Decizia CCR nr. 832/2015Paragraful 26

21. În ceea ce priveşte succesiunea legilor în timp referitoare la prelungirea dreptului de şedere temporară în scop de muncă, Curtea observă că în reglementarea anterioară modificărilor aduse de Ordonanţa Guvernului nr. 25/2014 prelungirile ulterioare ale dreptului de şedere temporară în scop de muncă se acordau dacă străinul prezenta, printre altele, contractul individual de muncă cu normă întreagă, vizat de inspectoratul teritorial de muncă, din care să rezulte faptul că salariul înscris este cel puţin la nivelul salariului mediu brut pe economie. În prezent, dispoziţiile criticate prevăd că prelungirile ulterioare ale dreptului de şedere temporară în scop de muncă se acordă dacă străinul prezintă contractul individual de muncă, cu normă întreagă, înregistrat la inspectoratul teritorial de muncă şi dovada menţinerii salariului cel puţin la nivelul salariului mediu brut pe economie pe toată perioada şederii acordate anterior. Or, având în vedere că o condiţie de încheiere a contractului individual de muncă este stipularea în conţinutul său a unui salariu cel puţin la nivelul câştigului salarial mediu brut, inclusiv în forma de dinaintea modificărilor survenite prin Ordonanţa Guvernului nr. 25/2014, este evident că respectarea obligaţiei de plată a acestui salariu în sarcina angajatorului operează pe toată perioada derulării contractului de muncă. Astfel, nu se poate considera că cerinţa de a face dovada menţinerii acestui cuantum al salariului pe toată perioada şederii acordată operează retroactiv, ci aceasta reprezintă o garanţie a respectării obligaţiilor impuse de lege atât în forma în vigoare la data încheierii contractului, cât şi în prezent. O interpretare contrară ar duce la concluzia că, oricând pe perioada de valabilitate a contractului de muncă, angajatorul poate modifica cuantumul salariului sub limita impusă de lege, transformând obligaţia prevăzută de dispoziţiile acesteia într-o condiţie pur formală, ceea ce este inadmisibil.