Decizia CCR nr. 358/2024Punctul 14

14. De asemenea, cu privire la art. 126 alin. (6) din Constituție, prin Decizia nr. 267 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 538 din 21 iulie 2014, paragrafele 20 și 21, al cărui rol esențial este de garantare a controlului judecătoresc asupra actelor administrative ale autorităților publice, indiferent de modalitatea în care acesta se exercită (pe cale principală sau incidentală) și indiferent de instanța judecătorească (specializată în contencios administrativ sau de drept comun) competentă, Curtea a arătat că aceste norme fundamentale de referință nu impun competența exclusivă a instanțelor de contencios administrativ în soluționarea excepției de nelegalitate, de vreme ce constituantul, în cuprinsul ultimei teze a alin. (6) , a rezervat această exclusivitate de competență doar în privința cererilor persoanelor vătămate prin ordonanțe sau dispoziții din acestea declarate neconstituționale. Este singura materie asupra căreia constituantul a precizat distinct cărei instanțe judecătorești îi revine competența de soluționare, iar acest tratament diferit se justifică prin natura specială a acestor cereri. Dacă constituantul ar fi dorit ca același tratament juridic să fie aplicat și în cazul controlului legalității actelor administrative, ar fi precizat expres acest lucru în teza întâi a art. 126 alin. (6) . Întrucât normele fundamentale sunt de strictă interpretare, rezultă per a contrario că este suficient ca acest tip de control să fie supus autorității judecătorești pentru a fi îndeplinită cerința unui „control judecătoresc“ menționat de Constituție, determinarea instanței competente fiind de resortul legii infraconstituționale. În acest sens, având în vedere prevederile art. 126 alin. (6) , coroborate cu ale alin. (2) ale aceluiași articol, potrivit căruia competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege, Curtea a constatat că noțiunea de „contencios administrativ“ nu o implică în mod necesar și pe cea de „instanță de contencios administrativ“. Potrivit art. 126 alin. (6) din Constituție, elementele definitorii ale noțiunii de „contencios administrativ“ sunt reprezentate de natura actului juridic ce stă la baza litigiului, fiind necesar ca acesta să emane de la o autoritate publică, precum și de calitatea de autoritate publică a uneia dintre părțile litigiului, astfel că, din coroborarea normelor legale antereferite, rezultă că organul de jurisdicție competent să soluționeze litigiul, deci să exercite controlul de legalitate, este cel stabilit potrivit legii. ...