Decizia ÎCCJ nr. 37/2024 (HP)Punctul X

X. Înalta Curte de Casație și Justiție 206. Examinând sesizarea formulată de Curtea de Apel Târgu Mureș - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie în Dosarul nr. 2.958/102/2021, raportul întocmit de judecătorul-raportor și chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, reține următoarele: ... A. Cu privire la admisibilitatea sesizării 207. Potrivit dispozițiilor art. 475 din Codul de procedură penală, dacă în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că există o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective și asupra căreia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea o rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată. ... 208. În raport cu dispoziția legală anterior menționată, se constată că admisibilitatea unei sesizări formulate în procedura pronunțării unei hotărâri prealabile este condiționată de îndeplinirea cumulativă a următoarelor cerințe: ... 209. a. întrebarea să fie formulată în cursul judecății de un complet al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al unei curți de apel sau al unui tribunal învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță; ... 210. b. soluționarea pe fond a acelei cauze să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării; ... 211. c. existența unei chestiuni de drept care să nu fi fost încă dezlegată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin mecanismele legale ce asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către instanțele judecătorești sau să nu facă în prezent obiectul unui recurs în interesul legii. ... 212. Cu privire la sesizarea de față, se constată că sunt îndeplinite cumulativ toate cerințele anterior enunțate. ... 213. Se constată, astfel, că este îndeplinită condiția privind existența unei cauze aflate în cursul judecății în ultimă instanță, Curtea de Apel Târgu Mureș - Secția penală fiind învestită, în ultimul grad de jurisdicție, cu soluționarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT - Serviciul Teritorial Târgu Mureș, partea civilă M.F.P., expertul judiciar B.H. și inculpații B.A., B.A.J., M.C., T.A., M.C.M. și V.P.F. împotriva Sentinței penale nr. 129 din 14 octombrie 2022, pronunțată în Dosarul nr. 2.958/102/2021 al Tribunalului Mureș. ... 214. De asemenea, este îndeplinită și condiția negativă din conținutul art. 475 din Codul de procedură penală, în sensul că asupra chestiunilor de drept supuse dezlegării nu s-a statuat anterior printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție și nici nu formează obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. Așa cum a arătat și instanța de trimitere, deși Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat asupra problemei de drept, dacă legea privitoare la întreruperea termenului de prescripție în vigoare în perioada 25 iunie 2018-30 mai 2022 poate fi aplicată retroactiv, ca lege mai favorabilă, prin Decizia nr. 67/2022, de această dată, în discuție nu este substanța dezlegării date anterior, ci aplicabilitatea ei, în urma Hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene din Cauza C-107/23. ... 215. Deși pe rolul Înaltei de Curți de Casație și Justiție s-a înregistrat la data de 13 mai 2024 Sesizarea Curții de Apel Brașov nr. 1.105/39/9 mai 2024, având ca obiect un recurs în interesul legii vizând problematica prescripției în cazul infracțiunilor contra intereselor financiare ale Uniunii Europene, se constată, nu doar în baza întrebărilor formulate, ci și a argumentelor care le susțin, că dezlegarea nu vizează aceeași problemă de drept. În esență, recursul în interesul legii promovat de Curtea de Apel Brașov urmărește dezlegarea problemelor: 1. Dacă în virtutea restrângerii standardului intern vizând aplicarea legii penale mai favorabile (mitior lex) se poate considera că actele de procedură anterioare datei de 25 iunie 2018 pot avea efect întreruptiv de prescripție, indiferent de stadiul procesual și indiferent de valoarea prejudiciului, fără a fi necesară evaluarea în concret a unui risc sistemic de impunitate în toate cauzele având ca obiect infracțiuni contra intereselor financiare ale Uniunii Europene și infracțiuni de corupție; dacă actele întrerupătoare de prescripție ulterioare datei de 30 mai 2022 pot întrerupe curgerea termenului de prescripție a răspunderii penale. ... 216. Premisa declanșării mecanismului de unificare a fost constatarea existenței unor hotărâri definitive ale instanțelor, care au apreciat în mod neunitar problematica in/existenței unei legislații unionale în materie de prescripție, precum și problematica includerii infracțiunilor de evaziune fiscală prin fraude la regimul TVA în categoria infracțiunilor care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene. În același timp, se constată că, deși în cadrul sesizării se face vorbire despre aplicarea sau ne/aplicarea legii penale mai favorabile în acord cu Decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în final problematica se restrânge la ne/aplicarea în funcție de valoarea prejudiciului și de stadiul procesual. În plus, sesizarea pentru recurs în interesul legii vizează și aspecte legate de cauze de corupție și pune în discuție, suplimentar, alte hotărâri ale Curții de Justiție a Uniunii Europene. ... 217. Prin urmare, se apreciază că existența sesizării anterior menționate nu reprezintă o condiție de inadmisibilitate a sesizării de față. ... 218. În același timp se constată îndeplinită și cerința referitoare la legătura problemei de drept ce se solicită a fi dezlegată cu soluționarea pe fond a cauzei. ... 219. Ratione materiae, în prezenta cauză, sunt aplicabile dispozițiile art. 325 alin. (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) și art. 2 alin. (1) din Convenția privind protejarea intereselor financiare ale Comunităților Europene (Convenția PIF), acuzațiile formulate vizând infracțiuni de evaziune fiscală în materie de TVA, care au produs un prejudiciu de peste 50.000 de euro, și infracțiuni de spălare a banilor, cu referire la produsul infracțiunii de evaziune fiscală. ... 220. Cu privire la aplicabilitatea dreptului Uniunii Europene în cauze având ca obiect infracțiunile mai sus menționate se constată că prin Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 26 februarie 2013, pronunțată în Cauza C-617/10 Akerberg Fransson, s-a reținut că în cauzele privind neîndeplinirea obligațiilor declarative în materie de TVA se afectează resursele proprii ale Uniunii Europene care cuprind veniturile din aplicarea unei cote uniforme a bazelor armonizate de evaluare a TVA-ului, stabilite în conformitate cu normele Uniunii, astfel că există o legătură directă între colectarea veniturilor din TVA, cu respectarea dreptului Uniunii Europene aplicabil, și punerea la dispoziția bugetului Uniunii a resurselor TVA corespunzătoare, de vreme ce orice lacună în colectarea celor dintâi se poate afla la originea unei reduceri a celor din urmă (pct. 24-31). Aceeași interpretare a domeniului de aplicare a Convenției PIF a fost reluată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene și în Cauza C-105/14 (Taricco I), Curtea reținând că domeniul de aplicare al Convenției PIF, conform art. 1 alin. (1) lit. b) , acoperă în general și fără nicio restricție „veniturile“ Uniunii Europene referitoare la „resursele“ „bugetului său general“. „Aceste resurse includ, nu în ultimul rând, și resursele proprii ale Uniunii care rezultă din colectarea TVA-ului. Există astfel o legătură directă între colectarea veniturilor din TVA de către statele membre și punerea la dispoziția bugetului Uniunii a resurselor TVA corespunzătoare“ (pct. 100). ... 221. În același timp, cauza vizează și infracțiuni de spălare a banilor, care, potrivit art. 1 lit. e) din al doilea Protocol adițional la Convenție, înseamnă „comportamentele, astfel cum sunt definite la articolul 1 din Directiva 91/308/CEE, în legătură cu produsul fraudei, cel puțin în cazurile grave“. Cum art. 325 alin. (1) din TFUE prevede obligația statelor de a combate atât frauda, cât și orice altă activitate ilegală care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene, se apreciază că și această infracțiune intră în domeniul de aplicare al art. 325 alin. (1) din TFUE și al Convenției PIF. ... 222. De asemenea, se constată că faptele de care sunt acuzați inculpații sunt anterioare datei de 6 iulie 2019, când Convenția PIF a fost înlocuită cu Directiva UE 2017/1.371. ... 223. În continuare se notează că problema de drept a cărei dezlegare se solicită are legătură cu soluționarea pe fond a cauzei și pentru că, așa cum s-a arătat cu ocazia expunerii pe scurt a cauzei în care s-a formulat prezenta sesizare, cererile de apel aflate în curs de soluționare se referă la o sentință prin care, în primă instanță, s-a dispus, printre altele, în temeiul art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) teza II-a din Codul de procedură penală, încetarea procesului penal, cu privire la infracțiunea de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) și, respectiv, art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) și art. 5 din Codul penal, în ceea ce îi privește pe inculpații C.S.D., B.A., M.C., T.A., M.C.M, R.A.M., R.C.L., B.A.J., V.P.F. și N.G.S. (trimiși în judecată ca autori sau complici), constatându-se intervenită prescripția răspunderii penale. ... 224. În esență, instanța de fond a reținut că, pentru infracțiunile de evaziune fiscală care fac obiectul acuzațiilor din cauză, a intervenit prescripția răspunderii penale, întrucât, prin raportare la deciziile nr. 297/2018 și nr. 358/2022 ale Curții Constituționale a României referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155 alin. (1) din Codul penal, în intervalul 25 iunie 2018-30 mai 2022, cuprins între data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei nr. 297/2018 și data modificării art. 155 alin. (1) din Codul penal, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2022 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 531 din 30 mai 2022), norma legală de la art. 155 alin. (1) din Codul penal nu a reglementat niciun caz de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale, fiind aplicabile doar termenele generale de prescripție prevăzute de art. 154 alin. (1) din Codul penal, iar această normă a fost aplicată ca lege mai favorabilă inculpaților. ... 225. În ceea ce privește infracțiunea de spălare a banilor prevăzută de art. 49 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 129/2019, deși s-a dispus, în baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din Codul de procedură penală, achitarea inculpaților, ca autori sau instigatori, instanța de apel a schimbat încadrarea juridică în infracțiunea de spălare a banilor prevăzută de art. 49 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 129/2019, astfel încât și pentru această infracțiune modul de dezlegare a problemei de drept va avea înrâurire asupra soluției ce se va da în cauză. ... 226. În continuare se reține că după pronunțarea sentinței de către prima instanță și învestirea instanței de trimitere cu soluționarea cererilor de apel, Curtea de Justiție a Uniunii Europene, Marea Cameră, a pronunțat în Cauza C-107/2023 PPU (Lin) Hotărârea din data de 24 iulie 2023, prin care, în interpretarea art. 325 alin. (1) din TFUE și art. 2 alin. (1) din Convenția privind protejarea intereselor financiare ale Comunităților Europene, a stabilit că instanțele unui stat membru sunt obligate să lase neaplicat un standard național de protecție referitor la principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile (lex mitior), care permite repunerea în discuție a întreruperii termenului de prescripție a răspunderii penale prin acte de procedură intervenite înainte de o asemenea invalidare, întrucât aplicarea acestui standard pentru a repune în discuție întreruperea termenului de prescripție a răspunderii penale, prin acte de procedură intervenite înainte de 25 iunie 2018, data publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018, este de natură să compromită supremația, unitatea și efectivitatea dreptului Uniunii. ... 227. Cu referire la acest aspect este de menționat faptul că, în cauza în care s-a formulat întrebarea prealabilă de față, problematica prescripției răspunderii penale se raportează, potrivit informațiilor comunicate de instanța de trimitere, la acte de procedură comunicabile inculpatului, anterioare datei de 25 iunie 2018, data publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018. Prin urmare, aplicarea sau neaplicarea, în mod retroactiv, a legii penale mai favorabile, vizând întreruperea prescripției răspunderii penale, influențează în mod categoric soluționarea cauzei. ... 228. Având în vedere aspectele asupra cărora Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat prin hotărârea menționată, este evident că răspunsul la problemele de drept invocate de instanța de trimitere influențează în mod hotărâtor soluția ce ar putea fi pronunțată în cauză, instanța de apel urmând să stabilească, în mod definitiv, dacă interpretarea dată prin hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene permite lăsarea ca neaplicat a unui standard național de protecție referitor la aplicarea retroactivă a legii mai favorabile, cu referire la întreruperea curgerii termenului de prescripție a răspunderii penale. ... 229. Ca urmare, având în vedere că: – prin Decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală s-a stabilit că normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept penal material (substanțial) supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activității legii penale prevăzut de art. 3 din Codul penal, cu excepția dispozițiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituția României, republicată, și art. 5 din Codul penal; ... – pe de altă parte, că, prin Hotărârea din 24 iulie 2023 din Cauza C-107/23 PPU, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit că instanțele unui stat membru al Uniunii „sunt obligate să lase neaplicat un standard național de protecție referitor la principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile (lex mitior) care permite repunerea în discuție a întreruperii termenului de prescripție a răspunderii penale prin acte de procedură intervenite înainte de o asemenea invalidare; ... ... 230. Rezultă că instanțele naționale, în cauzele având ca obiect fraude grave împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, sunt puse în fața a două obligații inconciliabile, de a face, și în același timp, de a nu face aplicarea principiului mitior lex în ceea ce privește întreruperea curgerii termenului prescripției răspunderii penale. De aici derivă și dificultatea problemei a cărei dezlegare se solicită, aceasta cu atât mai mult cu cât dreptul pozitiv nu furnizează nicio soluție în cazul în care există un concurs de reglementări obligatorii, ce furnizează soluții diferite, cerându-se, practic, instanței supreme să clarifice aplicabilitatea principiului mitior lex după pronunțarea hotărârii în Cauza C-107/23 PPU. ... 231. În fine, este de menționat faptul că, așa cum rezultă din punctele de vedere comunicate, după pronunțarea Hotărârii în Cauza C-107/23 PPU, opiniile instanțelor privind aplicarea dezlegării date prin Decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție sunt diferite și, prin urmare, condiția de admisibilitate a sesizării este îndeplinită și din perspectiva existenței unei veritabile probleme de drept care necesită intervenția instanței supreme, în procedura prevăzută de art. 475 din Codul de procedură penală. ... ... B. În ceea ce privește solicitarea instanței de trimitere de sesizare a Curții Europene a Drepturilor Omului cu o cerere de aviz consultativ privind interpretarea sau aplicarea drepturilor și libertăților definite în Convenție, vizând întrebarea: 232. „În contextul hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene din Cauza C-107/23 PPU, care privește conflictul dintre cerința de drept al Uniunii Europene de combatere a fraudelor grave împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene și principiile de drept constituțional român privitoare la nonretroactivitatea legii penale și securitatea juridică, cum poate un stat membru reconcilia obligațiile sale care decurg din dreptul Uniunii Europene cu obligația sa de respectare a Convenției Europene a Drepturilor Omului și în special a interdicției aplicării retroactive a legii penale mai puțin favorabile, atunci când dreptul național și dreptul Uniunii Europene oferă interpretări divergente cu privire la întreruperea termenului de prescripție a răspunderii penale?“ ... 233. Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală constată că solicitarea de sesizare a Curții Europene a Drepturilor Omului este inadmisibilă. ... 234. În prealabil, se reține că prin Protocolul nr. 16 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, adoptat la Strasbourg la 2 octombrie 2013 și ratificat de România prin Legea nr. 173/2022, au fost extinse competențele Curții Europene a Drepturilor Omului la acordarea de avize consultative privind aspectele de principiu referitoare la interpretarea sau aplicarea drepturilor și libertăților definite în Convenție, la solicitarea instanțelor naționale competente, cu respectarea principiului subsidiarității. Scopul Protocolului este acela de a asigura o jurisprudență cât mai unitară între statele membre cu privire la drepturile garantate prin Convenție. Potrivit Legii de ratificare nr. 172/2022, instanțele naționale care pot adresa Curții Europene a Drepturilor Omului cereri de aviz consultativ sunt Curtea Constituțională și Înalta Curte de Casație și Justiție. ... 235. Potrivit Protocolului, avizele consultative vor putea fi solicitate doar în cauzele pendinte în fața instanțelor naționale care vor motiva în fapt și în drept cererea. Dacă cererea este considerată admisibilă, avizul consultativ va fi emis de către Marea Cameră, va fi motivat și nu va avea caracter obligatoriu pentru instanțele naționale. ... 236. Din instrucțiunile emise de Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru procedura de aviz consultativ rezultă că instanțele pot uza de posibilitatea de a formula o cerere pentru emiterea unui aviz consultativ atunci când se pune o problemă nouă de drept în sfera Convenției pentru apărarea drepturilor omului sau când aplicarea jurisprudenței Curții nu se impune cu evidență în cauza pendinte ori, aparent, este inconsecventă. ... 237. Cu referire la mecanismul acordării avizului consultativ, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a emis o serie de considerații general aplicabile, arătând într-un aviz recent acordat (Avizul consultativ solicitat de Curtea de Casație din Armenia - Cererea nr. P16 2021-001) că „scopul procedurii de aviz consultativ este de a spori și mai mult interacțiunea dintre Curte și autoritățile naționale și, astfel, de a consolida punerea în aplicare a Convenției, în conformitate cu principiul subsidiarității“, permițând instanțelor naționale desemnate să solicite Curții să emită un aviz cu privire la „chestiuni de principiu referitoare la interpretarea sau aplicarea drepturilor și libertăților definite în Convenție sau în protocoalele la aceasta“ (articolul 1 § 1 din Protocolul nr. 16 la Convenție) care apar „în contextul unei cauze pendinte în fața acestora“ (articolul 1 § 2 din Protocolul nr. 16 la Convenție). „Scopul procedurii (...) este de a oferi instanței solicitante îndrumări cu privire la aspectele legate de Convenție atunci când se pronunță asupra cauzei aflate pe rolul acesteia. (...) Rolul său se limitează la emiterea unui aviz cu privire la întrebările care îi sunt adresate. Revine instanței judecătorești sau tribunalului solicitant să soluționeze chestiunile ridicate de cauză și să tragă, după caz, concluziile care decurg din avizul formulat de Curte pentru dispozițiile de drept intern invocate în cauză și pentru soluționarea cauzei.“ ... 238. În jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că nu are competență să aplice dreptul Uniunii Europene ori să examineze compatibilitatea unei măsuri sau a unei decizii naționale cu dreptul Uniunii Europene [Jeunesse împotriva Țărilor de Jos (MC), 2014, pct. 110; K.I. împotriva Franței, 2021, pct. 123; a se vedea, de asemenea, în mod similar, Parti nationaliste basque - Organisation régionale d’Iparralde împotriva Franței, 2007, pct. 48; Avotiņš împotriva Letoniei (MC), 2016, pct. 100] ori să se pronunțe cu privire la interpretarea dreptului Uniunii Europene de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene [Lechouritou și alții împotriva Germaniei și a altor 26 de state membre ale Uniunii Europene (dec.) (comitet), 2012]. Autoritățile naționale, în special instanțele de judecată, sunt cele cărora le revine în primul rând sarcina de a interpreta și a aplica dreptul național, dacă este necesar, în conformitate cu dreptul Uniunii Europene. Rolul Curții se limitează la a verifica dacă efectele unei astfel de decizii într-un caz concret sunt compatibile cu Convenția (K.I. împotriva Franței, 2021, pct. 123). ... 239. Tot astfel, Curtea a statuat că, deși Convenția nu interzice părților contractante să transfere puterea suverană unei organizații internaționale (inclusiv uneia supranaționale - Uniunea Europeană) pentru a continua cooperarea în anumite domenii de activitate, statele părți rămân totuși responsabile în temeiul art. 1 din Convenție pentru toate actele și omisiunile organelor lor, inclusiv cele care decurg din necesitatea respectării obligațiilor legale internaționale [Bosphorus Hava Yolları Turizm ve Ticaret Anonim ȘirketiBosphorus Hava Yolları Turizm ve Ticaret Anonim Șirketi împotriva Irlandei (MC), 2005, pct. 153]. Totuși, măsurile luate de stat în conformitate cu aceste obligații legale sunt justificate atât timp cât se consideră că organizația relevantă protejează drepturile fundamentale într-un mod care poate fi considerat cel puțin echivalent cu protecția conferită de Convenție. ... 240. Solicitarea formulată de instanța de trimitere nu se limitează la interpretarea dreptului intern în lumina Convenției și chiar în condițiile în care normele europene cu efect direct fac parte din ordinea juridică națională, așa cum a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa, aceasta nu are competență să aplice dreptul Uniunii Europene ori să examineze compatibilitatea unei măsuri sau a unei decizii naționale cu dreptul Uniunii Europene. Or solicitarea de aviz chiar la această compatibilitate se referă. ... 241. În plus, se reține că prin Avizul emis la 26 aprilie 2022 de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, la solicitarea Curții de Casație din Republica Armenia, pentru a se stabili compatibilitatea cu principiul legalității incriminării și pedepsei a situației în care printr-o normă de drept internațional s-a prevăzut imprescriptibilitatea faptelor precum cele din cauză (tortură), deși potrivit dreptului național răspunderea penală era prescrisă, Curtea a constatat că situația analizată, în care modificarea legislativă privind prelungirea termenului de prescripție a răspunderii penale a intervenit după expirarea termenului de prescripție inițial, trebuie considerată ca fiind incompatibilă cu principiile fundamentale ale legalității și previzibilității consacrate de articolul 7 din Convenție (paragraful 77 din Avizul emis în data de 26 aprilie 2022). S-a statuat încălcarea art. 7 din Convenție atunci când răspunderea penală a fost „reactivată“ după expirarea unui termen de prescripție, întrucât, în caz contrar, înseamnă acceptarea „aplicării retroactive a legii penale în defavoarea unui acuzat“. ... 242. Prin urmare, în raport cu considerentele expuse, se constată că solicitarea de sesizare a Curții Europene a Drepturilor Omului în vederea emiterii unui aviz consultativ, este inadmisibilă. ... ... C. În ceea ce privește solicitarea subsidiară de formulare a unei noi sesizări a Curții de Justiție a Uniunii Europene, pentru pronunțarea unei hotărâri preliminare, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală constată că aceasta este, de asemenea, inadmisibilă. 243. Instanța de trimitere a considerat că se impune formularea unei noi întrebări preliminare către Curtea de Justiție a Uniunii Europene, având următorul conținut: „În lumina principiilor securității juridice, previzibilității și nonretroactivității, consacrate de art. 2 TUE și de art. 49 alin. (1) din Cartă și aplicate în hotărârea Curții de Justiție din Cauza C-42/17, și luând în considerare interpretarea art. 325 alin. (1) TFUE și art. 2 alin. (1) din Convenția PIF făcută prin hotărârea din Cauza C-107/23, cum trebuie să aplice instanțele naționale normele de drept al Uniunii care sunt, potențial, în conflict cu protecția constituțională a drepturilor fundamentale, privitoare în special la nonretroactivitatea legii penale mai puțin favorabile și la calcularea termenului de prescripție a răspunderii penale? Mai concret, care sunt criteriile pe care instanțele naționale trebuie să le aplice pentru a garanta că aplicarea dreptului Uniunii nu conduce la o situație de insecuritate juridică și nu afectează posibilitatea persoanelor interesate de a prevedea consecințele legale ale actelor lor?“ ... 244. Instanța de trimitere a apreciat că sesizarea este necesară ca urmare a complexității operațiunii de punere în balans care trebuie efectuată și a faptului că această operațiune de punere în balans implică reconcilierea a două standarde diferite, formulate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauzele C-42/17 și C-107/23, precum și a standardului național de protecție formulat de instanța supremă prin Decizia nr. 67/2022. S-a apreciat că noua trimitere preliminară trebuie să plece de la normele de drept al Uniunii Europene interpretate în Cauza C-107/23, adică art. 325 alin. (1) din TFUE și art. 2 alin. (1) din Convenția PIF, dar trebuie să vizeze în mod expres și interpretarea principiului nonretroactivității legii penale mai puțin favorabile consacrat de art. 49 alin. (1) din Cartă și a principiului respectării statului de drept consacrat de art. 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană. ... 245. Altfel spus, instanța de trimitere, plecând de la premisa existenței a două standarde diferite formulate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauzele C-42/17 și C-107/23 și a existenței unui standard național ce rezultă din Decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, solicită instanței europene să clarifice modul în care instanțele naționale vor aplica acele norme de drept european care se află în conflict cu standardele naționale, constituționale, de protecție a drepturilor fundamentale. ... 246. Potrivit dispozițiilor art. 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Curtea de Justiție a Uniunii Europene este competentă să se pronunțe, cu titlu preliminar, cu privire la: a) interpretarea tratatelor; b) validitatea și interpretarea actelor adoptate de instituțiile, organele, oficiile sau agențiile Uniunii. ... 247. În cazul în care o asemenea chestiune se invocă într-o cauză pendinte în fața unei instanțe naționale ale cărei decizii nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern, această instanță este obligată să sesizeze Curtea. ... 248. Potrivit jurisprudenței constante a Curții de Justiție a Uniunii Europene, procedura instituită la art. 267 din TFUE este un instrument de cooperare între Curte și instanțele naționale, cu ajutorul căruia Curtea furnizează acestora din urmă elementele de interpretare a dreptului Uniunii care le sunt necesare pentru soluționarea litigiului asupra căruia urmează să se pronunțe (a se vedea Hotărârea din 27 noiembrie 2012, Pringle, C-370/12, EU:C:2012:756, punctul 83, și Ordonanța din 8 septembrie 2016, Google Ireland și Google Italy, C-322/15, EU:C:2016:672, punctul 14). ... 249. Prin Hotărârea din 6 octombrie 1982, pronunțată în Cauza 283/81, interpretând art. 177 din Tratatul CEE, s-a stabilit că: „Articolul 177 al treilea paragraf trebuie să fie interpretat în sensul că o instanță națională ale cărei decizii nu sunt supuse unei căi de atac în dreptul intern trebuie, atunci când se pune o problemă de drept comunitar în cauza dedusă judecății sale, să își îndeplinească obligația de sesizare a Curții de Justiție, cu excepția cazului în care constată că problema invocată nu este pertinentă sau că dispoziția comunitară în cauză a făcut deja obiectul unei interpretări din partea Curții sau că aplicarea corectă a dreptului comunitar se impune cu o asemenea evidență încât nu mai lasă loc niciunei îndoieli rezonabile.“ ... 250. Hotărârea de mai sus are o valoare de principiu, fiind aplicabilă și în raport cu prevederile art. 267 din TFUE, iar din conținutul acesteia rezultă că sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene este triplu condiționată, respectiv: (i) întrebarea prealabilă să vizeze interpretarea sau, după caz, validitatea actelor normative ale Uniunii, (ii) problema de drept invocată să fie pertinentă, în sensul că decizia CJUE este necesară pentru soluționarea corectă a cauzei, iar (iii) dispoziția a cărei interpretare se solicită să nu fi făcut obiectul unei alte examinări a CJUE. ... 251. Deși instanța de trimitere consideră că sunt necesare interpretări suplimentare din partea Curții de Justiție a Uniunii Europene față de potențialul conflict între normele Uniunii Europene, astfel cum au fost interpretate, și protecția constituțională în ceea ce privește neretroactivitatea legii penale mai puțin favorabile (mai severe), făcând trimitere la existența a două standarde de protecție diferite enunțate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în Cauza M.A.S. și M.B. (C-42/17) și Cauza C-107/23 PPU (Lin), precum și la standardul național de protecție rezultat din Decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, se constată că instanța europeană a relevat deja în jurisprudența sa modul în care interpretează compatibilitatea dintre obligația instanțelor naționale de a lăsa neaplicate dispoziții de drept intern (inclusiv cele referitoare la prescripție), care s-ar opune aplicării de sancțiuni efective și disuasive în cauzele având ca obiect infracțiuni de fraudă gravă împotriva intereselor financiare ale UE, și principiul legalității infracțiunilor și pedepselor, în componentele acestuia referitoare la accesibilitate, previzibilitate și neretroactivitatea legii penale mai puțin favorabile (retroactivitatea fiind înțeleasă atât ca o sancționare penală a unui comportament care nu era interzis înainte de data săvârșirii infracțiunii, dar și ca o agravare a regimului răspunderii penale). ... 252. De asemenea, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a clarificat și diferența dintre standardele enunțate prin cele două hotărâri ale sale anterior menționate, în hotărârea din urmă (pronunțată în Cauza C-107/23 PPU), la pct. 120, arătând că a diferențiat principiul neretroactivității legii penale mai severe de principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile, diferență care justifică concluziile aparent diferite la care a ajuns în cele două hotărâri, cea din cauza M.A.S. și M.B. (C-42/17) și cea din Cauza C-107/23 PPU (Lin). ... 253. În același timp, se constată că, prin Hotărârea din Cauza C-107/23 PPU, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat asupra domeniului de aplicare a dispozițiilor art. 49 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, cu referire la prescripția în materie penală (pct. 108), prin raportare la aplicarea legii penale mai favorabile. ... 254. Constatând că deja Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat asupra interpretării aspectelor cu privire la care instanța de trimitere a apreciat că sunt necesare clarificări suplimentare, o nouă cerere de sesizare nu este necesară, solicitarea fiind, prin urmare, inadmisibilă. ... ... D. Pe fondul sesizării D.1. Contextul la data sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție 255. Întrebarea adresată de instanța de trimitere a fost formulată în contextul în care, anterior, prin două decizii ale Curții Constituționale a României, dispozițiile art. 155 alin. (1) din Codul penal, referitoare la întreruperea curgerii termenului de prescripție a răspunderii penale, au fost declarate neconstituționale, iar legea penală astfel sancționată nu a mai prevăzut posibilitatea întreruperii curgerii termenului de prescripție (cu consecința curgerii unui nou termen - prescripția specială), singura formă de prescripție a răspunderii penale rămasă în fondul activ al legislației fiind prescripția generală. ... 256. Prin Decizia Curții Constituționale a României nr. 297 din 26 aprilie 2018^11 s-a constatat că soluția legislativă care prevedea întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea „oricărui act de procedură în cauză“ din cuprinsul dispozițiilor art. 155 alin. (1) din Codul penal este neconstituțională, deoarece dispozițiile legale sunt lipsite de previzibilitate și, totodată, contrare principiului legalității incriminării și pedepsei, întrucât sintagma „oricărui act de procedură“ din cuprinsul acestora are în vedere și acte ce nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului, nepermițându-i acestuia să cunoască aspectul întreruperii cursului prescripției și al începerii unui nou termen de prescripție a răspunderii sale penale (paragraful 31). ^11 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 25 iunie 2018. ... 257. Ulterior, prin Decizia nr. 358 din 26 mai 2022^12, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 155 alin. (1) din Codul penal sunt neconstituționale în ansamblul lor. Pentru a decide astfel, instanța de contencios constituțional a reținut că Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018 a sancționat unica soluție legislativă pe care textul de lege criticat o conținea, astfel că aceasta nu va putea fi încadrată în categoria deciziilor interpretative, ci, prin efectele pe care le produce, împrumută natura juridică a unei decizii simple/extreme, întrucât, constatând neconstituționalitatea faptului că întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale se realiza prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză, Curtea a sancționat unica soluție legislativă pe care dispozițiile art. 155 alin. (1) din Codul penal o reglementau. ^12 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 565 din 9 iunie 2022. ... 258. În absența intervenției active a legiuitorului, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripției răspunderii penale, fondul activ al legislației nu a mai conținut vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale. A rezultat, așadar, din considerentele obligatorii ale Deciziei Curții Constituționale nr. 358/2022 că Decizia nr. 297/2018 a alterat activitatea substanțială a normei unice prevăzute de lege, în sensul că, până la data modificării prevederilor art. 155 alin. (1) din Codul penal prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2022, respectivul text normativ nu a reglementat un caz de întrerupere a prescripției răspunderii penale. ... 259. Contextul în care fondul normativ intern privind întreruperea prescripției răspunderii penale a fost reconfigurat prin cele două decizii ale Curții Constituționale a fost urmat de pronunțarea de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a Deciziei nr. 67 din 25 octombrie 202213, prin care s-a stabilit că normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept penal material (substanțial) supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activității legii penale prevăzut de art. 3 din Codul penal, cu excepția dispozițiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituția României, republicată, și art. 5 din Codul penal. ^13 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1141 din 28 noiembrie 2022. ... 260. Instanța supremă a reținut prin decizia mai sus menționată că în dreptul român, potrivit jurisprudenței obligatorii a Curții Constituționale, prescripția răspunderii penale este considerată o instituție de drept material și, întrucât produce efecte asupra regimului răspunderii penale, aceasta este supusă exigențelor care derivă din principiul legalității incriminării și pedepsei, în acest sens făcând trimitere la Decizia nr. 297/2018 a Curții Constituționale, care a inclus în mod explicit în domeniul de aplicare a principiului legalității incriminării și pedepsei normele care reglementează prescripția răspunderii penale, reținând astfel că standardul național de protecție circumscris exigențelor ce derivă din acest principiu este superior celui consacrat prin jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. Or, potrivit art. 20 din Constituția României, republicată, și astfel cum s-a reținut în jurisprudența Curții Constituționale (Decizia nr. 1.092 din 18 decembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 67 din 31 ianuarie 2013), „este indiscutabil recunoscut în teoria juridică că regula generală de soluționare a conflictelor de legi în timp, în materie penală, impune aplicarea normelor mai puțin severe și că, dincolo de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care din această perspectivă este mai restrictivă, Constituția României dispune în art. 20 alin. (2) că, dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele internaționale privitoare la drepturile omului la care România este parte și legile interne, vor avea prioritate acestea din urmă ori de câte ori conțin dispoziții mai favorabile“. În același timp, „consecința includerii în dreptul național a normelor în materia prescripției răspunderii penale în domeniul de aplicare a principiului legalității incriminării rezidă în obligația autorităților judiciare de a asigura respectarea drepturilor fundamentale ale persoanelor acuzate, astfel cum rezultă acestea din conținutul art. 7 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale și art. 49 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, în special sub aspectul cerinței ca legea penală aplicabilă să fie previzibilă, precisă și neretroactivă“. ... 261. Ulterior acestor decizii, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat Hotărârea din 24 iulie 2023 (Marea Cameră), în Cauza C-107/23 PPU (Lin), prin care a stabilit că art. 325 alin. (1) din TFUE și art. 2 alin. (1) din Convenția elaborată în temeiul art. K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană, privind protejarea intereselor financiare ale Comunităților Europene, semnată la Bruxelles la 26 iulie 1995 și anexată la Actul Consiliului din 26 iulie 1995, trebuie interpretate în sensul că instanțele unui stat membru sunt obligate să lase neaplicat un standard național de protecție referitor la principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile (lex mitior) care permite repunerea în discuție, inclusiv în cadrul unor căi de atac îndreptate împotriva unor hotărâri definitive, a întreruperii termenului de prescripție a răspunderii penale în astfel de procese prin acte de procedură intervenite înainte de invalidarea dispozițiilor legale privind întreruperea termenului prescripției penale. ... 262. În esență, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut că situația juridică ce rezultă din aplicarea deciziilor nr. 297/2018 și nr. 358/2022 ale Curții Constituționale, precum și din Decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală generează un risc sistemic de impunitate pentru infracțiunile de fraudă gravă, care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene, or, existența unui asemenea risc constituie un caz de incompatibilitate cu cerințele art. 325 alin. (1) din TFUE și ale art. 2 alin. (1) din Convenția PIF. ... ... D.2. În ceea ce privește întrebarea formulată 263. Întrebarea adresată de instanța de trimitere este una tranșantă, respectiv se solicită instanței supreme să răspundă dacă instanța va lăsa neaplicat standardul național de protecție a drepturilor fundamentale, reprezentat de aplicarea retroactivă a legii penale mai favorabile - mitior lex -, în interpretarea dată prin Decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în limitele rezultate din Hotărârea din 24 iulie 2023 (Marea Cameră) în Cauza C-107/23 PPU (Lin), cu alte cuvinte dacă instanța va lăsa neaplicată legea mai favorabilă care permite ca efectele lipsei unor cauze de întrerupere a termenului de prescripție a răspunderii penale să retroactiveze la acte de procedură intervenite înainte de 25 iunie 2018 (data publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018). ... 264. În realitate, argumentele dezvoltate în încheierea de sesizare a instanței de trimitere, în favoarea atât a unui răspuns afirmativ, cât și a unuia negativ la întrebarea adresată, se constituie în tot atâtea întrebări intermediare care au stat la baza întrebării finale și care sunt apreciate ca fiind pertinente din perspectiva analizei ce se impune a fi efectuată. ... 265. În același timp, se constată că răspunsul la o atare întrebare presupune, în mod necesar, examinarea, pe de o parte, a argumentelor Curții de Justiție a Uniunii Europene redate în Hotărârea din 24 iulie 2023, pronunțată în Cauza C-107/23 PPU, iar, pe de altă parte, a standardului de protecție a drepturilor fundamentale reprezentat de principiul legalității incriminării și a pedepsei, în componenta privind aplicarea neretroactivă a legii penale mai severe, cu corolarul acestuia mitior lex, astfel cum este configurat în ordinea constituțională română, în art. 7 din Convenția europeană a drepturilor omului și art. 49 din Cartea drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. ... 266. Se reține astfel că hotărârea din Cauza C-107/23 PPU a fost pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene ca urmare a unei cereri de decizie preliminară formulate de o instanță din România, vizând interpretarea dispozițiilor art. 325 alin. (1) din TFUE, a art. 2 alin. (1) din Convenția PIF și a art. 49 alin. (1) din Cartă, instanța de trimitere întrebând dacă aceste dispoziții trebuie interpretate în sensul că instanțele unui stat membru sunt obligate să lase neaplicate, pe de o parte, decizii ale Curții Constituționale a acestui stat membru prin care este invalidată dispoziția legislativă națională care reglementează cauzele de întrerupere a termenului de prescripție în materie penală, din cauza unei încălcări a principiului legalității infracțiunilor și pedepselor, sub aspectul cerințelor acestuia referitoare la previzibilitatea și la precizia legii penale, precum și, pe de altă parte, o decizie a instanței supreme a statului membru menționat, din care reiese că normele care reglementează aceste cauze de întrerupere, astfel cum decurg din această jurisprudență constituțională, pot fi aplicate retroactiv ca lege penală mai favorabilă (lex mitior) pentru a repune în discuție hotărâri definitive de condamnare, în condițiile în care aceste decizii au drept consecință încetarea, ca urmare a prescrierii răspunderii penale, a unui număr considerabil de procese penale, inclusiv procese referitoare la infracțiuni de fraudă gravă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene. ... 267. Cu titlu prealabil, se reține că este de netăgăduit obligația instanțelor de judecată de a respecta și aplica hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în interpretarea dispozițiilor de drept unional care au efect direct, precum sunt cele din Hotărârea din 24 iulie 2023, pronunțată în Cauza C-107/23 PPU, precum și de a asigura aplicarea prevalentă a dispozițiilor dreptului unional în limitele de competență ale Uniunii Europene. ... 268. Hotărârea din 24 iulie 2023 (Marea Cameră) în Cauza C-107/23 PPU (Lin) a fost pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în baza dispozițiilor art. 325 alin. (1) din TFUE și art. 2 alin. (1) din Convenția adoptată în temeiul art. K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană, privind protecția intereselor financiare ale Comunităților Europene (Convenția PIF), și celor trei protocoale adiționale ale acesteia. ... 269. Este de menționat că după ce o perioadă îndelungată în evoluția dreptului european a existat doar dimensiunea administrativă a protecției intereselor financiare ale Uniunii, determinată de împrejurarea că dimensiunea penală a protecției intereselor financiare nu a făcut parte din competențele Uniunii (Comunităților), ulterior Tratatului de la Maastricht din 1992, în cadrul pilonului al III-lea interguvernamental, a început să se manifeste și dimensiunea penală a protejării intereselor financiare ale construcției europene. ... 270. Necesitatea incriminării fraudelor care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene a fost prevăzută în Convenția adoptată în temeiul art. K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană, privind protecția intereselor financiare ale Comunităților Europene, în preambulul Convenției făcându-se referire la criteriile stabilite pe cale jurisprudențială de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în Cauza Comisia împotriva Republicii Elene, în materia combaterii fraudelor contra intereselor financiare ale Uniunii Europene, respectiv caracterul efectiv, proporțional și disuasiv al sancțiunilor ce trebuie aplicate. ... 271. Convenția PIF a prevăzut în cuprinsul dispozițiilor art. 1 și 2 norme minime de armonizare în ceea ce privește definirea fraudelor împotriva intereselor financiare și a sancțiunilor aplicabile, acestea din urmă trebuind să fie efective, proporționale și disuasive cel puțin în cazurile de fraudă gravă, apreciată ca fiind o fraudă de cel puțin 50.000 de euro. ... 272. România a devenit parte la Convenție și la cele trei protocoale ale sale prin efectul punctului 3 al anexei 1 la Tratatul privind aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană. Decizia Consiliului din 6 decembrie 2007 privind aderarea Bulgariei și a României la Convenția adoptată în temeiul art. K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană, privind protejarea intereselor financiare ale Comunităților Europene, la Protocolul din 27 septembrie 1996, la Protocolul din 29 noiembrie 1996 și la cel de-al doilea Protocol din 19 iunie 1997 (2008/40/JAI), publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 9 din 12 ianuarie 2008, a luat act despre acest fapt. ... 273. Ca urmare a Tratatului de la Lisabona, Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene consacră, în art. 325 intitulat „Combaterea fraudei“, principiile fundamentale ale acțiunii Uniunii Europene și a statelor membre în materia luptei împotriva faptelor ilicite ce cauzează sau pot cauza prejudicii Uniunii. Aceste principii sunt: combaterea efectivă și echivalentă a fraudelor^14 (cel de-al doilea concept fiind cunoscut și sub denumirea de principiul asimilării^15) și principiul cooperării loiale^16. Cristalizarea lor în timp s-a produs pornind de la jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, începând cu hotărârea pronunțată în așa-numita „Cauză a porumbului grecesc“^17. Tratatul de la Lisabona, semnat la 13 decembrie 2007, a fost ratificat de România la 4 februarie 2008 și a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2009. ^14 Art. 325 alin. (4) din TFUE - combaterea efectivă și echivalentă. ^15 Art. 325 alin. (2) din TFUE - principiul asimilării. ^16 Art. 325 alin. (3) din TFUE. ^17 CJUE, Hotărârea din 21 septembrie 1989. ... 274. Din dispozițiile anterior menționate se desprinde cu evidență ideea că, deși nu reprezintă o competență exclusivă a Uniunii Europene din punctul de vedere al principiului atribuirii de competențe, protecția intereselor financiare este un domeniu prioritar de acțiune al acesteia, iar din formularea art. 310 alin. (6) din TFUE rezultă că în materia combaterii fraudei și a altor activități ilegale care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene, ca parte a unui concept mai larg de protecție a intereselor financiare, există o competență partajată a Uniunii Europene cu statele membre. ... 275. În Hotărârea din 24 iulie 2023, pronunțată în Cauza C-107/23 PPU (pct. 80), Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut că edictarea unor sancțiuni penale în vederea protejării intereselor financiare ale Uniunii, în special a perceperii corecte a acestor venituri, ține de o competență partajată între Uniune și statele membre, în sensul art. 4 alin. (2) din TFUE (în acest sens fiind indicată și Hotărârea din 5 decembrie 2017, M.A.S. și M.B., C-42/17, EU:C:2017:936, punctul 43). ... 276. În continuare, reținând competențele Uniunii Europene în stabilirea normelor minime privind incriminarea fraudelor împotriva intereselor financiare ale acesteia și a sancțiunilor aplicabile (cu precizarea că prin Convenția PIF s-a prevăzut doar aplicarea de sancțiuni penale efective, proporționale și disuasive, nu și cuantumul acestora, astfel de norme minime de armonizare fiind introduse ulterior, prin Directiva 2017/1.371), se constată că, potrivit dispozițiilor art. 267 din TFUE, Curtea de Justiție a Uniunii asigură interpretarea tratatelor și a actelor adoptate de instituțiile, organele, oficiile sau agențiile Uniunii. ... 277. Prin urmare, concluzia care se desprinde de aici este aceea că interpretarea pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene o dă dispozițiilor de drept al Uniunii cu privire la obligația statelor membre de a combate în mod eficient frauda și alte acțiuni ilicite care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene se impune statelor membre și deci autorităților acestora, legislative sau judecătorești, cu necesitate. ... 278. În hotărârea pronunțată, pe baza informațiilor transmise de instanța de trimitere (pct. 91), Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut că situația juridică ce rezultă din aplicarea deciziilor nr. 297/2018 și nr. 358/2022 ale Curții Constituționale, precum și din Decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală generează un risc sistemic de impunitate pentru infracțiunile de fraudă gravă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii, în special în cauzele a căror complexitate impune efectuarea unor cercetări mai îndelungate de către autoritățile penale. Or, existența unui asemenea risc sistemic de impunitate constituie un caz de incompatibilitate cu cerințele art. 325 alin. (1) din TFUE și ale art. 2 alin. (1) din Convenția PIF, astfel cum au fost amintite în hotărâre (pct. 91). ... 279. Cât privește obligațiile impuse instanțelor naționale, după ce în prealabil Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat o obligație de principiu pentru acestea, ca, în conformitate cu art. 325 alin. (1) din TFUE și cu art. 2 alin. (1) din Convenția PIF, să lase neaplicate deciziile nr. 297/2018 și nr. 358/2022 ale Curții Constituționale, din care rezultă că, în perioada cuprinsă între 25 iunie 2018 și 30 mai 2022, dreptul român nu prevedea nicio cauză de întrerupere a termenului de prescripție a răspunderii penale, în măsura în care aceste decizii au efectul de a conduce la prescrierea răspunderii penale într-un număr mare de cazuri de fraudă gravă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii (pct. 98) și, în același timp, de a lăsa neaplicată Decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în măsura în care această decizie permite invocarea prescripției răspunderii penale, în temeiul efectelor deciziilor nr. 297/2018 și nr. 358/2022 ale Curții Constituționale, ca lege penală mai favorabilă (lex mitior), amplificând riscul sistemic de impunitate pentru astfel de infracțiuni (pct. 99), în concret, după ce a analizat compatibilitatea acestei obligații impuse instanțelor cu protecția drepturilor fundamentale, a statuat asupra obligației instanțelor de a lăsa neaplicat standardul național de protecție referitor la principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile (lex mitior) care permite repunerea în discuție, inclusiv în cadrul unor căi de atac îndreptate împotriva unor hotărâri definitive, a întreruperii termenului de prescripție a răspunderii penale în astfel de procese prin acte de procedură intervenite înainte de o asemenea invalidare. ... 280. Se constată că argumentele care au fundamentat această soluție pun în evidență analizarea de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene a principiului legalității infracțiunilor și pedepselor, separat, sub diferitele sale cerințe, respectiv previzibilitatea și precizia legii penale, pe de o parte, și aplicarea retroactivă a legii penale mai favorabile, pe de altă parte. Aceasta, întrucât, în procesul de evaluare a conformității normelor cu dreptul Uniunii Europene, folosind informațiile și explicațiile instanței de trimitere, Curtea a reținut următoarele: „Contrar standardului național de protecție referitor la previzibilitatea legii penale, care, potrivit instanței de trimitere, se limitează la neutralizarea efectului de întrerupere a actelor de procedură efectuate în perioada cuprinsă între 25 iunie 2018, data publicării Deciziei nr. 297/2018 a Curții Constituționale, și 30 mai 2022, data intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2022, standardul național de protecție referitor la principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile (lex mitior) ar permite, cel puțin în anumite cazuri, neutralizarea efectului de întrerupere a unor acte de procedură efectuate chiar și înainte de 25 iunie 2018, dar după intrarea în vigoare a Codului penal la 1 februarie 2014, respectiv pentru o perioadă mai mare de patru ani.“ (pct. 122) ... 281. În concret, reținând că principiul legalității infracțiunilor și pedepselor impune ca dispozițiile legii penale să asigure accesibilitatea și previzibilitatea în ceea ce privește atât definiția infracțiunii, cât și stabilirea pedepsei, iar precizia legii penale presupune ca legea să definească în mod clar infracțiunile și pedepsele, condiție apreciată ca fiind îndeplinită atunci când justițiabilul poate ști, pornind de la textul dispoziției pertinente, și, la nevoie, cu ajutorul interpretării care îi este dată de instanțe, care sunt acțiunile și omisiunile care angajează răspunderea sa penală, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit că: atunci când a statuat, într-o primă etapă, că legiuitorul român a încălcat principiul constituțional al previzibilității și preciziei legii penale prin faptul că a permis ca actele de procedură să întrerupă termenul de prescripție a răspunderii penale chiar dacă aceste acte nu erau comunicate suspectului sau inculpatului, Curtea Constituțională din România a aplicat un standard național de protecție a drepturilor fundamentale care vine în completarea protecției împotriva arbitrarului în materie penală, astfel cum este asigurată de dreptul Uniunii, în temeiul principiului securității juridice. Ea a aplicat un astfel de standard național de protecție a drepturilor fundamentale și atunci când, într-o a doua etapă, a constatat, în esență, că lipsa unei intervenții a legiuitorului român pentru a înlocui dispoziția din Codul penal referitoare la întreruperea acestui termen, declarată neconstituțională, a dat naștere unei noi situații lipsite de claritate și de previzibilitate, cu încălcarea acestui principiu constituțional (pct. 115). ... 282. Prin urmare, a concluzionat că instanțele române nu sunt obligate să lase neaplicată jurisprudența națională rezultată din cele trei decizii, conform art. 325 alin. (1) din TFUE și art. 2 alin. (1) din Convenția PIF, în pofida existenței unui risc sistemic de impunitate a unor infracțiuni de fraudă gravă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii, în măsura în care deciziile menționate se întemeiază pe principiul legalității infracțiunilor și pedepselor, astfel cum este protejat în dreptul național, sub aspectul cerințelor acestuia referitoare la previzibilitatea și la precizia legii penale, inclusiv regimul de prescripție referitor la infracțiuni (pct. 118); aceasta, deoarece acest standard se limitează la neutralizarea efectului de întrerupere a actelor de procedură efectuate în perioada cuprinsă între 25 iunie 2018, data publicării Deciziei nr. 297/2018 a Curții Constituționale, și 30 mai 2022, data intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2022 (pct. 122). ... 283. În schimb, apreciind că, în conformitate cu art. 49 alin. (1) din Cartă, principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile (lex mitior) presupune ca, în cazul în care, ulterior săvârșirii infracțiunii, legea prevede o pedeapsă mai ușoară, să se aplice aceasta din urmă, ceea ce ar implica în mod necesar o succesiune de regimuri juridice în timp și o schimbare de poziție, fie în ceea ce privește calificarea penală a faptelor, fie în ceea ce privește pedeapsa, și în plus, reținând că normele care reglementează prescripția în materie penală nu intră în domeniul de aplicare al art. 49 alin. (1) din Cartă, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că aplicarea acestui standard de protecție pentru a repune în discuție întreruperea termenului de prescripție a răspunderii penale prin acte de procedură intervenite înainte de 25 iunie 2018 trebuie considerată ca fiind de natură să compromită supremația, unitatea și efectivitatea dreptului Uniunii Europene (pct. 108, 123). ... 284. Ca urmare, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a concluzionat că instanțele naționale nu pot, în cadrul procedurilor jurisdicționale prin care se urmărește sancționarea pe plan penal a infracțiunilor de fraudă gravă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii, să aplice standardul național de protecție referitor la principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile (lex mitior), pentru a repune în discuție întreruperea termenului de prescripție a răspunderii penale prin acte de procedură intervenite înainte de 25 iunie 2018, data publicării Deciziei nr. 297/2018 a Curții Constituționale. ... 285. Reținând că obligația lăsării ca neaplicat privește standardul de protecție referitor la principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile (mitior lex), acesta făcând, de altfel, și obiectul întrebării prealabile, analiza va purta în continuare asupra acestui principiu de rang constituțional, asupra consecințelor pe care le-ar presupune încălcarea sa și, în special, așa cum și instanța de trimitere se întreabă, dacă posibilitatea lăsării lui neaplicate în baza interpretării pe care Curtea de Justiție o dă unor dispoziții de drept al Uniunii nu ar genera o nouă imprevizibilitate în aplicarea legii. În același timp, analiza va purta în mod necesar și asupra includerii normelor referitoare la curgerea termenului de prescripție și, inclusiv, la întreruptibilitatea acestuia în domeniul de aplicare a principiului legalității infracțiunii și a pedepsei, în special în componenta corolarului acestuia mitior lex. ... ... ... + Natura juridică a prescripției și a întreruperii acesteia și incidența mitior lex 286. Se reține că asupra naturii juridice a prescripției răspunderii penale, în ansamblul său, și a întreruperii curgerii termenului de prescripție, în mod particular, instanța supremă s-a pronunțat anterior prin Decizia nr. 2.185/1970 (a fostului Tribunal Suprem), Decizia nr. 2/2014 și Decizia nr. 67/2022 ale Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, obligatorii pentru instanțele naționale, atât în ceea ce privește dispozitivul, cât și considerentele pe care se sprijină. ... 287. Incidența principiului mitior lex în ceea ce privește actele întreruptive de prescripție a fost analizată de fostul Tribunal Suprem, în împrejurarea succesiunii de legi penale reprezentând codurile penale din 1936 și 1968. Deosebit de relevantă în acest sens este Decizia fostului Tribunal Suprem nr. 2.185/1970, care, examinând caracterul de lege mai favorabilă al Codului penal din 1936 sau al Codului penal din 1968, a arătat că „este mai favorabilă legea nouă, dacă prevede condiții mai restrictive în ceea ce privește actele procesuale care au ca efect înlăturarea prescripției. Potrivit legii noi, întrerup cursul prescripției numai actele procesuale care potrivit legii trebuie comunicate învinuitului sau inculpatului, și nu orice act procesual, ca în legea anterioară^18.“ Situația juridică analizată de Tribunalul Suprem în decizia pronunțată este identică cu cea care a rezultat în urma pronunțării celor două decizii ale Curții Constituționale, nr. 297/2018 și nr. 358/2022, având în vedere că sub imperiul Codului penal din 1936 aveau efect întreruptiv de prescripție orice acte de urmărire sau de instrucție, iar potrivit Codului penal din 1968, numai cele care se comunicau învinuitului sau inculpatului. ^18 Tribunalul Suprem, Secția penală, Decizia nr. 2.185/1970 în V. Papadopol, M. Popovici, Repertoriu alfabetic de practică judiciară în materie penală pe anii 1969-1975 , Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1975, p. 42. ... 288. Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în Decizia nr. 2/2014^19, a reținut că prescripția este o instituție aparținând dreptului penal și, prin urmare, „în privința acestei materii nu se impunea instituirea unor dispoziții tranzitorii, întrucât, în acord cu art. 15 alin. (2) din Constituție reflectat în art. 13 din vechiul Cod penal, legislația prevede soluția de urmat în cazul conflictului de legi“. Mai mult, a reținut că, „având în vedere și împrejurarea că modul de reglementare a prescripției răspunderii penale prin dispozițiile art. 153-156 din noul Cod penal nu diferă de cel stabilit de vechiul Cod penal în art. 121-129, se poate afirma cu certitudine că prescripția răspunderii penale este guvernată de norme de drept penal substanțial, fiind susceptibilă de a beneficia de efectele aplicării mitior lex“. ^19 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 319 din 30 aprilie 2014. ... 289. Prin Decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în urma unei analize laborioase a tradiției constituționale, a doctrinei și a jurisprudenței naționale și europene, s-a reținut că normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept penal material (substanțial) supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activității legii penale prevăzut de art. 3 din Codul penal, cu excepția dispozițiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituția României, republicată, și art. 5 din Codul penal. ... 290. Cu referire expresă la întreruperea prescripției răspunderii penale, reținând că aceasta aparține dreptului substanțial, cu consecința incidenței principiului mitior lex, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că: „Având în vedere delimitarea efectelor prescripției răspunderii penale astfel cum rezultă din considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 1.092/2012, într-un efect principal, reprezentat de înlăturarea răspunderii penale și, respectiv, un efect derivat, de ordin procesual, constând în înlăturarea acțiunii penale, se reține că, la rândul său, întreruperea cursului prescripției răspunderii penale are un efect de drept material, modificând regimul răspunderii penale prin prelungirea intervalului de timp în care statul își poate exercita dreptul de a trage la răspundere penală, și un efect derivat, de ordin procesual, respectiv repunerea organelor judiciare într-un nou termen în care își pot exercita rolul activ, conferit de dispozițiile art. 5 din Codul de procedură penală, de stabilire a adevărului, în cauzele penale, pe baza probelor administrate. Cele două efecte nu se confundă și nu sunt reglementate de aceleași categorii de norme legale. În consecință, nu este posibilă extinderea regulilor referitoare la aplicarea în timp a legii procesuale care reglementează condițiile de legalitate ale actului procedural care constituie cauza, la efectul de drept material al întreruperii cursului prescripției. Mai concret, dacă s-ar admite că întreruperea prescripției este reglementată de norme procesuale întrucât cauza ei este un act de procedură, ar însemna să se confunde cauza în sine cu efectul principal constând în întreruperea cursului prescripției penale. Or, așa cum s-a arătat, cauza prevăzută de art. 155 alin. (1) din Codul penal (îndeplinirea unui act de procedură) are ca efect de drept material întreruperea termenului de prescripție, care produce consecința prelungirii termenului în care poate fi atrasă răspunderea penală.“ ... 291. Relevante sunt, în afara considerentelor proprii ale instanței supreme, valorificările în cuprinsul deciziei de mai sus, ale jurisprudenței Curții Constituționale, jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, cu referire la delimitarea dintre normele de drept material și cele de drept procesual, din perspectiva domeniului de aplicare a dispozițiilor art. 7 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale privind principiul legalității incriminării și a pedepsei (nullum crimen, nulla poena sine lege ), precum și trimiterile la Hotărârea pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în Cauza C42/17 („Taricco 2“). De asemenea, sunt relevante trimiterile la opiniile doctrinare, mai vechi și mai noi, care confirmă natura juridică a prescripției și a întreruperii sale ca fiind instituții de drept penal, circumscrise principiului aplicării retroactive a legii penale mai favorabile^20. ^20 În acest sens s-a arătat că doctrina națională care este cvasiunanimă în a considera legea penală referitoare la prescripție ca fiind supusă regulilor neretroactivității și aplicării legii penale mai favorabile, în considerarea efectelor acesteia în planul răspunderii penale a persoanei în cauză. (F. Streteanu, Considerații privind modificarea Codului penal din Legea nr. 27/2012, Revista Caiete de drept penal nr. 1/2012, p. 15, cu trimitere la lucrările citate de autor). Au fost avute în vedere opiniile doctrinare dezvoltate sub codificările penale anterioare, arătându-se că S. Kahane, referindu-se la reglementarea existentă în art. 604 din Codul penal din 1936, consemna că aceasta menționa în mod exact „dispozițiile cele mai favorabile“ în loc de „prescripția cea mai scurtă“, întrucât „nu în toate cazurile în care legea prevede prescripția cea mai scurtă este și legea mai favorabilă; de exemplu, dacă o lege prevede un termen de prescripție mai lung, dar în același timp dispune că nu poate fi întrerupt cursul prescripției sau că anumite acte nu au efect întreruptiv de prescripție, această lege - în cazul când au avut loc acte care ar putea fi întreruptive de prescripție - poate fi mai favorabilă decât legea care prevede un termen de prescripție mai scurt, dar care dispune că prescripția poate fi întreruptă sau că au efect întreruptiv de prescripție actele care potrivit celeilalte legi nu produc acest efect“. ... 292. S-a reținut că în jurisprudența sa constantă Curtea Constituțională a României s-a pronunțat asupra prescripției, în ansamblul său, ca fiind o instituție de drept penal, cu toate consecințele care decurg de aici, inclusiv din perspectiva includerii acesteia în domeniul de aplicare a legii penale mai favorabile. În plus, a subliniat că simpla așezare a unei norme în Codul penal sau în Codul de procedură penală nu constituie în sine un criteriu pentru delimitarea normelor de drept penal de cele de procedură penală, ci este necesară analizarea și a altor criterii, respectiv obiectul de reglementare, scopul și rezultatul cu privire la răspunderea penală la care conduce norma în discuție. Mai mult, independent de calificarea normei ca aparținând dreptului material sau celui procesual penal, Curtea Constituțională a reținut că „În măsura în care aplicarea concretă a unei norme la o speță dedusă judecății, indiferent de ramura de drept căreia îi aparține, aduce o schimbare cu privire la condițiile de incriminare, de tragere la răspundere penală și de aplicare a pedepselor, aceasta va cădea sub incidența legii penale mai favorabile. Așadar, faptul că textul în discuție figurează în Codul de procedură penală nu este un impediment în considerarea lui ca fiind o normă de drept penal susceptibilă de a fi aplicată retroactiv, în cazul în care este mai blândă“ (Decizia Curții Constituționale nr. 1.470/2011 și Decizia Curții Constituționale nr. 1.483/2011). ... 293. Au fost invocate: Decizia nr. 1.092/2012 prin care Curtea Constituțională a constatat că „prevederile art. 124 din Codul penal (...) sunt constituționale în măsura în care nu împiedică aplicarea legii penale mai favorabile faptelor săvârșite sub imperiul legii vechi“, instituția prescripției penale fiind inclusă în mod explicit în domeniul de aplicare a principiului legii penale mai favorabile prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituția României, republicată. Curtea a reținut că „prescripția aparține dreptului penal material, și nu dreptului procesual penal. Așa fiind, prescripția este o cauză de înlăturare a răspunderii penale. Este adevărat că, înlăturându-se răspunderea penală, se înlătură și acțiunea penală, dar acesta este un efect derivat, de ordin procesual, ce decurge din primul efect, din înlăturarea răspunderii penale, efect de ordin material. (...)“; Decizia Curții Constituționale nr. 511/2013 prin care s-a reținut că „Prescripția răspunderii penale este o cauză de înlăturare a răspunderii penale ca urmare a neexercitării în timp util de către stat, prin organele sale judiciare, a dreptului de a aplica infractorului o pedeapsă, având ca efect stingerea acestui drept și a obligației corelative a infractorului de a suporta aplicarea unei sancțiuni penale. Justificată prin varii motive de ordin social și juridic, prescripția răspunderii penale apare ca o instituție juridică cu efecte atât pe planul dreptului penal substanțial, neîmplinirea termenului fiind o condiție de pedepsibilitate, cât și pe planul dreptului procesual penal, fiind o condiție de procedibilitate, împlinirea termenului de prescripție împiedicând exercitarea acțiunii penale“; în același sens este și Decizia nr. 341/2014. ... 294. Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat astfel că, pe de o parte, în jurisprudența sa obligatorie, Curtea Constituțională a arătat în mod constant că în dreptul penal român instituția prescripției răspunderii penale este considerată ca aparținând dreptului penal material, iar, pe de altă parte, că, într-o serie de decizii de respingere a excepțiilor de neconstituționalitate invocate în legătură cu dispoziții ce vizează ocrotirea unei valori fundamentale (dreptul la viață), instanța de contencios constituțional a analizat dispozițiile legale supuse controlului de constituționalitate strict din perspectiva principiului legalității incriminării și pedepsei consacrat de art. 7 din Convenția europeană a drepturilor omului și a considerat că nu intră în domeniul de aplicare a interdicției retroactivității legii penale dispozițiile unei legi prin care se declară ca imprescriptibile anumite infracțiuni, pentru care nu se împliniseră termenele de prescripție la data adoptării legii mai severe. ... 295. Analiza Curții Constituționale asupra instituției prescripției răspunderii penale a fost reluată în contextul pronunțării Deciziei nr. 297/2018, prin care s-a constatat că soluția legislativă circumscrisă sintagmei „oricărui act de procedură în cauză“ din cuprinsul art. 155 alin. (1) din Codul penal este neconstituțională, fiind lipsită de previzibilitate și, totodată, contrară principiului legalității incriminării, pentru că sintagma folosită avea în vedere și acte ce nu erau comunicate suspectului sau inculpatului, nepermițându-i acestuia să cunoască aspectul întreruperii cursului prescripției și al începerii unui nou termen de prescripție a răspunderii sale penale (paragraful 31 din decizie). ... 296. Reamintind jurisprudența sa anterioară^21, Curtea Constituțională a reținut în considerentele deciziei pronunțate că dintre principiile care guvernează răspunderea penală prezintă relevanță principiul legalității incriminării și a pedepsei, prevăzut la art. 23 alin. (12) din Constituție și art. 1 din Codul penal. De asemenea, instanța de contencios constituțional a reținut că un alt principiu aplicabil răspunderii penale este cel al prescriptibilității răspunderii penale, potrivit căruia dreptul statului de a trage la răspundere penală persoanele care săvârșesc infracțiuni se stinge, dacă acesta nu este exercitat într-un anumit interval de timp. Legiuitorul a reglementat prescripția răspunderii penale drept o cauză de înlăturare a răspunderii penale, iar pentru a conduce la acest rezultat, termenele de prescripție prevăzute la art. 154 din Codul penal - durata acestora fiind stabilită în funcție de natura și gravitatea pedepselor prevăzute de lege pentru infracțiunile în cazul cărora se aplică - trebuie să curgă fără intervenția vreunui act de natură a readuce în conștiința publică fapta comisă. Altfel spus, orice activitate ce are ca efect readucerea în atenția societății a faptului săvârșirii infracțiunii întrerupe cursul prescripției și amână producerea efectelor sale. În acest sens s-a reținut că art. 155 alin. (1) din Codul penal prevede întreruperea cursului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză, iar, conform alin. (2) al aceluiași articol, după fiecare întrerupere începe să curgă un nou termen de prescripție. ^21 Decizia nr. 443 din 22 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 839 din 24 octombrie 2017. ... 297. Curtea Constituțională a arătat că analiza dispozițiilor legale ce reglementează întreruperea cursului termenului de prescripție a răspunderii penale trebuie făcută și din perspectiva manierei în care societatea, prin intermediul organelor statului, aduce la cunoștința suspectului sau a inculpatului că fapta de natură penală pe care a săvârșit-o nu și-a pierdut rezonanța socială avută în momentul comiterii sale. Prin prisma acestui ultim aspect s-a arătat că întreruperea cursului termenului de prescripție a răspunderii penale devine eficientă doar în condițiile existenței unor pârghii legale de încunoștințare a persoanei în cauză cu privire la începerea unui nou termen de prescripție, o atare procedură de aducere la cunoștință constând tocmai în comunicarea acelor acte efectuate în cauză, ce au ca efect curgerea unui nou termen de prescripție a răspunderii penale (paragrafele 23-24). În continuare, referindu-se la considerentele Deciziei nr. 1.092/2012, instanța de contencios constituțional a reiterat concluzia sa în sensul că prescripția aparține dreptului penal material, iar aceasta fiind o cauză de înlăturare sau neaplicare a pedepsei, dispozițiile legale care o reglementează trebuie să respecte prevederile constituționale ale art. 1 alin. (5) , precum și principiul legalității incriminării și a pedepsei, astfel cum acesta este reglementat la art. 23 alin. (12) din Constituție. ... 298. Din perspectiva exigențelor prevăzute la art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală s-a reținut că respectarea acestora impune nu doar reglementarea clară, precisă și previzibilă a faptelor care constituie infracțiuni, ci și a condițiilor în care o persoană poate fi trasă la răspundere penală pentru săvârșirea acestora. Prin urmare, și instituția prescripției răspunderii penale, care face parte din ansamblul reglementărilor ce au ca scop angajarea răspunderii penale, este supusă acelorași cerințe ale principiului legalității și ale standardelor de calitate a legii (paragraful 26 din decizie). ... 299. Ulterior, prin Decizia nr. 358 din 26 mai 2022 a Curții Constituționale, s-a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 155 alin. (1) din Codul penal, în ansamblul lor, instanța de contencios constituțional reținând că după publicarea Deciziei nr. 297/2018 legiuitorul nu a intervenit, potrivit art. 147 alin. (1) și (4) din Legea fundamentală, în sensul punerii de acord a prevederilor declarate neconstituționale cu dispozițiile Constituției și reglementării cazurilor și situațiilor în care intervine întreruperea prescripției răspunderii penale, iar lipsa de intervenție a legiuitorului a determinat în sarcina organului judiciar necesitatea de a se substitui acestuia prin conturarea cadrului normativ aplicabil în situația întreruperii cursului prescripției răspunderii penale și, implicit, aplicarea legii prin analogie, având ca reper un alt cadru reglementat, respectiv dispozițiile echivalente ale vechiului Cod penal. În același sens s-a reținut că încercarea organelor judiciare de a da un efect normei în forma rămasă după pronunțarea deciziei de neconstituționalitate a generat o practică neunitară, consemnată și în două decizii^22 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție - pronunțate în baza unor sesizări inadmisibile în cadrul mecanismelor de unificare a practicii judiciare, punctul de plecare al acestei jurisprudențe divergente constituindu-l calificarea diferită a naturii/tipologiei deciziei de neconstituționalitate și a efectelor asociate acesteia, unele instanțe apreciind că este o decizie simplă/extremă, iar altele, o decizie interpretativă. ^22 Decizia nr. 5 din 21 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 381 din 15 mai 2019; Decizia nr. 25 din 11 noiembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 86 din 6 februarie 2020. ... 300. Clarificând natura juridică a Deciziei nr. 297/2018 ca fiind o decizie simplă, Curtea Constituțională a arătat că legiuitorului îi revenea sarcina să stabilească în mod clar și previzibil cazurile de întrerupere a cursului termenului prescripției răspunderii penale, iar nerespectarea acestei obligații a avut ca rezultat crearea unui viciu de neconstituționalitate mai grav generat de aplicarea neunitară a dispozițiilor art. 155 alin. (1) din Codul penal. ... 301. Făcând referire la statuările sale anterioare^23, instanța de contencios constituțional a reiterat că a permite celui care interpretează și aplică legea penală, în absența unei norme exprese, să stabilească el însuși regula după care urmează să rezolve un caz, luând ca model o altă soluție pronunțată într-un alt cadru reglementat, reprezintă o aplicare prin analogie a legii penale. Or, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului și a Curții Constituționale, art. 7 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. 23 alin. (12) din Constituția României, care consacră principiul legalității incriminării și pedepsei (nullum crimen, nulla poena sine lege), pe lângă interzicerea, în mod special, a extinderii conținutului infracțiunilor existente asupra unor fapte care, anterior, nu constituiau infracțiuni, prevăd și principiul potrivit căruia legea penală nu trebuie interpretată și aplicată extensiv în defavoarea acuzatului, de exemplu, prin analogie (paragraful 71 al Deciziei nr. 358 din 26 mai 2022 a Curții Constituționale). ^23 Decizia nr. 308 din 28 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 309 din 9 mai 2012. ... 302. A mai arătat instanța de contencios constituțional că, deși în considerentele Deciziei nr. 297/2018 s-a făcut trimitere la vechea reglementare și au fost evidențiate reperele unui comportament constituțional pe care legiuitorul avea obligația să și-l însușească, acest fapt nu putea fi interpretat ca semnificând o permisiune ce ar fi fost acordată organelor judiciare de a stabili ele însele cazurile de întrerupere a prescripției răspunderii penale. ... 303. În consecință, Curtea Constituțională a constatat că pe perioada cuprinsă între data publicării Deciziei nr. 297/2018 și până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma de la art. 155 alin. (1) din Codul penal, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripției răspunderii penale, fondul activ al legislației nu a conținut vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale, respectiv în perioada 25 iunie 2018-30 mai 2022 (data când a fost publicată Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2022, act normativ care a modificat prevederea legală declarată ca fiind neconstituțională). ... 304. În raport cu efectele pe care cele două decizii ale Curții Constituționale le-au produs, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 67/2022, a reținut că instanța de contencios constituțional, într-o jurisprudență constantă, a arătat că deciziile sale prin care se constată ca fiind neconstituționale anumite norme legale pot avea aptitudinea de a reconfigura conținutul unor norme de incriminare ori chiar de a produce efecte echivalente cu o lege de dezincriminare, în ambele cazuri dispozițiile constatate ca neconstituționale fiind eliminate din fondul activ al legislației. Or, prin eliminarea unei dispoziții sau a unei părți dintr-o dispoziție legală ca efect al deciziei de constatare a neconstituționalității ei, lipsa reglementării în materia respectivă sau norma parțială rămasă în vigoare poate intra în domeniul de aplicare a legii penale mai favorabile. ... 305. Totodată, se apreciază că prezintă relevanță, sub acest aspect, și considerentele Deciziei nr. 651 din 25 octombrie 2018^24 pronunțate de Curtea Constituțională, paragrafele 44 și 59: „44. Din această perspectivă, Curtea constată că posibilitatea producerii unor efecte specifice dezincriminării unei fapte sau specifice intervenirii unei pedepse mai ușoare decât cea care se execută poate fi generată nu numai de o lege nouă de dezincriminare sau o lege penală mai favorabilă, ci și de însăși o decizie a Curții Constituționale prin care se constată neconstituționalitatea unei norme de incriminare. (...) 59. În concluzie, întrucât efectele deciziei de admitere, pronunțate de Curtea Constituțională, privind o normă de incriminare trebuie să fie imediate, aplicabile atât în cauzele pendinte, cât și în cele definitiv judecate, și independent de pasivitatea legiuitorului, Curtea constată că soluția legislativă cuprinsă în art. 595 alin. (1) din Codul de procedură penală, care nu prevede și decizia Curții Constituționale prin care se constată neconstituționalitatea unei norme de incriminare ca un caz de înlăturare sau modificare a pedepsei/măsurii educative, și soluția legislativă cuprinsă în art. 4 din Codul penal, care nu asimilează efectele unei decizii a Curții Constituționale prin care se constată neconstituționalitatea unei norme de incriminare cu efectele unei legi penale de dezincriminare, afectează dispozițiile constituționale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi a cetățenilor, art. 23 alin. (12) referitor la stabilirea și aplicarea pedepsei și art. 147 alin. (1) șialin. (4) referitor atât la încetarea efectelor juridice ale normelor de incriminare constatate ca fiind neconstituționale, cât și la caracterul general obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale, precum și dispozițiile art. 7 - Nicio pedeapsă fără lege din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.“ ^24 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1083 din 20 decembrie 2018. ... 306. În aceeași ordine de idei trebuie amintite și efectele pe care le produc deciziile Curții Constituționale prin care sunt constatate neconstituționale anumite norme de drept sau sunt reconfigurate. În jurisprudența sa, instanța de contencios constituțional a statuat că efectele deciziilor sale se aplică nu doar în privința raporturilor juridice ce urmează a se naște după publicarea în Monitorul Oficial al României (facta futura), ci și situațiilor juridice pendinte, adică tuturor proceselor în curs, până la pronunțarea unei hotărâri definitive, și, în mod excepțional, unor situații care au devenit facta praeterita în temeiul art. 147 alin. (1) din Constituția României și al jurisprudenței dezvoltate pe marginea acestor dispoziții de către Curtea Constituțională (Decizia nr. 847/2008, Decizia nr. 26/2016). ... 307. Referindu-se la efectele deciziilor sale, Curtea Constituțională a stabilit că decizia de constatare a neconstituționalității face parte din ordinea juridică normativă, prin efectul acesteia prevederea neconstituțională încetându-și aplicarea pentru viitor. O normă juridică declarată neconstituțională s-a bucurat doar anterior de prezumția de conformitate cu Constituția, ulterior unui astfel de moment respectiva normă nemaiputând fi valorificată juridic în niciun fel, deoarece ar conduce la ultraactivitatea acesteia, contrar dispozițiilor legale. ... 308. În consecință, orice cauză în care este incidentă o normă în privința căreia a fost admisă excepția de neconstituționalitate este considerată pendinte până la finalizarea procesului penal. Cu referire la acest aspect, Curtea Constituțională a subliniat că excepția de neconstituționalitate nu este doar un instrument de drept abstract, prin aplicarea deciziilor de constatare a neconstituționalității numai raporturilor juridice care urmează a se naște, întrucât și-ar pierde esențialmente caracterul concret. ... 309. Având în vedere că excepția de neconstituționalitate este, de principiu, o chestiune prejudicială, o problemă juridică a cărei rezolvare trebuie să preceadă soluționarea litigiului cu care este conexă, Curtea Constituțională a reținut că aplicarea pentru viitor a efectelor sale vizează atât situațiile juridice ce urmează a se naște - facta futura, cât și situațiile juridice pendinte și, în mod excepțional, acele situații care au devenit facta praeterita. În aceste condiții, Curtea Constituțională a mai reținut că o decizie de admitere a excepției de neconstituționalitate se aplică în cauzele aflate pe rolul instanțelor judecătorești la momentul publicării acesteia (cauze pendinte), în care respectivele dispoziții sunt aplicabile, indiferent de invocarea excepției până la publicarea deciziei de admitere, întrucât ceea ce are relevanță este ca raportul juridic guvernat de dispozițiile legii declarate neconstituțională să nu fie definitiv consolidat. În acest mod, efectele deciziei de admitere a instanței de contencios constituțional se produc erga omnes (Decizia nr. 660 din 4 iulie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 525 din 2 august 2007; Decizia nr. 5 din 9 ianuarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 74 din 31 ianuarie 2007; Decizia nr. 126 din 3 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185 din 11 martie 2016). ... 310. În raport cu argumentele expuse, concluzia intermediară care rezultă este aceea că, în raport cu jurisprudența obligatorie a Curții Constituționale și a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dispozițiile art. 155 alin. (1) din Codul penal, care în perioada 25 iunie 2018-30 mai 2022 nu au prevăzut vreo cauză de întrerupere a prescripției, constituie dispoziții legale supuse tuturor regulilor de aplicare în timp a legii penale, inclusiv regulii aplicării retroactive a legii penale mai favorabile. ... 311. În aceste condiții, reținând că în ordinea constituțională română normele referitoare la prescripția răspunderii penale, în ansamblul său, inclusiv cele privind întreruperea acesteia, concretizează o punere în aplicare a principiului legalității incriminării și a pedepsei, trebuie stabilit dacă standardul național de protecție a drepturilor fundamentale reprezentat de acest principiu este în acord cu garanțiile prevăzute de art. 7 și art. 15 alin. (2) din Convenția europeană a drepturilor omului și, prin urmare, în lumina prevederilor art. 53 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, și cu cele prevăzute de art. 49 din Cartă și dacă un astfel de standard național constituțional poate fi lăsat neaplicat în cauzele având ca obiect infracțiuni de fraudă gravă împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, în sensul întrebării prealabile formulate. ... + Standardul național și convențional de protecție a drepturilor fundamentale mitior lex și domeniul de aplicare a principiului legalității incriminării și pedepsei 312. În dreptul intern, principiul legii penale mai favorabile este consacrat la nivel constituțional, fiind prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituția României, republicată. Totodată, aplicarea legii penale mai favorabile este prevăzută și de dispozițiile art. 5 din Codul penal, pentru cauzele nejudecate definitiv, respectiv de art. 6 din Codul penal, pentru cauzele definitiv judecate. ... 313. Potrivit art. 5 alin. (1) și (2) din Codul penal, principiul legii penale mai favorabile este aplicabil inclusiv actelor normative sau prevederilor acestora care au fost declarate neconstituționale, dacă în timpul când acestea s-au aflat în vigoare au cuprins dispoziții penale mai favorabile, ceea ce presupune că dacă o normă devine mai favorabilă în urma unei decizii de constatare a neconstituționalității ei (integral sau parțial) va putea retroactiva în baza principiului legii penale mai favorabile. ... 314. La nivel internațional, principiul aplicării legii penale mai favorabile este prevăzut și de art. 15 paragraful (1) din Pactul Organizației Națiunilor Unite cu privire la drepturile civile și politice. ... 315. Cu privire la principiul legalității incriminării și pedepsei, „nullum crimen, nulla poena sine lege“, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului a statuat că garanțiile consacrate de art. 7 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale reprezintă o componentă esențială a supremației legii și ocupă un loc primordial în cadrul sistemului de protecție a drepturilor omului. Așa cum rezultă din obiectul și scopul său, art. 7 paragraful 1 trebuie interpretat și aplicat în așa fel încât să asigure o protecție efectivă împotriva urmăririlor și a condamnărilor penale arbitrare^25. Deopotrivă, art. 7 paragraful 1 interzice aplicarea retroactivă a legii penale în detrimentul acuzatului^26. Acesta stabilește, de asemenea, principiul conform căruia numai legea poate defini o infracțiune și prescrie o pedeapsă. În timp ce interzice, în special, extinderea domeniului de aplicare al infracțiunilor existente la fapte care anterior nu erau infracțiuni, art. 7 paragraful 1 stabilește, de asemenea, principiul conform căruia legea penală nu trebuie interpretată în mod extensiv în detrimentul unui acuzat, de exemplu, prin analogie^27. Rezultă că infracțiunile și sancțiunile aferente trebuie să fie clar definite prin lege, cerință îndeplinită în cazul în care un justițiabil are posibilitatea de a cunoaște din însuși textul normei juridice relevante și, dacă este necesar, cu ajutorul interpretării acesteia de către instanțe și în urma obținerii unei asistențe judiciare adecvate, care sunt actele și omisiunile ce pot angaja răspunderea sa penală și care este pedeapsa pe care o riscă în virtutea acestora. ^25 5. W. împotriva Regatului Unit, pct. 34; C.R. împotriva Regatului Unit, pct. 32; Del Río Prada împotriva Spaniei (MC), pct. 77; Vasiliauskas împotriva Lituaniei (MC), pct. 153. ^26 Del Río Prada împotriva Spaniei. ^27 Del Rio Prada împotriva Spaniei (Marea Cameră), pct.116; Kokkinakis împotriva Greciei, pct. 52. ... 316. Convenția nu a prevăzut aplicabilitatea legii penale mai favorabile în mod expres și, deși în anul 1978 Comisia Europeană a Drepturilor Omului a menționat că, spre deosebire de art. 15 alin. (1) teza finală din Pactul Națiunilor Unite privind drepturile civile și politice, art. 7 din Convenție nu a garantat dreptul la o pedeapsă mai blândă prevăzută de o lege ulterioară^28, idee reluată și de Curte, care în decizii ulterioare a reiterat^29 că art. 7 din Convenție nu oferă dreptul infractorului de aplicare a unei legi penale mai favorabile în cazul unei succesiuni de legi de la momentul comiterii faptei și până la momentul judecării, jurisprudența Curții s-a schimbat, admițând că, în statele în care este prevăzut acest drept, cetățenilor trebuie să li se asigure respectarea lui. ^28 X împotriva Germaniei nr. 7.900/77, Decizia comisiei din 6 martie 1978. ^29 Le Petit v. Regatul Unit, Cererea nr. 35.574/97, Decizia din 5 decembrie 2000, și Zaprianov c. Bulgariei, Cererea nr. 41.171/98, Decizia din 6 martie 2003. ... 317. Într-o serie de decizii pronunțate în ultimii ani, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, pe lângă interzicerea aplicării retroactive a legii penale mai severe în detrimentul acuzatului^30, a stabilit că art. 7 paragraful 1 din Convenția europeană a drepturilor omului garantează implicit și principiul aplicării retroactive a legii penale mai blânde. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că principiul aplicării legii penale mai blânde se concretizează în regula potrivit căreia, în cazul în care există diferențe între legea penală în vigoare la momentul săvârșirii infracțiunii și legile penale ulterioare, adoptate înainte de pronunțarea unei hotărâri definitive, instanțele trebuie să aplice legea ale cărei dispoziții sunt cele mai favorabile acuzatului. Jurisprudența evocată^31 subliniază că a acorda unui inculpat beneficiul unei pedepse mai blânde, prevăzută de o legislație ulterioară infracțiunii, este în concordanță cu principiul statului de drept, din care articolul 7 constituie o parte esențială, iar obligația de a aplica, dintre mai multe legi penale, pe cea ale cărei dispoziții sunt cele mai favorabile inculpatului reprezintă o clarificare a normelor privind succesiunea legilor penale, care este în acord cu un alt element esențial al art. 7, respectiv previzibilitatea pedepselor. De asemenea, subliniază că, în contextul evoluției importante care a avut loc la nivel internațional și care, prin instrumentele adoptate, Convenția americană a drepturilor omului - art. 9 și Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene - art. 49 paragraful 1, garantează efectul retroactiv al unei legi care prevede o pedeapsă mai blândă adoptată după comiterea infracțiunii respective, trebuie să se recunoască că aplicarea unei legi penale care prevede o pedeapsă mai ușoară constituie un principiu fundamental al dreptului penal. ^30 Hotărârea din 17 septembrie 2019, Cauza Scoppola împotriva Italiei (nr. 2), paragraful 109. ^31 Hotărârea din 17 septembrie 2019, Cauza Scoppola împotriva Italiei (nr. 2), paragraful 108. ... 318. Pentru Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cazul în care un stat prevede expres în legislația sa principiul retroactivității legii penale mai favorabile, acesta trebuie să permită justițiabililor săi să exercite acest drept, conform garanțiilor din Convenție. În Cauza Mihai Toma împotriva României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 839 din 13 decembrie 2012, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în paragraful 26 că art. 7 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale cere, în virtutea unor principii bine stabilite, ca legea „să interzică aplicarea retroactivă a legislației penale mai punitive în detrimentul acuzatului și să garanteze aplicarea retroactivă a legislației mai favorabile“. ... 319. Curtea a constatat încălcarea art. 7 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece aplicarea retroactivă a Codului penal a fost în defavoarea reclamanților, iar aceștia nu au beneficiat de garanții efective împotriva impunerii unei pedepse mai severe (Cauza Maktouf și Damjanovic împotriva Bosniei și Herțegovinei, pct. 70). ... 320. În Cauza Gouarre Patte împotriva Andorrei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că a fost încălcat art. 7 din Convenție, din pricina refuzului instanțelor judecătorești de a aplica legea penală mai favorabilă. Unul dintre principalele argumente care au determinat Curtea să ajungă la această concluzie a constat în faptul că legislația națională prevedea expres aplicarea legii penale mai favorabile ulterior condamnării definitive în privința pedepselor. În cuprinsul hotărârii a precizat expres că: „În cazul în care un stat prevede în mod expres în legislația sa principiul retroactivității legii penale mai favorabile (așa cum este cazul articolului 7 § 3 din noul Cod penal andorran), acesta trebuie să permită justițiabililor săi să își exercite acest drept în conformitate cu garanțiile convenționale.“ ... 321. Din cele de mai sus reiese faptul că, în măsura în care legiuitorul unui stat semnatar al Convenției a decis aplicarea unui standard de protecție superior a unui drept fundamental, garantat de Convenție, instanțele judecătorești nu ar putea diminua acest standard printr-o interpretare jurisprudențială contrară normelor legislative, fără a încălca statul de drept și însăși Convenția. Interpretarea este în acord cu prevederile art. 53 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, potrivit cărora niciuna dintre dispozițiile prezentei carte nu poate fi interpretată ca restrângând sau aducând atingere drepturilor omului și libertăților fundamentale recunoscute, în domeniile de aplicare corespunzătoare, de dreptul Uniunii Europene și dreptul internațional, precum și de convențiile internaționale la care Uniunea sau toate statele membre sunt părți și, în special, Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și prin constituțiile statelor membre. ... 322. În consecință, se apreciază că jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului nu poate fi invocată în vederea diminuării standardului de protecție național în ceea ce privește principiul legalității incriminării și pedepsei și aplicării legii penale mai favorabile. ... 323. În ceea ce privește prescripția, așa cum rezultă din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, se constată că în evaluarea incidenței dispozițiilor art. 7 din Convenție sub aspectul ne/retroactivității legii penale mai severe, Curtea a evaluat normele în materia prescripției, având în vedere calificarea acesteia în dreptul intern al statelor membre ca instituție de drept penal sau procesual penal. Cu toate acestea, atunci când o dispoziție descrisă ca procedurală în dreptul intern are o influență asupra severității pedepsei care trebuie aplicată, Curtea consideră această dispoziție ca „drept penal material“, căreia i se aplică ultima frază din art. 7 § 1 [Scoppola împotriva Italiei (nr. 2) (MC), pct. 110-113, privind o dispoziție din Codul de procedură penală consacrată severității pedepsei care trebuie aplicată atunci când procesul s-a derulat conform procedurii simplificate]. ... 324. Relevant este că prin Hotărârea din 22 iunie 2000, pronunțată în Cauza Cöeme și alții împotriva Belgiei, paragraful 149, Curtea de la Strasbourg a statuat că prelungirea termenului de prescripție nu implică o încălcare a drepturilor garantate de art. 7, întrucât această dispoziție nu poate fi interpretată ca interzicând o prelungire a termenelor de prescripție, prin aplicarea imediată a unui drept procedural, în cazul în care infracțiunile relevante nu au devenit obiectul unor limitări. Cu toate acestea, chiar și în Cauza Cöeme și alții împotriva Belgiei, după ce Curtea a admis aplicarea imediată a unui drept procedural, chiar dacă a fost mai sever decât legea anterioară, în paragraful 145 a subliniat că principiile enunțate în propria jurisprudență privind aplicarea art. 7 din Convenție reprezintă regula călăuzitoare potrivit căreia legea penală nu trebuie să fie pe larg interpretată în detrimentul unui acuzat, de exemplu, prin analogie. Aceeași soluție izvorăște și din Hotărârea din 25 mai 1993, pronunțată în Cauza Kokkinakis contra Greciei, paragraful 52, și Hotărârea din 27 septembrie 1995, pronunțată în Cauza G. contra Franței, paragraful 26. ... 325. Diferențierea pe care Curtea Europeană o face între normele de drept penal și drept procesual penal, pentru a stabili dacă sunt incidente dispozițiile art. 7 din Convenție, rezultă cu claritate din Hotărârea din 10 noiembrie 2004, pronunțată în Cauza Achour contra Franței, paragraful 35, unde a statuat că starea de recidivă este o componentă a sancționării penale a unei persoane, astfel încât regulile privind neretroactivitatea legii trebuie să funcționeze și în această materie. ... 326. Se mai reține că, la solicitarea Curții de Casație din Republica Armenia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a emis la data de 26 aprilie 2022 un aviz consultativ, în temeiul Protocolului nr. 16 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, cu privire la incidența articolului 7 din Convenție în materia prescripției penale. Cererea formulată urmărea să stabilească compatibilitatea cu principiul legalității incriminării și pedepsei în situația în care printr-o normă de drept internațional s-a prevăzut imprescriptibilitatea faptelor precum cele din cauză (tortură), deși potrivit dreptului național răspunderea penală era prescrisă. Curtea a constatat că situația analizată, în care modificarea legislativă privind prelungirea termenului de prescripție a răspunderii penale a intervenit după expirarea termenului de prescripție inițial, trebuie considerată ca fiind incompatibilă cu principiile fundamentale ale legalității și previzibilității consacrate de art. 7 din Convenție (paragraful 77 din Avizul emis în data de 26 aprilie 2022). A statuat încălcarea art. 7 din Convenție atunci când răspunderea penală a fost „reactivată“ după expirarea unui termen de prescripție, întrucât în caz contrar înseamnă acceptarea „aplicării retroactive a legii penale în defavoarea unui acuzat“. ... 327. Deși problema de drept ce face obiectul sesizării în prezenta cauză prezintă elemente de diferențiere față de cea anterior expusă, considerăm că avizul consultativ este relevant deoarece Curtea Europeană a Drepturilor Omului a analizat prelungirea termenului de prescripție din perspectiva principiului legalității incriminării și pedepsei, în temeiul art. 7 din Convenție. ... 328. În același timp, jurisprudența anterior menționată pune în evidență faptul că, indiferent de valența atribuită prescripției răspunderii penale, ca aparținând dreptului penal sau procesual penal, Curtea a statuat în sensul incompatibilității cu principiile legalității și previzibilității a „reactivării“ răspunderii penale în baza unor termene de prescripție deja împlinite la data apariției normei de prelungire a acestora. ... 329. În măsura în care în dreptul național normele care au reglementat prescripția, astfel cum au fost sancționate de Curtea Constituțională, în perioada 25 iunie 2018-30 mai 2022 nu au prevăzut prescripția specială, ci doar pe cea generală, constituind astfel lege mai favorabilă în succesiunea dispozițiilor privind prescripția, lăsarea ca neaplicată a acestei legi mai favorabile ar avea ca efect fie ultraactivarea legii mai severe anterioare datei de 25 iunie 2018, fie retroactivarea legii adoptate începând cu 30 mai 2022 (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2022), de asemenea, mai severă, ambele situații fiind de natură a încălca dispozițiile art. 7 din Convenția europeană referitoare la principiul legalității incriminării și pedepsei, conducând la reactivarea răspunderii penale după expirarea termenului de prescripție aplicabil. ... 330. Se reține că noțiunea de lege la care face referire art. 7 paragraful 1 din Convenția europeană a drepturilor omului este în acord cu interpretarea pe care Curtea Constituțională a dat-o acesteia [Decizia nr. 651/2018 prin care s-a constatat că soluția legislativă cuprinsă în art. 4 din Codul penal, care nu asimilează efectele unei decizii a Curții Constituționale, prin care se constată neconstituționalitatea unei norme de incriminare, cu efectele unei legi penale de dezincriminare, afectează dispozițiile constituționale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi a cetățenilor, art. 23 alin. (12) referitor la stabilirea și aplicarea pedepsei și art. 147 alin. (1) și (4) referitor atât la încetarea efectelor juridice ale normelor de incriminare constatate ca fiind neconstituționale, cât și la caracterul general obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale, precum și dispozițiile art. 7 - Nicio pedeapsă fără lege din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale]. Curtea europeană a statuat că legea cuprinde atât legea, cât și jurisprudența (care o interpretează și aplică). Într-o cauză^32, cu ocazia analizei efectuate din perspectiva art. 7 din Convenție, Curtea a statuat că o decizie de neconstituționalitate este echivalentă unei modificări legislative și supusă astfel regulii generale privind soluționarea conflictului de legi penale în timp. Tot astfel, legea corespunde dreptului izvorât atât din lege, cât și din jurisprudență și implică anumite condiții calitative, printre care accesibilitatea și previzibilitatea [Del Río Prada împotriva Spaniei (MC), pct. 91; S.W. împotriva Regatului Unit, pct. 35]. ^32 Hotărârea din 12 iulie 2016, Cauza Ruban împotriva Ucrainei, paragrafele 41-46. ... 331. În acest fel se răspunde la unul dintre argumentele instanței de trimitere în sensul că nici principiul legalității incriminării și pedepsei și nici corolarul său, principiul mitior lex, nu ar garanta în mod explicit aplicarea unei anume interpretări a legii penale privitoare la prescripția penală. ... 332. Principiul aplicării legii penale mai favorabile face parte, de asemenea, și din dreptul penal al Uniunii Europene. Potrivit art. 49 alin. (1) din cartă, nimeni nu poate fi condamnat pentru o acțiune sau omisiune care, în momentul săvârșirii, nu constituia infracțiune potrivit dreptului intern sau dreptului internațional. De asemenea, nu se poate aplica o pedeapsă mai mare decât cea aplicabilă la momentul săvârșirii infracțiunii. În cazul în care, ulterior săvârșirii infracțiunii, legea prevede o pedeapsă mai ușoară, se aplică aceasta din urmă. ... 333. Curtea de Justiție a Uniunii Europene arată în jurisprudența sa că aplicarea legii penale mai favorabile se întemeiază pe constatarea că legiuitorul și-a schimbat optica „fie cu privire la calificarea penală a faptelor, fie cu privire la pedeapsa care trebuie aplicată unei infracțiuni“. În hotărârile din 7 august 2018, Clergeau și alții, C-115/17, EU:C:2018:651, pct. 26; din 6 octombrie 2016, Paoletti și alții, C-218/15, EU:C:2016:748, pct. 25, și din 3 mai 2005, Berlusconi și alții, C-387/02, C-391/02 și C-403/02, EU:C:2005:270, pct. 68 și 69, Curtea a statuat că acest principiu decurge din tradițiile constituționale comune ale statelor membre și, în consecință, trebuie să fie considerat ca făcând parte dintre principiile generale ale dreptului Uniunii pe care instanța națională trebuie să le respecte atunci când aplică dreptul național. Curtea a menționat faptul că principiul lex mitior se aplică normelor de drept material în aceste cauze. ... 334. Curtea de Justiție a Uniunii Europene a subliniat importanța, atât în ordinea juridică a Uniunii Europene, cât și în ordinile juridice naționale, pe care o prezintă principiul legalității infracțiunilor și pedepselor, care impune ca legea penală aplicabilă să fie previzibilă, precisă și neretroactivă, arătând că principiul legalității infracțiunilor și pedepselor face parte din tradițiile constituționale comune statelor membre (a se vedea, în ceea ce privește principiul neretroactivității legii penale, Hotărârea din 13 noiembrie 1990, Fedesa și alții, C-331/88, EU:C:1990:391, punctul 42, precum și Hotărârea din 7 ianuarie 2004, X, C-60/02, EU:C:2004:10, punctul 63) și a fost consacrat prin diferite tratate internaționale, în special la art. 7 alin. (1) din CEDO (a se vedea în acest sens Hotărârea din 3 mai 2007, Advocaten voor de Wereld, C303/05, EU:C:2007:261, punctul 49). ... 335. A mai reținut că principiul securității juridice impune, pe de o parte, ca normele de drept să fie clare și precise și, pe de altă parte, ca aplicarea lor să fie previzibilă pentru justițiabili, mai ales atunci când ele pot produce consecințe defavorabile. Principiul menționat constituie un element esențial al statului de drept, care este identificat la art. 2 din TUE atât ca valoare fondatoare a Uniunii Europene, cât și ca valoare comună statelor membre (pct. 114 din hotărâre, precum și Hotărârea din 28 martie 2017, Rosneft, C-72/15, EU:C:2017:236, punctele 161 și 162, precum și Hotărârea din 16 februarie 2022, Ungaria/ Parlamentul și Consiliul, C-156/21, EU:C:2022:97, punctele 136 și 223). ... 336. Curtea de Justiție a Uniunii Europene a arătat că, dacă instanța națională ar fi determinată să considere că obligația de a lăsa neaplicate dispozițiile în cauză ale Codului penal se lovește de principiul legalității infracțiunilor și pedepselor, ea nu ar trebui să se conformeze acestei obligații, iar aceasta chiar dacă respectarea obligației respective ar permite îndreptarea unei situații naționale incompatibile cu dreptul Uniunii (pct. 61 din Hotărârea M.A.S. și M.B., C42/17; a se vedea prin analogie Hotărârea din 10 iulie 2014, Impresa Pizzarotti, C-213/13, EU:C:2014:2067, punctele 58 și 59). ... 337. Se reține astfel, din jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, că înlăturarea de la aplicare a unor norme sau decizii naționale pentru asigurarea efectivității dreptului Uniunii Europene nu este posibilă în cazul încălcării art. 49 din Cartă, în nicio situație. Curtea a statuat că instanțele naționale competente, atunci când trebuie să decidă în proceduri în curs să lase neaplicate dispozițiile în cauză ale Codului penal, au obligația să se asigure că drepturile fundamentale sunt respectate (Tarico II, pct. 53). În această privință, autoritățile și instanțele naționale sunt libere să aplice standarde naționale de protecție a drepturilor fundamentale, cu condiția ca această aplicare să nu compromită nivelul de protecție prevăzut de Cartă, astfel cum a fost interpretată de Curte, și nici supremația, unitatea și caracterul efectiv al dreptului Uniunii (pct. 47 Tarico II). ... 338. Din Explicațiile cu privire la Carta drepturilor fundamentale (JO 2007, C 303, p. 17) reiese că, potrivit art. 52 alin. (3) din Cartă, dreptul garantat la art. 49 din aceasta are același înțeles și același domeniu de aplicare ca și dreptul garantat prin Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. ... 339. Protecția pe care normele de drept european o asigură drepturilor fundamentale este prezumată de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului ca fiind una cel puțin echivalentă cu cea prevăzută în Convenția europeană a drepturilor omului. Curtea Europeană a afirmat această prezumție într-o serie de cauze în care a analizat dreptul Uniunii, așa-numita prezumție Bosphorus, potrivit căreia protecția drepturilor fundamentale oferită în cadrul sistemului Uniunii Europene este cel puțin echivalentă cu cea prevăzută în Convenția europeană a drepturilor omului, cu excepția cazului în care se dovedește că a fost în mod vădit deficitară sau derezonabilă. Curtea Europeană a statuat că, deși Convenția nu interzice părților contractante să transfere puterea suverană unei organizații internaționale (inclusiv uneia supranaționale, Uniunea Europeană) pentru a continua cooperarea în anumite domenii de activitate, statele părți rămân totuși responsabile în temeiul art. 1 din Convenție pentru toate actele și omisiunile organelor lor, inclusiv cele care decurg din necesitatea respectării obligațiilor legale internaționale [Bosphorus Hava Yolları Turizm ve Ticaret Anonim ȘirketiBosphorus Hava Yolları Turizm ve Ticaret Anonim Șirketi împotriva Irlandei (MC), 2005, pct. 153]. Totuși, măsurile luate de stat în conformitate cu aceste obligații legale sunt justificate atât timp cât se consideră că organizația relevantă (în cazul de față UE) protejează drepturile fundamentale într-un mod care poate fi considerat cel puțin echivalent cu protecția conferită de Convenție. Prin „echivalent“, Curtea înțelege „comparabil“ [Bosphorus Hava Yolları Turizm ve Ticaret Anonim Șirketi împotriva Irlandei (MC), 2005, pct. 155; a se vedea de asemenea, în ceea ce privește originea acestei noțiuni, M. Co. împotriva Republicii Federale Germania, decizia Comisiei, 1990]. Orice astfel de constatare a „echivalenței“ poate fi supusă examinării în lumina oricărei modificări relevante a protecției drepturilor fundamentale [Avotiņš împotriva Letoniei (MC), 2016, pct. 101]. ... 340. Curtea a ținut seama în special de dispozițiile art. 52 alin. (3) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, potrivit cărora, în măsura în care drepturile cuprinse în cartă corespund unor drepturi garantate prin Convenție, înțelesul și întinderea lor sunt aceleași, fără a aduce atingere posibilității ca dreptul Uniunii Europene să confere o protecție mai largă. ... 341. Din această perspectivă, se consideră că obligațiile impuse instanțelor prin hotărârea pronunțată în Cauza C-107/23 PPU vor genera consecința de a nu asigura protecția drepturilor fundamentale de o manieră echivalentă sau comparabilă cu protecția asigurată de Convenție, prin urmare, o protecție deficitară, întrucât în procesul de evaluare a compatibilității normelor de drept intern cu dreptul Uniunii aplicabil în domeniul analizat (protecția intereselor financiare ale Uniunii Europene) Curtea de Justiție a Uniunii Europene a avut în vedere informațiile și explicațiile instanței de trimitere care au reflectat deficitar și pe alocuri, eronat, situația juridică rezultată din cele trei decizii naționale, în special cele referitoare la principiul legalității incriminării și a pedepsei în ordinea constituțională română și la efectele pe care le produc deciziile Curții Constituționale în cauzele pendinte. ... 342. Ca o concluzie intermediară a considerentelor expuse, se constată că standardul național de protecție a drepturilor fundamentale, mitior lex (corolar al neretroactivității legii penale mai severe), inclusiv în materia prescripției răspunderii penale și a întreruperii acesteia, dă substanță principiului legalității infracțiunii și pedepsei, astfel cum este reglementat de art. 7 din Convenția europeană a drepturilor omului și art. 49 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, și asigură cel puțin garanțiile prevăzute de acestea, acordând o protecție superioară, sens în care, având în vedere dispozițiile art. 53 din Cartă, instanțele naționale trebuie să aplice standardele naționale, care asigură o protecție mai largă. ... ...