Decizia ÎCCJ nr. 37/2024 (HP)Punctul V

V. Opinia specialiștilor consultați 98. În conformitate cu dispozițiile art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală a fost solicitată specialiștilor în drept penal opinia asupra chestiunilor de drept supuse examinării. ... 99. Facultatea de Drept - catedra de drept penal - din cadrul Academiei de Studii Economice din București a transmis următorul punct de vedere: ... 100. Instanțele de judecată nu pot fi obligate să lase neaplicată dezlegarea chestiunii de drept privitoare la aplicarea principiului mitior lex în materia întreruperii cursului prescripției, dată prin Decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală. În caz contrar s-ar ajunge a fi aplicat în defavoarea inculpatului un standard de protecție a drepturilor și libertăților fundamentale inferior, standard care nu a existat până în anul 2022 în jurisprudența națională, iar o interpretare contrară ar genera consecințe negative din perspectiva previzibilității legii penale. ... 101. În ceea ce privește principiul tempus regit actum în materia întreruperii prescripției răspunderii penale, în contextul în care jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene susține aplicabilitatea acestuia, s-a arătat că problema apărută ulterior Deciziei Curții Constituționale nr. 358/2022 nu a fost una nouă, ea fiind întâlnită și ulterior intrării în vigoare a Codului penal din 1968. În concret, potrivit Codului penal din 1936 prescripția se întrerupea prin efectuarea oricărui act de urmărire sau de instrucție. În reglementarea ulterioară anului 1968 prescripția putea fi întreruptă exclusiv prin efectuarea unui act supus comunicării învinuitului sau inculpatului. La fel ca în anul 2022 s-a pus problema dacă pentru a se stabili împlinirea prescripției vor fi avute în vedere actele de urmărire sau de instrucție efectuate înainte de intrarea în vigoare a Codului penal din 1968, aplicându-se principiul tempus regit actum, sau pentru perioada anterioară un astfel de efect putea fi reținut doar pentru actele supuse comunicării învinuitului sau inculpatului. ... 102. Jurisprudența Tribunalului Suprem a fost în sensul celui de-al doilea punct de vedere. În acest sens s-a arătat că „este mai favorabilă legea nouă, dacă prevede condiții mai restrictive în ceea ce privește actele procesuale care au ca efect înlăturarea prescripției. Potrivit legii noi, întrerup cursul prescripției numai actele procesuale care potrivit legii trebuie comunicate învinuitului sau inculpatului, și nu orice act procesual, ca în legea anterioară.“^1 ^1 Tribunalul Suprem, Secția penală, dec. nr. 2.185/1970 în V. Papadopol, M. Popovici, Repertoriu alfabetic de practică judiciară în materie penală pe anii 1969-1975, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1975, p. 42. ... 103. Soluția a fost apreciată ca fiind corectă și în doctrină, profesorul George Antoniu arătând că legea nouă este mai favorabilă, deoarece este mai restrictivă în raport cu actele procesuale care întrerup prescripția, înlesnind astfel împlinirea mai rapidă a termenului de prescripție, chiar dacă prin ipoteză ar prevedea un termen mai lung de prescripție a incriminării decât legea anterioară.^2 ^2 G. Antoniu, Tratat de Drept Penal, vol. I, Ed. Universul Juridic, București, 2015, p. 327. ... 104. Ipoteza este identică cu cea rezultată din aplicarea Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018. În paragraful 73 al Deciziei Curții Constituționale nr. 358/2022 se arată clar că pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii și până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripției răspunderii penale, fondul activ al legislației nu conține vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale. ... 105. S-a mai arătat că principiul tempus regit actum în materia întreruperii prescripției răspunderii penale nu are niciun fel de bază jurisprudențială în intervalul de timp cuprins între publicarea Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018 și publicarea Deciziei Curții Constituționale nr. 358/2022, nefiind cunoscută existența vreunei hotărâri judecătorești prin care să se fi aplicat acest principiu. De asemenea, nu a fost identificată nici o preocupare deosebită la nivel doctrinar. ... 106. Împrejurarea că întreruperea prescripției răspunderii penale este guvernată în totalitate de principiul mitior lex rezultă în mod clar din Decizia Curții Constituționale nr. 1.092/2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 67 din 31 ianuarie 2013. Totodată, efectele Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018 sunt detaliate în Decizia nr. 358/2022. ... 107. Dacă instanțele naționale ar fi obligate să lase neaplicată dezlegarea chestiunii de drept privitoare la aplicarea principiului mitior lex în materia întreruperii cursului prescripției, dată prin Decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-ar ajunge la interpretarea în defavoarea persoanei acuzate a unor dispoziții legale care niciodată nu au fost interpretate în acest sens. ... 108. Necesitatea respectării drepturilor și libertăților fundamentale nu poate permite o astfel de interpretare, nici măcar pentru a înlătura existența unui risc sistemic de impunitate în ceea ce privește infracțiunile de fraudă gravă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene sau infracțiunile de corupție. ... 109. Mai mult, o astfel de interpretare a dispozițiilor legale în defavoarea inculpatului, în condițiile mai sus menționate, ar fi lipsită de previzibilitate. În Cauza Borcea c. României, cauză în care s-a pus problema tocmai a previzibilității dispozițiilor legale privitoare la prescripția răspunderii penale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că funcția decizională încredințată instanțelor servește tocmai la îndepărtarea îndoielilor ce ar putea exista în privința interpretării normelor [Kafkaris împotriva Ciprului (MC), nr. 21.906/04, pct. 141, CEDO 2008]. De altfel, în tradiția juridică a statelor părți la Convenție s-a consacrat că jurisprudența, ca izvor de drept, contribuie în mod necesar la evoluția progresivă a dreptului penal (Kruslin împotriva Franței, 24 aprilie 1990, pct. 29, seria A nr. 176-A). Art. 7 din Convenție nu poate fi interpretat ca interzicând clarificarea progresivă a normelor privind răspunderea penală prin interpretarea judiciară a fiecărei cauze în parte, cu condiția ca rezultatul să fie concordant cu substanța infracțiunii și previzibil în mod rezonabil [Streletz, Kessler și Krenz împotriva Germaniei (MC), nr. 34.044/96, 35.532/97 și 44.801/98, pct. 50, CEDO 2001-II, și Scoppola (nr. 2), nr. 10.249/03, pct. 101, 17 septembrie 2009]. Sfera de aplicare a noțiunii de previzibilitate depinde în mare măsură de contextul textului despre care este vorba, de domeniul pe care îl acoperă, precum și de numărul și calitatea destinatarilor săi. Previzibilitatea unei legi nu se opune ca persoana în cauză să recurgă la sfaturile unor experți pentru a evalua, într-o măsură rezonabilă în circumstanțele cauzei, consecințele care ar putea să decurgă dintr-un act determinat [Achour împotriva Franței (MC), nr. 67.335/01, pct. 54, CEDO 2006-IV].^3 Spre deosebire de situația existentă în Cauza Borcea c. României unde jurisprudența privind posibilitatea aplicării legii penale mai favorabile pe instituții autonome era contradictorie, în ipoteza întreruperii prescripției răspunderii penale jurisprudența era constantă în sensul că actele de procedură îndeplinite înainte de publicarea Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018 nu își mai păstrau efectul întreruptiv dacă nu erau supuse comunicării suspectului sau inculpatului. ^3 CEDO, Cauza Borcea c. României, Hotărârea din data de 15 octombrie 2015, paragrafele 58-59. ... 110. A considera că actele de procedură efectuate înainte de 25 iunie 2018 continuă să producă efecte întreruptive, deși nu ar mai putea produce un astfel de efect în ipoteza în care au fost efectuate ulterior acestei date, reprezintă o interpretare în defavoarea inculpatului, care este interzisă. ... 111. Articolul 53 din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene prevede că niciuna dintre dispozițiile cartei nu poate fi interpretată ca restrângând sau aducând atingere drepturilor omului și libertăților fundamentale recunoscute, în domeniile de aplicare corespunzătoare, de dreptul Uniunii și dreptul internațional, precum și de convențiile internaționale la care Uniunea sau statele membre sunt părți, și în special Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și prin constituțiile statelor membre. ... 112. Chiar dacă art. 7 § 1 din Convenție nu menționează în mod special principiul retroactivității legii penale mai favorabile, Curtea a considerat că această dispoziție nu garantează doar principiul neretroactivității legilor penale mai severe, ci și, implicit, principiul retroactivității legii penale mai favorabile. Acest principiu se transpune prin regula conform căreia, în cazul în care legea penală în vigoare la momentul săvârșirii infracțiunii este diferită de legile penale ulterioare adoptate înainte de pronunțarea hotărârii definitive, instanța trebuie să aplice legea ale cărei dispoziții sunt mai favorabile inculpatului [Scoppola împotriva Italiei (nr. 2) (MC), pct. 103-109] (...). Pentru Curte, în cazul în care un stat prevede expres în legislația sa principiul retroactivității legii penale mai favorabile, acesta trebuie să permită justițiabililor săi să exercite acest drept conform garanțiilor din Convenție (ibidem, pct. 35). ... 113. Împrejurarea că în alte legislații europene este posibilă extinderea termenului de prescripție și aplicarea imediată a noii reglementări se datorează faptului că prescripția este reglementată prin norme de drept procesual. Prin Hotărârea din 22 iunie 2000, pronunțată în Cauza Cöeme și alții împotriva Belgiei, paragraful 149, Curtea de la Strasbourg a statuat că prelungirea termenului de prescripție nu implică o încălcare a drepturilor garantate de art. 7, întrucât această dispoziție nu poate fi interpretată ca interzicând o prelungire a termenelor de prescripție, prin aplicarea imediată a unui drept procedural, în cazul în care infracțiunile relevante nu au devenit obiectul unor limitări. După cum se poate observa, în legislația supusă atenției instanței europene, termenul de prescripție are, spre deosebire de legislația română, valențe procedural penale și, prin urmare, era susceptibil de aplicarea imediată a legii noi. (...) De altfel, chiar în Cauza Cöeme și alții contra Belgiei, după ce Curtea a admis aplicarea imediată a unui drept procedural, chiar dacă a fost mai sever decât legea anterioară, în paragraful 145 a subliniat că principiile enunțate în propria jurisprudență privind aplicarea art. 7 din Convenție reprezintă regula călăuzitoare potrivit căreia legea penală nu trebuie să fie pe larg interpretată în detrimentul unui acuzat, de exemplu, prin analogie. Aceeași soluție izvorăște și din Hotărârea din 25 mai 1993, pronunțată în Cauza Kokkinakis contra Greciei, paragraful 52, și Hotărârea din 27 septembrie 1995, pronunțată în Cauza G. contra Franței, paragraful 26.^4 ^4 CCR, Decizia nr. 1092/2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 67 din 31 ianuarie 2013. ... 114. În interpretarea art. 7 din Convenție, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat în Avizul emis în data de 26 aprilie 2022 la sesizarea Curții de Casație din Armenia în temeiul Protocolului nr. 16 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (Cererea nr. P16-2021-001, 26.04.2021) că în cazul în care răspunderea penală pentru o infracțiune este prescriptibilă și s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale, art. 7 din Convenția europeană se opune reînceperii procedurilor cu privire la infracțiunea respectivă. Prin urmare, raportat la dispozițiile art. 52-53 din Carta drepturilor fundamentale, în cauzele în care prescripția era împlinită la data pronunțării deciziei Curții de Justiție a Uniunii Europene, riscul sistemic de impunitate nu poate justifica condamnarea nici măcar în cazurile de fraudă gravă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii sau în cauzele de corupție. S-a subliniat însă că dispozițiile Curții Europene a Drepturilor Omului reprezintă un nivel minim de protecție, statele membre putând reglementa un standard superior de protecție. ... 115. În consecință, pentru argumentele prezentate, s-a apreciat că instanțele de judecată nu pot fi obligate să lase neaplicată dezlegarea chestiunii de drept privitoare la aplicarea principiului mitior lex în materia întreruperii cursului prescripției, dată prin Decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene pronunțată în 24 iulie 2023 în Cauza C-107/23 PPU neputând institui o astfel de obligație. În caz contrar s-ar ajunge la interpretarea unei norme juridice în defavoarea inculpatului, în condițiile în care o astfel de interpretare nu a existat în jurisprudența națională înainte de anul 2022. O soluție contrară ar genera importante consecințe negative din perspectiva previzibilității legii penale. ... ...