Sari la conținut

Decizia CCR nr. 839/2015Paragraful 6

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
08.12.2015
Dosarul
13.915/3/2013

4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate care privesc procedura de filtru a recursului încalcă dreptul unei persoane de a se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi intereselor sale legitime, dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil şi determină restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. Soluţia adoptată de legiuitor nu este echitabilă şi nu este conformă cu prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale în sensul că părţile nu au dreptul la un proces echitabil în componenta sa referitoare la principiul contradictorialităţii, în condiţiile în care cererea de recurs, întâmpinarea şi punctul de vedere asupra raportului nu se susţin oral în faţa completului de filtru. Mai arată că orice parte a unei proceduri trebuie să aibă posibilitatea de aşi prezenta susţinerile în faţa unei instanţe de judecată, realizându-se, astfel, o transparenţă a actului de justiţie. Judecarea fără citarea părţilor încalcă dreptul la apărare şi nu răspunde exigenţelor de legalitate, celeritate şi echitate a procesului civil, iar părţile nu au dreptul la o procedură orală şi la o audiere. Astfel, arată că procedura de filtrare a recursurilor are o influenţă directă asupra procesului propriu-zis.

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie