Decizia CCR nr. 133/2016Paragraful 24

21. Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti consideră că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 alin. (2) , art. 10 alin. (1) şi (4) , art. 11 alin. (3) din Legea nr. 164/2014 este parţial întemeiată, invocând Decizia Curţii Constituţionale nr. 528 din 12 decembrie 2013, ale cărei soluţie şi considerente se aplică şi în privinţa Legii nr. 164/2014. Instanţa judecătorească reţine că, prin această lege, au fost instituite noi termene de executare a obligaţiilor de plată. Termenul de 5 ani pare a fi rezonabil în raport cu nevoia de stabilitate financiară a bugetului de stat, însă, raportat la întârzierile notorii la plata titlurilor executorii, aceste întârzieri par a fi neconforme cu termenul rezonabil statuat de Curte în decizia mai sus arătată. Mai mult, prin prevederile art. 11 din Legea nr. 164/2014, calitatea procesuală pasivă în orice acţiune intentată în executarea obligaţiilor de compensare instituite de Legea nr. 9/1998 şi Legea nr. 290/2003 o dobândeşte Ministerul Finanţelor Publice. Astfel, orice executare silită începută împotriva Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor ar rămâne fără obiect, deşi aceasta, fie este începută de o perioadă lungă de timp, fie titlul executoriu este emis de o perioadă semnificativă de timp, iar creditorii s-ar vedea în ipoteza în care ar trebui să înceapă un nou dosar de executare. Or, faţă de această situaţie, instanţa judecătorească apreciază că termenul rezonabil a fost deja depăşit. Mai mult, suspendarea de drept a oricărei proceduri de executare silită afectează dreptul contestatorilor de a obţine dreptul urmărit, prin executare. Lipsa punerii în executare a acestei creanţe chiar de către entitatea care ar trebui să o protejeze - statul român - constituie o atingere adusă intereselor legitime ale respectivelor persoane, transformând dreptul de creanţă într-unul iluzoriu şi lipsit de fundament.