Decizia CCR nr. 106/2016Paragraful 23

CCR · decizie de neconstituționalitate · 25.02.2016 · dosar 13.561/325/2014
Paragraful 23
19. Analizând criticile de neconstituţionalitate cu luarea în considerare a acestui cadru legal la care autoarea excepţiei face referire, Curtea reţine, mai întâi, că obligaţia de a ţine evidenţa orelor de muncă prestate de fiecare salariat în cadrul acestor raporturi de muncă, şi, în consecinţă, reglementarea unei sancţiuni pentru încălcarea acestei obligaţii, nu relevă niciun element de neconstituţionalitate. Stabilirea contravenţiei prevăzute de textul de lege criticat reprezintă o opţiune legitimă a legiuitorului, care dă expresie preocupării de a asigura respectarea, pe de o parte, a disciplinei în raporturile de muncă, iar, pe de altă parte, a posibilităţii verificării modului în care ambele părţi ale contractului individual de muncă îşi îndeplinesc obligaţiile ce le revin. Existenţa unei evidenţe a orelor de muncă prestate de fiecare salariat previne comportamentul abuziv al angajatorului, precum şi atitudinea incorectă a salariatului în îndeplinirea sarcinilor pentru care s-a angajat, asigurând executarea obligaţiilor contractuale ale celor două părţi.
Sursa oficială ↗