităţilor publice, indiferent de instanţa judecătorească - specializată în contencios administrativ sau de drept comun - competentă. Curtea a observat că normele fundamentale de referinţă nu impun competenţa exclusivă a instanţelor de contencios administrativ în soluţionarea excepţiei de nelegalitate, de vreme ce constituantul, în cuprinsul ultimei teze a alin. (6) , a rezervat această exclusivitate de competenţă doar în privinţa cererilor persoanelor vătămate prin ordonanţe sau dispoziţii din acestea declarate neconstituţionale. Este singura materie asupra căreia constituantul a precizat distinct cărei instanţe judecătoreşti îi revine competenţa de soluţionare, iar acest tratament diferit se justifică prin natura specială a acestor cereri. Dacă constituantul ar fi dorit ca acelaşi tratament juridic să fie aplicat şi în cazul controlului legalităţii actelor administrative, ar fi precizat expres acest lucru în teza întâi a art. 126 alin. (6) . Curtea a constatat că, de vreme ce normele fundamentale sunt de strictă interpretare, rezultă per a contrario că este suficient ca acest tip de control să fie dedus autorităţii judecătoreşti pentru a fi îndeplinită cerinţa unui "control judecătoresc" menţionat de Constituţie, determinarea instanţei competente fiind de resortul legii infraconstituţionale. În acest sens, Curtea a amintit prevederile alin. (2) al aceluiaşi articol 126, potrivit cărora "Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege". Concluzionând, Curtea a constatat că noţiunea de "contencios administrativ" nu o implică în mod necesar şi pe cea de "instanţă de contencios administrativ". Potrivit art. 126 alin. (6) din Constituţie, elementele definitorii ale noţiunii de "contencios administrativ" sunt reprezentate de natura actului juridic ce stă la baza litigiului, care să emane de la o autoritate publică, precum şi de calitatea de autoritate publică a uneia dintre părţile litigiului. Prin coroborarea cu alin. (2) al art. 126 rezultă că organul de jurisdicţie competent a soluţiona litigiul, deci a exercita controlul de legalitate, este cel stabilit potrivit legii.