Decizia CCR nr. 458/2019Punctul 25

25. Astfel, cu privire la critica de neconstituționalitate formulată în Dosarul nr. 2.616D/2017, potrivit căreia acordarea competenței în verificarea legalității actelor administrative tuturor instanțelor judecătorești contravine art. 126 alin. (6) din Constituție, prin Decizia nr. 267 din 7 mai 2014, precitată, Curtea a statuat că dispozițiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 nu contravin textului constituțional invocat, al cărui rol esențial este de garantare a controlului judecătoresc asupra actelor administrative ale autorităților publice, indiferent de modalitatea în care acesta se exercită (pe cale principală sau incidentală) și indiferent de instanța judecătorească (specializată în contencios administrativ sau de drept comun) competentă. Normele fundamentale de referință nu impun competența exclusivă a instanțelor de contencios administrativ în soluționarea excepției de nelegalitate, de vreme ce constituantul, în cuprinsul ultimei teze a alin. (6) , a rezervat această exclusivitate de competență doar în privința cererilor persoanelor vătămate prin ordonanțe sau dispoziții din acestea declarate neconstituționale. Este singura materie asupra căreia constituantul a precizat distinct cărei instanțe judecătorești îi revine competența de soluționare, iar acest tratament diferit se justifică prin natura specială a acestor cereri. Dacă constituantul ar fi dorit ca același tratament juridic să fie aplicat și în cazul controlului legalității actelor administrative, ar fi precizat expres acest lucru în teza întâi a art. 126 alin. (6) . Întrucât normele fundamentale sunt de strictă interpretare, rezultă, per a contrario că este suficient ca acest tip de control să fie supus autorității judecătorești pentru a fi îndeplinită cerința unui „control judecătoresc“ menționat de Constituție, determinarea instanței competente fiind de resortul legii infraconstituționale. În acest sens, Curtea a observat prevederile alin. (2) al aceluiași articol 126, potrivit cărora „Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“. Concluzionând, Curtea a constatat că noțiunea de „contencios administrativ“ nu o implică în mod necesar și pe cea de „instanță de contencios administrativ“. Potrivit art. 126 alin. (6) din Constituție, elementele definitorii ale noțiunii de „contencios administrativ“ sunt reprezentate de natura actului juridic ce stă la baza litigiului, fiind necesar ca acesta să emane de la o autoritate publică, precum și de la calitatea de autoritate publică a uneia dintre părțile litigiului. Prin coroborarea cu alin. (2) al art. 126, rezultă că organul de jurisdicție competent a soluționa litigiul, deci a exercita controlul de legalitate, este cel stabilit potrivit legii. ...