Decizia CCR nr. 548/2015Paragraful 58

Fie că sunt reglementate expres de lege, fie că sunt deduse din interpretarea acesteia pe cale jurisprudenţială, cauzele de inadmisibilitate au caracter imperativ şi sunt de ordine publică, impunându-se deopotrivă autorilor sesizărilor de neconstituţionalitate şi Curţii Constituţionale. Ca urmare, Curtea trebuie să procedeze din oficiu la examinarea admisibilităţii sesizărilor care îi sunt adresate, ca etapă prealabilă examinării fondului lor, iar în situaţia în care identifică existenţa unei astfel de cauze, să procedeze la respingerea sesizării ca inadmisibilă. Aceasta cu atât mai mult atunci când este vorba despre întinderea competenţei Curţii Constituţionale în exercitarea atribuţiilor sale, asupra căreia numai Curtea poate să hotărască, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 47/1992. În această privinţă, cauzele de inadmisibilitate se constituie într-un veritabil instrument de autolimitare, menit să menţină Curtea Constituţională în graniţele rolului său constituţional şi să o ferească de orice implicare în dispute străine de realizarea acestuia. Dezvoltarea controlului de constituţionalitate şi remarcabila nuanţare a deciziilor pe care Curtea Constituţională le pronunţă nu au şi nu pot avea ca efect substituirea de către Curtea Constituţională a altei autorităţi publice, nici din punctul de vedere al motivării sesizărilor de neconstituţionalitate, nici al atribuţiilor specifice.