Decizia CCR nr. 153/2016Paragraful 6

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului autorului excepţiei, care solicită admiterea acesteia. În acest sens, arată că textul de lege criticat este neconstituţional, deoarece nu permite reangajarea şi despăgubirea salariatului în situaţia în care se constată printr-o hotărâre judecătorească că nu a săvârşit faptele pentru care a fost arestat mai mult de 30 de zile. Consideră că astfel sunt încălcate dispoziţiile art. 23 alin. (11) , art. 41 alin. (2) şi art. 53 din Constituţie, precum şi ale art. 6 paragraful 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 6 pct. 1 din Pactul internaţional privind drepturile economice, sociale şi culturale, art. 23 pct. 1 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi art. 15 alin. 1 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. De asemenea, invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale prin deciziile nr. 279/2015, 383/2005, 462/2014, 266/2013, 775/2014, 13/2015. Arată, în continuare, că textul de lege încalcă prezumţia de nevinovăţie, precum şi dreptul salariaţilor la protecţia socială, şi restrânge dreptul la muncă fără respectarea condiţiilor impuse de art. 53 din Constituţie. Totodată, dispoziţiile art. 61 lit. b) din Legea nr. 53/2003 nu respectă garanţia de obiectivitate a concedierii, angajatorul putând acţiona abuziv. Consideră că se poate face o paralelă cu cele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 279/2015.