Decizia CCR nr. 659/2015Paragraful 20
Paragraful 20
13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, în motivarea acesteia, se susţine că textele de lege criticate, care instituie obligativitatea parcurgerii procedurii prealabile în cazul acţiunilor în contencios administrativ, sunt neconstituţionale în măsura în care comunicarea actului contestat este interpretată ca fiind şi simpla înştiinţare cu privire la emiterea respectivului act, iar nu comunicarea în scris a actului în sine. Din examinarea conţinutului dosarului, Curtea observă că excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată în soluţionarea unei acţiuni în contencios administrativ generată de împrejurarea că autorului excepţiei i s-a retras autorizaţia de acces la informaţii clasificate şi a fost trecut în rezervă prin ordin al directorului Serviciului Român de Informaţii. Cu privire la emiterea acestor acte, autorul excepţiei a fost înştiinţat verbal de către comandantul unităţii, iar în scris printr-o adresă transmisă prin poştă după un an şi 6 luni, în care se preciza că decizia de retragere a autorizaţiei de acces la informaţii clasificate şi ordinul de trecere în rezervă nu îi pot fi comunicate întrucât au caracter de secret de stat. După primirea acestei adrese, autorul excepţiei a solicitat instanţei de contencios administrativ anularea celor două acte, considerând că termenul de contestare prevăzut de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 nu a început să curgă, în condiţiile în care acestea nu i-au fost niciodată comunicate, nefiindu-i aduse la cunoştinţă printr-o adresă scrisă măcar numărul şi data emiterii acestora ori temeiul de drept, dacă nu şi cel de fapt. Curtea reţine, de asemenea, că, în apărare, Serviciul Român de Informaţii a solicitat respingerea acţiunii ca urmare a neparcurgerii de către reclamant a procedurii prealabile impuse de art. 7 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, susţinând că acesta ar fi trebuit să formuleze plângere împotriva măsurii retragerii autorizaţiei de acces la informaţii clasificate şi a ordinului de trecere în rezervă în termen de 30 de zile de la data la care a luat cunoştinţă de conţinutul lor, menţionând, totodată, că aducerea la cunoştinţă a deciziei de retragere a autorizaţiei de acces la informaţii clasificate şi comunicarea ordinului de trecere în rezervă au fost consemnate într-un proces-verbal semnat de petent la data la care i s-a făcut şi comunicarea verbală cu privire la emiterea celor două acte.
Sursa oficială ↗