Decizia CCR nr. 153/2016Paragraful 24

19. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 61 lit. b) din Legea nr. 53/2003 reglementează condiţiile încetării contractului individual de muncă în situaţia în care salariatul este arestat preventiv sau arestat la domiciliu pentru o perioadă mai mare de 30 de zile. Raţiunile instituirii acestei reglementări au în vedere protejarea angajatorului ale cărui interese ar putea fi afectate ca urmare a menţinerii neocupate a unui post pentru o perioadă mai lungă şi de aceea, în această situaţie, nu este relevant dacă fapta săvârşită de salariat a avut sau nu legătură cu locul de muncă ori cu sarcinile de serviciu. În acelaşi timp, textul de lege analizat reprezintă o garanţie a dreptului la muncă, întrucât angajatorul nu va putea dispune desfacerea contractului de muncă în urma arestării preventive ori a arestării la domiciliu a salariatului înainte de termenul de 30 de zile. În cazul în care angajatorul nu a dispus desfacerea contractului individual de muncă după trecerea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 61 lit. b) din Legea nr. 53/2003, iar salariatul a fost eliberat, această măsură îşi pierde justificarea, astfel că nu mai poate fi adoptată. Cu toate acestea, în cazul în care contractul individual de muncă a fost desfăcut în temeiul art. 61 lit. b) din Legea nr. 53/2003, efectele acestei măsuri rămân ireversibile, chiar dacă ulterior se demonstrează că arestarea persoanei a fost nelegală sau/şi neîntemeiată.