Decizia CCR nr. 153/2016Paragraful 27

22. Curtea de la Strasbourg a observat că dreptul unui angajator de a concedia un angajat care făcea obiectul unei măsuri de arest preventiv mai mari de 60 de zile, în conformitate cu art. 130 alin. (1) lit. j) din Codul muncii, a avut ca temei un element obiectiv, respectiv absenţa prelungită a angajatului de la locul de muncă, iar nu alte considerente legate de vinovăţia sa pentru faptele pentru care a fost pus în arest preventiv (mutatis mutandis, decizia de inadmisibilitate din Cauza Ţehanciuc c. României, paragraful 19). Prin această dispoziţie din Codul muncii, legiuitorul naţional a încercat, aşa cum a remarcat cu justeţe şi Curtea Constituţională prin Decizia nr. 5 din 14 ianuarie 2003, să protejeze angajatorii împotriva prejudiciilor pe care le-ar putea provoca absenţa prelungită a unui angajat, care, astfel, nu îşi îndeplineşte obligaţiile contractuale.