Decizia CCR nr. 125/2016Paragraful 8

CCR · decizie de neconstituționalitate · 03.03.2016 · dosar 1.688/2/2012
Paragraful 8
6. Aşadar, autorul excepţiei susţine că este pe deplin de acord că accesul la anumite documente interne/confidenţiale ale Consiliului Concurenţei sau ale unei alte autorităţi poate fi restricţionat de lege, în anumite situaţii expres prevăzute, însă această restricţie nu mai poate opera după ce aceste acte au fost depuse la dosarul instanţei judecătoreşti şi au fost deci accesibile judecătorului cauzei. Conform art. 140 alin. 1 din Codul de procedură civilă, "înscrisurile depuse de părţi rămân dobândite judecăţii şi nu se mai pot retrage fără învoirea părţii potrivnice". Prin urmare, potrivit normelor procesual civile, prin simplul fapt al depunerii, notele interne au fost câştigate cauzei şi deci au dobândit caracterul de probe în dosar, fiind necesară punerea lor în discuţia contradictorie a părţilor, pentru a se respecta garanţiile procesuale reglementate de Constituţie prin art. 21 alin. (3) şi art. 24 alin. (1) şi de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În aceste condiţii, au fost încălcate principiile contradictorialităţii şi al egalităţii armelor şi, totodată, instanţa de fond a respins, în temeiul acestor înscrisuri, criticile de fond formulate de "Mol România Petroleum Products" - S.R.L. cu privire la nerespectarea condiţiei motivării ordinelor în baza cărora s-a desfăşurat investigaţia. Face referire la Hotărârea din 18 martie 2014, pronunţată în Cauza Beraru împotriva României, paragraful 70, potrivit căreia "Curtea reaminteşte că a constatat deja că accesul nerestricţionat la dosarul cauzei şi folosirea nerestricţionată a notiţelor, inclusiv, după caz, posibilitatea de a obţine copii ale documentelor relevante, constituie garanţii importante ale procesului echitabil. Neasigurarea acestui tip de acces a reprezentat, în motivarea Curţii, unul dintre factorii care au determinat constatarea încălcării principiului egalităţii armelor", şi, de asemenea, reaminteşte Decizia Curţii Constituţionale nr. 76 din 26 februarie 2015, paragraful 15, potrivit căreia "Contradictorialitatea, prin natura sa, este ea însăşi o garanţie a dreptului la un proces echitabil pentru realizarea şi apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, întrucât duce la atingerea obiectivelor constituţionale prin posibilitatea atât a acuzării, cât şi a apărării, nu numai de a lua cunoştinţă de toate piesele, observaţiile sau elementele de probă propuse judecătorului de natură să îi influenţeze decizia, ci şi de a le discuta ori comenta. Această exigenţă poate fi realizată în diferite moduri, cu condiţia ca partea adversă să aibă posibilitatea de a combate în mod direct observaţiile depuse." Arată, totodată, că instanţa supremă a reţinut în mod eronat faptul că autorul excepţiei a avut acces la notele interne în forma depusă de Consiliul Concurenţei, în realitate acesta având acces doar la o formă cenzurată, în vreme ce instanţa de judecată a avut acces la forma integrală, neconfidenţială.
Sursa oficială ↗