Decizia CCR nr. 154/2016Paragraful 6

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 338 alin. (1) din Codul penal. Arată, astfel, că autorul excepţiei critică incriminarea faptei de părăsire a locului accidentului, pe motiv că textul de lege criticat nu defineşte noţiunea de "accident de circulaţie", pe care o utilizează, ceea ce îl obligă pe destinatarul normei la un efort de interpretare suplimentar, de natură a afecta previzibilitatea respectivei norme. Deşi autorul excepţiei nu ignoră faptul că sintagma pe care o critică este definită de art. 75 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, consideră, totuşi, că şi această definiţie are o problemă, deoarece foloseşte termenul de "rănire", care nu oferă niciun reper obiectiv în scopul normării conduitei. Astfel, autorul excepţiei susţine că era mai bună reglementarea anterioară, care devenea previzibilă cu ajutorul Deciziei nr. LXVI (66) din 15 octombrie 2007, pronunţată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite. Reprezentantul Ministerului Public consideră că aceste critici sunt nefondate, întrucât este de notorietate jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului potrivit căreia legea nu poate fi exhaustivă, neputând norma toate ipotezele pe care realitatea, la un moment dat, le concretizează, astfel că legea respectă cerinţa de calitate a previzibilităţii în măsura în care poate fi desluşită cu ajutorul unei jurisprudenţe constante în materia respectivă ori cu ajutorul unor specialişti ai dreptului. În plus faţă de aceste considerente cu valoare de principiu, arată că destinatarii textului de lege criticat desfăşoară o activitate cu risc permis, motiv pentru care sunt supuşi unor forme de şcolarizare şi unor examene. Prin urmare, avem de-a face cu persoane formate, avizate şi diligente, care, pe durata deţinerii permisului de conducere, sunt obligate să rămână la curent cu dispoziţiile legale în materie. Totodată, dincolo de cadrul normativ în materie de circulaţie pe drumurile publice, cu privire la care există o obligaţie legală de informare, menţionează că internetul oferă - la o simplă căutare după sintagma "accident de circulaţie" - numere de urgenţă naţionale şi locale pentru obţinerea de informaţii cu privire la acest gen de evenimente, inclusiv explicarea procedurilor pe înţelesul tuturor celor interesaţi. În aceste condiţii, nu există niciun motiv pentru autorul excepţiei să susţină că nu poate să îşi normeze conduita în conformitate cu dispoziţiile de lege criticate. În ceea ce priveşte Decizia nr. LXVI (66) din 15 octombrie 2007, pronunţată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite, arată că aceasta nu era în afara oricăror critici, având în vedere că instanţa supremă stabilise că este accident de circulaţie doar acel eveniment care produce vătămări integrităţii corporale sau sănătăţii uneia sau mai multor persoane, ce necesită pentru vindecare îngrijiri medicale mai mult de 10 zile, ceea ce înseamnă că autorul accidentului, examinând victima, decidea dacă aceasta are nevoie de 10 zile de îngrijiri medicale sau de mai puţine. Astfel, autorul accidentului, presupus autor al infracţiunii de părăsire a locului accidentului, devenea judecător al propriei cauze. Pentru acest motiv, consideră că decizia mai sus menţionată nu ar trebui să mai producă efecte şi nici să mai fie pronunţată una similară. Reprezentantul Ministerului Public concluzionează că textul de lege criticat şi toate normele tehnice şi de punere în aplicare, inclusiv cele de publicitate prin reţeaua internet, asigură unei persoane interesate şi diligente toate reperele pentru a-şi norma conduita.