Decizia CCR nr. 857/2015Paragraful 11

CCR · decizie de neconstituționalitate · 10.12.2015 · dosar 2.057/296/2015
Paragraful 11
8. Totodată, prevederile art. 111 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, analizate prin raportare la dispoziţiile art. 53 din Constituţie, pot apărea ca având un scop legitim, şi anume desfăşurarea procesului penal şi protejarea siguranţei rutiere, fiind o măsură aplicabilă în cursul urmăririi penale şi al judecăţii, adecvată in abstracto scopului legitim urmărit, nediscriminatorie şi necesară într-o societate democratică, pentru protejarea valorilor statului de drept. Însă, o astfel de ingerinţă nu este proporţională cu cauza care a determinat-o. Chiar dacă s-ar accepta ca o persoană faţă de care exista bănuiala că a săvârşit una dintre infracţiunile enumerate în art. 111 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 ar prezenta o stare de pericol potenţial pentru siguranţa rutieră, pe de o parte, o astfel de bănuială nu este suficientă pentru privarea unei persoane de dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, întrucât bănuiala trebuie să fie şi rezonabilă, întemeiată pe probe. Ca atare, nu ar trebui ca măsura să poată fi luată prin simpla sesizare a organelor de poliţie rutieră, ci ar trebui, eventual, subsumată fie momentului dispunerii, efectuării în continuare a urmăririi penale faţă de suspect, în temeiul art. 305 alin. (3) din Codul de procedură penală, fie, mai ales, momentului dispunerii punerii în mişcare a acţiunii penale de către procuror, în condiţiile art. 309 alin. (1) din Codul de procedură penală.
Sursa oficială ↗