Decizia CCR nr. 593/2015Paragraful 9
Paragraful 9
5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că textul criticat, care prevede examinarea admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire în camera de consiliu, fără citarea părţilor, încalcă dreptul la un proces echitabil. Se arată că procedura reglementată prin dispoziţiile art. 459 alin. (2) din Codul de procedură penală este lipsită de contradictorialitate şi de publicitate, neasigurând, pentru aceste motive, garanţiile specifice dreptului fundamental anterior arătat. Se face trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 599 din 21 octombrie 2014, prin care s-a constatat că soluţia legislativă potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară se pronunţă asupra plângerii "fără participarea petentului, a procurorului şi a intimaţilor", este neconstituţională, precum şi la Decizia Curţii Constituţionale nr. 641 din 11 noiembrie 2014 prin care instanţa de contencios constituţional a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 344 alin. (4) din Codul de procedură penală, neconstituţionalitatea soluţiei legislative cuprinse în art. 345 alin. (1) şi în art. 346 alin. (1) din Codul de procedură penală, potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară se pronunţă "fără participarea procurorului şi a inculpatului" şi neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 347 alin. (3) din Codul de procedură penală raportate la cele ale art. 344 alin. (4) , art. 345 alin. (1) şi art. 346 alin. (1) din acelaşi cod. Se susţine că atât soluţiile, cât şi considerentele deciziilor invocate sunt aplicabile mutatis mutandis şi în prezenta cauză.
Sursa oficială ↗