Decizia ÎCCJ nr. 41/2024 (HP)Punctul XI

ÎCCJ · hotărâre prealabilă · 16.09.2024 · dosar 1.504/1/2024
Punctul XI
XI. Înalta Curte de Casație și Justiție XI.1. Asupra admisibilității sesizării 56. Potrivit art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, „dacă în cursul judecății proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac, verificând și constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.“ ... 57. Conform art. 1 alin. (1) din același act normativ, „prezenta ordonanță de urgență se aplică în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal“. ... 58. Astfel, în procesele de tipul celor enumerate la art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, legiuitorul delegat a instituit următoarele condiții de admisibilitate pentru sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile: a) existența unei cauze aflate în curs de judecată; ... b) completul de judecată să fie învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac; ... c) să existe o chestiune de drept de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei; ... d) chestiunea de drept invocată să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare și nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curți de Casație și Justiție. ... ... 59. Verificând îndeplinirea acestor condiții, se constată că procesul în care a fost formulată prezenta sesizare are ca obiect obligarea unei unități de învățământ preuniversitar la compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat și cuvenit pentru activitatea prestată în regim de plată cu ora. ... 60. Astfel, pretențiile deduse judecății se circumscriu unor drepturi de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, în sensul art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. ... 61. Cauza în care a fost formulată sesizarea se află în primă instanță, fiind pe rolul unui complet de judecată specializat în litigii de muncă și asigurări sociale din cadrul Tribunalului Covasna - Secția civilă. ... 62. În ceea ce privește condiția existenței unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei, în sesizările formulate în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat că sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile trebuie să aibă ca obiect o chestiune de drept ce necesită cu pregnanță a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății. ... 63. În sesizările formulate în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 trebuie avut în vedere preambulul acestui act normativ în care s-a ținut seama de „faptul că măsurile legislative propuse pot influența pozitiv activitatea instanțelor judecătorești, în condițiile în care, încă dintr-o etapă incipientă, s-ar asigura clarificarea unor chestiuni dificile de drept“. ... 64. Verificând această condiție, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că instanța de trimitere solicită lămurirea chestiunii de drept ce vizează interpretarea dispozițiilor art. 106 alin. (1) , art. 144 și art. 146 alin. (3) din Codul muncii, art. 220 alin. (1) și (5) din Legea nr. 198/2023, respectiv art. 267 alin. (1) din Legea nr. 1/2011, raportat la art. 5 alin. (1) din anexa la Ordinul ministrului educației nr. 4.050/2021, în sensul de a se stabili dacă cadrele didactice în activitate care desfășoară și activitate în regim de plată cu ora prin cumul de contracte individuale de muncă la aceeași unitate de învățământ preuniversitar (de exemplu, au un contract individual de muncă pe durată nedeterminată pentru funcția de bază cu norma întreagă, precum și un contract individual de muncă pe perioadă determinată pentru activitatea prestată în regim de plată cu ora) pot beneficia de concediu de odihnă plătit și pentru timpul efectiv lucrat în regim de plată cu ora, respectiv de indemnizația aferentă zilelor de concediu de odihnă cuvenite și neefectuate, la încetarea contractului individual de muncă pe durată determinată. ... 65. Chestiunea de drept invocată prezintă un grad de dificultate care justifică intervenția instanței supreme având în vedere că în această materie au fost pronunțate soluții divergente asupra acestei probleme de drept, astfel cum rezultă din hotărârile judecătorești identificate la nivelul tribunalelor și curților de apel. ... 66. De lămurirea acestei chestiuni de drept depinde soluționarea pe fond a cauzei, dat fiind că reclamanții solicită compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat și cuvenit pentru activitatea prestată în sistem de plată cu ora. ... 67. De asemenea, se constată că Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat asupra chestiunii de drept invocate și aceasta nici nu formează obiect al unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. ... 68. Fiind îndeplinite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, se impune pronunțarea unei hotărâri prealabile prin care să se dea o dezlegare de principiu chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării. ... ... XI.2. Asupra fondului sesizării 69. Problema de drept în cauză vizează, în esență, determinarea întinderii componentei patrimoniale a dreptului la concediu de odihnă plătit ce s-ar cuveni cadrelor didactice în activitate pentru timpul efectiv lucrat și în regim de plată cu ora prin cumul de contracte individuale de muncă la aceeași unitate de învățământ preuniversitar. ... 70. Pentru a răspunde întrebării ce formează obiectul sesizării se impune a fi decelată intenția legiuitorului român de a recunoaște sau nu dreptul la concediu de odihnă cadrelor didactice în activitate care desfășoară și activitate în regim de plată cu ora prin cumul de contracte individuale de muncă la aceeași unitate de învățământ preuniversitar. ... 71. Potrivit art. 220 alin. (1) din Legea nr. 198/2023, cadrele didactice din unitățile de învățământ de stat beneficiază de concediu de odihnă anual, cu plată, în perioada vacanțelor școlare, cu o durată de 62 de zile lucrătoare, iar în alin. (5) al aceluiași articol se prevede că normele metodologice referitoare la efectuarea concediului de odihnă anual sunt aprobate prin ordin al ministrului educației după consultarea cu reprezentanții federațiilor sindicale reprezentative la nivel de sector de negociere colectivă învățământ preuniversitar. ... 72. Dispozițiile art. 220 alin. (1) și (5) din Legea nr. 198/2023, care corespund fostelor articole 267 alin. (1) și art. 270 din Legea nr. 1/2011, reglementează dreptul la concediu de odihnă în favoarea cadrelor didactice, în număr de 62 de zile lucrătoare, și impun adoptarea normelor metodologice privind efectuarea acestui concediu. ... 73. Potrivit art. 5 alin. (1) din anexa la Ordinul ministrului educației nr. 4.050/2021, cadrele didactice în activitate care desfășoară și activitate în regim de plată cu ora au dreptul la concediu de odihnă plătit numai pentru funcția de bază pentru care s-a încheiat contractul individual de muncă. ... 74. Astfel, norma anterior evocată nu aduce limitări dreptului la concediu de odihnă de 62 de zile lucrătoare, recunoscut prin lege, ci, din contră, reglementează principiul aplicabil efectuării acestui concediu al cadrelor didactice în activitate care desfășoară activitate și în regim de plată cu ora. ... 75. Dispozițiile art. 5 alin. (1) din anexa la Ordinul ministrului educației nr. 4.050/2021, care recunosc dreptul la concediu de odihnă plătit numai pentru funcția de bază a personalului didactic, sunt susținute normativ prin art. 270 din Legea nr. 1/2011, respectiv art. 220 alin. (5) din Legea nr. 198/2023. ... 76. Aceste prevederi nu determină încălcarea principiului ierarhiei actelor normative, ci facilitează înțelegerea contextului normativ în care drepturile personalului didactic beneficiază de un regim juridic distinct și derogatoriu de la normele generale consacrate în Codul muncii, respectiv art. 106 alin. (1) care dispune că salariatul încadrat cu contract de muncă cu timp parțial se bucură de drepturile salariaților cu normă întreagă, în condițiile prevăzute de lege și de contractele colective de muncă aplicabile, și art. 144 alin. (1) care garantează tuturor salariaților dreptul la concediu de odihnă anual plătit. ... 77. În viziunea legiuitorului român, cadrele didactice în activitate care, în baza unui cumul de contracte de muncă, desfășoară și activitate în regim de plată cu ora (indiferent de angajator) au dreptul la concediu de odihnă plătit numai pentru funcția de bază. ... 78. Este cert că norma internă stabilește o diferență de tratament juridic în ceea ce privește plata concediului de odihnă între angajații încadrați cu un singur contract de muncă, indiferent de natura acestuia (contract de muncă pe perioadă nedeterminată cu normă întreagă, contract de muncă pe perioadă determinată sau pe o fracțiune din anul școlar/preuniversitar), care beneficiază de plata concediului de odihnă în raport cu veniturile obținute și angajații care prestează în cumul munca în baza a două contracte distincte, care beneficiază de plata concediului de odihnă prin raportare la veniturile salariale obținute pentru funcția de bază, însă Curtea Constituțională consideră că tratamentul diferit al salariaților - cadre didactice - cu contracte în cumul nu reprezintă un tratament discriminatoriu. ... 79. Astfel, prin Decizia nr. 297 din 6 mai 2021, Curtea Constituțională a reținut că „legiuitorul este îndreptățit să stabilească modul de calcul al valorii indemnizației de concediu cuvenite. În acest sens, legiuitorul a prevăzut regula potrivit căreia, în caz de cumul, salariatul beneficiază de un concediu de odihnă corespunzător doar funcției de bază, iar nu și pentru funcția cumulată. Această reglementare se aplică în mod egal tuturor salariaților, fără niciun fel de privilegiu și nicio discriminare“, iar „stabilirea modului de calcul al cuantumului indemnizației aferente concediului de odihnă, în ipoteza cumulului de contracte de muncă ale personalului bugetar, (…) este atributul exclusiv al legiuitorului, neputând constitui o problemă de constituționalitate atât timp cât legiuitorul recunoaște dreptul la concediu de odihnă plătit.“ ... 80. În reglementarea regimului de muncă al cadrelor didactice, legiuitorul a uzitat de noțiuni distincte, respectiv cadre didactice care desfășoară activitatea în regim de plată cu ora, cu privire la care a prevăzut dreptul la concediul de odihnă plătit numai pentru funcția de bază, și personal didactic încadrat pe fracțiune de normă, în favoarea căruia este recunoscut concediul de odihnă proporțional cu timpul efectiv lucrat. ... 81. Normele care reglementează statutul personalului didactic din învățământul preuniversitar sunt în concordanță cu structura oferită de art. 106 alin. (1) și art. 144 din Codul muncii, deoarece dreptul examinat beneficiază de garanții superioare celor oferite de Codul muncii, art. 220 alin. (1) din Legea nr. 198/2023 și fostul art. 267 alin. (1) din Legea nr. 1/2011 prevăzând în favoarea cadrelor didactice dreptul la concediu anual cu plată, în perioada vacanțelor școlare, cu o durată de 62 de zile lucrătoare. ... 82. Pornind de la situația că, pentru funcția de bază, cadrele didactice beneficiază de concediu de odihnă de 62 de zile lucrătoare, dreptul fiind pe deplin recunoscut, premisa pe care a fost construită ipoteza restrictivă reglementată în art. 5 alin. (1) din anexa la Ordinul ministrului educației nr. 4.050/2021 are în vedere cadrele didactice care au încheiat contract individual de muncă pentru norma didactică de bază pentru care beneficiază deja de un concediu legal de 62 de zile lucrătoare, dar, în același timp, prestează și activitate didactică în regim de plată cu ora. ... 83. Așadar, finalitatea urmărită de emitentul actului administrativ la elaborarea art. 5 alin. (1) din anexa la Ordinul ministrului educației nr. 4.050/2021 a fost să reglementeze un eventual concurs de drepturi derivate din asocierea activității didactice prestate în regim de plată cu ora la activitatea didactică de bază pentru care s-a încheiat contractul individual de muncă. ... 84. Din perspectiva reglementărilor europene aplicabile, se constată că sunt respectate garanțiile recunoscute în legislația comunitară, cadrele didactice beneficiind de un concediu anual plătit de cel puțin patru săptămâni în sensul art. 7 din Directiva 2003/88/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 noiembrie 2023 privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru (Directiva 2003/88/CE). ... 85. Dispozițiile art. 7 din Directiva 2003/88/CE stabilesc obligația statelor membre de a lua măsurile necesare pentru ca orice lucrător să beneficieze de un concediu anual plătit de cel puțin patru săptămâni în conformitate cu condițiile de obținere și de acordare a concediilor prevăzute de legislațiile și practicile naționale; perioada minimă de concediu anual plătit nu poate fi înlocuită cu o indemnizație financiară, cu excepția cazului în care relația de muncă încetează. ... 86. Interpretarea dispozițiilor art. 7 din Directiva 2003/88/CE, precum și celor ale clauzei 4 alin. (2) din Acordul-cadru cu privire la munca pe fracțiuni de normă, încheiat la 6 iunie 1997, anexă la Directiva 97/81/CE a Consiliului din 15 decembrie 1997, a fost realizată jurisprudențial și de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, concluzionându-se în Cauza C-219/14 că prevederile amintite „trebuie interpretate în sensul că, în cazul creșterii numărului de ore de lucru efectuate de un lucrător, statele membre nu au obligația să prevadă că drepturile la concediu anual plătit deja dobândite și de care s-a beneficiat eventual să fie recalculate retroactiv în funcție de noul ritm de lucru al respectivului lucrător. Un nou calcul trebuie însă efectuat pentru perioada în care timpul de lucru a crescut“. De asemenea, a menționat Curtea: „calculul drepturilor la concediu anual plătit trebuie efectuat potrivit acelorași principii, indiferent dacă este vorba despre stabilirea indemnizației compensatorii pentru concediul anual plătit neefectuat datorate în cazul în care raportul de muncă încetează sau despre stabilirea soldului drepturilor la concediu anual plătit în cazul menținerii raportului de muncă“. ... 87. În considerentele hotărârii pronunțate în Cauza C-219/14, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut că nicio dispoziție a Directivei 2003/88 ori a Acordului-cadru nu stabilește în mod expres modul în care trebuie calculată indemnizația financiară care înlocuiește perioada sau perioadele minime de concediu anual plătit în cazul încetării raportului de muncă. De asemenea, s-a reținut că „în ceea ce privește un lucrător care nu a fost în măsură, din motive independente de voința sa, să își exercite dreptul la concediu anul plătit înainte de încetarea raportului de muncă, indemnizația financiară la care acesta are dreptul trebuie calculată astfel încât lucrătorul menționat să fie pus într-o situație comparabilă cu cea în care s-ar fi aflat dacă ar fi exercitat dreptul menționat în timpul raportului său de muncă.“ ... 88. Litigiul care a determinat sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu problema de drept supusă dezlegării nu antamează componenta nepatrimonială a concediului de odihnă, întrucât, în virtutea funcției îndeplinite, cadrele didactice nu susțin că nu au beneficiat de cele 62 de zile de concediu de odihnă plătit de legea națională din motive independente de voința lor, ci solicită compensarea în bani a zilelor de concediu aferente și activității în regim de plată cu ora pentru care în legislația internă se prevede în mod expres că nu au dreptul la concediu de odihnă plătit. ... 89. Ca atare, prevederile art. 220 alin. (1) și (5) din Legea nr. 198/2023, art. 267 alin. (1) și art. 270 din Legea nr. 1/2011 se interpretează în sensul că personalul didactic în activitate care desfășoară și activitate regim de plată cu ora este îndreptățit la concediu de odihnă plătit numai pentru funcția de bază pentru care s-a încheiat contractul individual de muncă. ... 90. În consecință, cadrele didactice care desfășoară și activitate în regim de plată cu ora prin cumul de contracte individuale de muncă la aceeași unitate de învățământ preuniversitar nu pot beneficia de concediu de odihnă plătit decât în cadrul raportului de muncă cu normă întreagă corespunzător funcției de bază. ... 91. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă, ... ... ...
Sursa oficială ↗