Decizia CCR nr. 185/2016Paragraful 12

CCR · decizie de neconstituționalitate · 29.03.2016 · dosar 8.657/299/2015
Paragraful 12
8. Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că înlocuirea măsurii controlului judiciar cu o măsură preventivă mai aspră se poate dispune atunci când organul judiciar constată că există suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârşit o infracţiune cu intenţie şi pentru care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale. Astfel, înlocuirea măsurii preventive nu se realizează în mod automat prin simplul fapt al punerii în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpat într-o altă cauză, ci în condiţiile în care, din datele prezentate, rezultă suspiciunea rezonabilă că a săvârşit o infracţiune cu intenţie şi în condiţiile prevăzute de lege. Împrejurarea că arestarea inculpatului pentru săvârşirea unei infracţiuni intenţionate pe durata executării măsurii preventive a controlului judiciar într-o altă cauză s-a întemeiat şi pe dispoziţiile prevăzute la art. 223 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală nu constituie o atingere adusă libertăţii persoanei, întrucât temeiurile avute în vedere de organele judiciare sunt diferite şi sunt analizate prin raportare la dispoziţiile art. 202 din Codul de procedură penală în funcţie de situaţiile particulare din fiecare cauză în parte.
Sursa oficială ↗