Decizia CCR nr. 197/2016Paragraful 15

11. Avocatul Poporului apreciază că textul legal criticat nu aduce atingere prezumţiei de nevinovăţie de care beneficiază orice persoană până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare. Astfel, arată că, în procesul penal, poprirea nu este o măsură asigurătorie de sine stătătoare, ci o formă specială de valorificare a măsurii sechestrului asigurător dispus în cadrul procesului penal, concluzie ce se desprinde din interpretarea dispoziţiilor art. 249 alin. (2) din Codul de procedură penală. Scopul instituirii popririi este acela de a se imobiliza - în mâinile terţului poprit - sumele de bani datorate suspectului/inculpatului sau părţii responsabile civilmente, astfel încât aceştia din urmă să nu procedeze la ascunderea sau cheltuirea lor (sume ce nu ar putea fi, în caz contrar, supuse unei indisponibilizări în cadrul procedurii obişnuite de instituire a măsurii asigurătorii, putând fi plătite de terţul poprit la o dată ulterioară celei la care organul de executare identifică bunurile şi procedează la punerea în executare a măsurii sechestrului asigurător). Ca formă de executare a măsurii sechestrului asigurător, poprirea are caracter provizoriu, vremelnic, prin ordonanţa de clasare ori de renunţare la urmărirea penală, după caz, ori prin hotărârea asupra fondului dată de către instanţa de judecată trebuind să se hotărască şi cu privire la măsurile asigurătorii dispuse în cursul procesului penal.