Decizia CCR nr. 832/2015Paragraful 24

CCR · decizie de neconstituționalitate · 03.12.2015 · dosar 1.443/2/CAF/2015
Paragraful 24
19. În ceea ce priveşte critica raportată la prevederile art. 15 din Legea fundamentală, Curtea apreciază că nici aceasta nu poate fi reţinută. Astfel, prin modificările aduse prin Ordonanţa Guvernului nr. 25/2014, legiuitorul a dispus în sensul că prelungirile ulterioare ale dreptului de şedere temporară în scop de muncă se acordă dacă străinul prezintă inclusiv dovada menţinerii salariului cel puţin la nivelul câştigului salarial mediu brut pe toată perioada şederii acordate anterior. Curtea observă că, potrivit art. 44 din ordonanţa de urgenţă, solicitarea vizei de lungă şedere pentru angajare în muncă trebuie să fie însoţită de copia avizului de angajare eliberat în condiţiile legislaţiei speciale privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României; dovada mijloacelor de întreţinere la nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată pentru întreaga perioadă înscrisă în viză; certificatul de cazier judiciar sau alt document cu aceeaşi valoare juridică, eliberat de autorităţile din statul de domiciliu ori de reşedinţă; asigurarea medicală pe perioada valabilităţii vizei. Totodată, dispoziţiile art. 44 alin. (4) din ordonanţa de urgenţă prevăd că străinul poate solicita viza de lungă şedere pentru angajare în muncă în termen de 60 de zile de la data obţinerii avizului de angajare de către angajator.
Sursa oficială ↗