Decizia CCR nr. 800/2015Paragraful 36
- Curtea
- CCR
- Tipul
- decizie de neconstituționalitate
- Data
- 18.11.2015
- Dosarul
- 26.163/245/2014
29. Aplicând considerentele de principiu mai sus enunţate la cauza de faţă, Curtea reţine că, în ce priveşte primul criteriu - caracterizarea faptei în dreptul naţional -, deşi în dreptul intern domeniul contravenţional este unul situat în afara sferei penalului, din perspectiva garanţiilor instituite de art. 6 din Convenţie, astfel cum a fost interpretat în jurisprudenţa instanţei europene, domeniul contravenţional intră sub incidenţa acestei norme. Astfel, instanţa europeană, în Cauza Anghel împotriva României, paragraful 51, a considerat că, în ciuda naturii pecuniare a sancţiunii aplicate efectiv reclamantului, a cuantumului redus al acesteia şi a naturii civile a legii care sancţionează contravenţia respectivă, procedura în cauză poate fi asimilată unei proceduri penale. De asemenea, în Cauza Nicoleta Gheorghe împotriva României, Curtea a reţinut că cererea adresată de către reclamantă ridică în special o problemă de aplicabilitate a art. 6 din Convenţie, sub aspect penal, în cadrul unei proceduri contravenţionale pentru tulburarea ordinii publice.
Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.
Ai o întrebare despre această decizie?
Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.