Decizia CCR nr. 684/2015Punctul 3
Punctul 3
3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul autoarei excepției de neconstituționalitate, care prezintă situația de fapt a cauzei, astfel cum se regăsește pe rolul instanței de judecată, cu referire la unele aspecte legate de participarea la adunările generale ale societății împotriva căreia este formulată acțiunea. În ceea ce privește neconstituționalitatea prevederilor art. 134 din Legea societăților nr. 31/1990, susține că acestea nu reflectă dispozițiile constituționale ale art. 44 alin. (2) din Constituție, precum și din alte acte normative internaționale referitoare la dreptul de proprietate și de moștenire, întrucât acestea protejează societățile în detrimentul acționarilor și, mai cu seamă, a acelora care sunt în minoritate. Totodată, precizează că nu a fost anunțată niciodată cu privire la data când a avut loc adunarea generală, precum și faptul că a întreprins toate demersurile pentru retragerea din societate, însă nu a primit niciun răspuns din partea societății. În final, solicită "aprobarea pentru rejudecarea cauzei" și menționează că prin notele scrise a arătat care a fost întreg demersul cauzei. ...
Sursa oficială ↗