Decizia CCR nr. 706/2015Paragraful 21

16. Referitor la critica privind lipsa formulei de atestare a autenticităţii Legii nr. 40/2011 şi a Legii nr. 62/2011, Curtea reţine că art. 46 din Legea nr. 24/2000, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, cu denumirea marginală "Atestarea autenticităţii actului normativ", prevede la alin. (6) formula de atestare a legalităţii adoptării proiectului de lege, utilizată în fiecare Cameră, la alin. (7) formula de atestare a legalităţii adoptării legii, iar la alin. (8) că, "În cazul în care legea este adoptată în şedinţa comună a celor două Camere, formula de atestare a legalităţii adoptării acesteia va avea următorul cuprins: Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 65 alin. (2) şi ale art. 76 alin. (1) sau (2) ori art. 148 alin. (1) sau art. 149, după caz, din Constituţia României, republicată." Acest text de lege are în vedere procedura legislativă clasică, obişnuită, în care proiectul de lege este adoptat pe rând, în fiecare Cameră, sau în şedinţa comună a Camerelor reunite, în cazurile prevăzute expres de Constituţie. Or, cele două legi a căror neconstituţionalitate se invocă în cauza de faţă au fost adoptate prin angajarea răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţă comună, adică prin intermediul unei proceduri speciale, în cadrul căreia Guvernul îşi angajează răspunderea, putând fi demis în urma adoptării de către Parlament a unei moţiuni de cenzură. Angajarea răspunderii Guvernului asupra unui proiect de lege urmăreşte ca acesta să fie adoptat în condiţii de maximă celeritate, conţinutul reglementării vizând stabilirea unor măsuri urgente într-un domeniu de maximă importanţă, iar aplicarea acestora trebuie să fie imediată. Angajarea răspunderii asupra unui proiect de lege reprezintă o modalitate legislativă indirectă de adoptare a unei legi care, neurmând procedura parlamentară obişnuită, este practic adoptată tacit, în absenţa dezbaterilor parlamentare (în acest sens, a se vedea Decizia nr. 1.557 din 18 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 40 din 19 ianuarie 2010).