Decizia ÎCCJ nr. 17/2024 (HP)Punctul V

V. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea A. Cu privire la admisibilitatea sesizării 24. Instanța de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, potrivit celor redate în continuare. ... 25. Prin dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă au fost instituite o serie de condiții de admisibilitate pentru declanșarea procedurii de sesizare în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, condiții care trebuie să fie întrunite în mod cumulativ, după cum urmează: – existența unei cauze aflate în curs de judecată; ... – instanța care sesizează Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept să judece cauza în ultimă instanță; ... – cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei; ... – ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată; ... – chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită să fie nouă; ... – chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. ... ... 26. S-a apreciat că primele trei condiții formale prevăzute de legiuitor pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile sunt îndeplinite, întrucât litigiul în legătură cu care s-a formulat sesizarea este în curs de judecată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal; instanța învestită cu soluționarea recursului urmează să judece litigiul în ultimă instanță, conform art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă, prin pronunțarea unei decizii care, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă, este definitivă, cauza ce face obiectul judecății aflându-se în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, titulara sesizării. ... 27. În ceea ce privește condiția de admisibilitate referitoare la caracterul esențial al chestiunii de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei pendinte în care se ridică, instanța de trimitere a apreciat că este îndeplinită, deoarece, prin raportare la obiectul cauzei, soluționarea recursului și implicit a acțiunii introductive depinde de interpretarea dispozițiilor art. 6 alin. (1) din Ordonanța de urgență nr. 94/2000. ... 28. În ceea ce privește cerința noutății chestiunii de drept care formează obiectul sesizării s-a apreciat că aceasta este deopotrivă îndeplinită. ... 29. Astfel, s-a constatat că, în speță, deși normele juridice supuse analizei nu sunt de dată recentă, totuși, datorită duratei procedurilor administrative, instanțele de judecată au început să se confrunte relativ recent cu problema supusă dezlegării. ... 30. Practica judiciară la nivelul instanței de recurs este, prin urmare, una incipientă, neputându-se vorbi de conturarea unei practici unitare și nici de o reală practică neunitară, care să justifice inițierea unui recurs în interesul legii. ... 31. În ceea ce privește caracterul real al problemei de drept, instanța de trimitere a constatat că, în speță, problema esențială care apare este aceea de a stabili dacă textul de lege incident în cauză vizează doar imobilele înstrăinate ulterior datei de 22.12.1989 sau acesta poate fi interpretat în sensul că se referă și la imobilele înstrăinate anterior acestei date, divergența de interpretare rezultând din raportarea conținutului art. 6 alin. (1) din Ordonanța de urgență nr. 94/2000 la cadrul legal general în materie de retrocedare și la Protocolul adițional nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale(Protocolul nr. 1 la CEDO). ... ... B. Asupra fondului chestiunii de drept supuse dezlegării 32. S-a reținut că, în ceea ce privește aplicarea textului art. 6 alin. (1) din Ordonanța de urgență nr. 94/2000, s-au conturat două orientări jurisprudențiale. ... 33. Într-o primă orientare, materializată în deciziile nr. 71 din 10 ianuarie 2020 (Dosar nr. 2.144/102/2016), nr. 1.573 din 16 martie 2022 (Dosar nr. 32/33/2021) și nr. 5.437 din 19 decembrie 2012 (Dosar nr. 45.828/3/2010), Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursurile declarate de reclamanți, a anulat deciziile Comisiei speciale de retrocedare și a obligat comisia să recunoască reclamanților dreptul la despăgubiri, reținându-se că dispozițiile art. 6 alin. (1) din Ordonanța de urgență nr. 94/2000 creează o diferență nejustificată de tratament între titularii cererilor de retrocedare a imobilelor înstrăinate legal după data de 22 decembrie 1989 și titularii cererilor de retrocedare a imobilelor înstrăinate legal anterior acestei date, constituind, în cazul celor din urmă, o ingerință în dreptul de proprietate ocrotit prin art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO, ingerință care, în lipsa oricărei expuneri de motive a legiuitorului, nu poate fi socotită necesară într-o societate democratică. ... 34. Cea de-a doua orientare, exprimată prin Decizia nr. 1.657 din 22 martie 2023 (Dosar nr. 44/57/2021) a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal, a menținut decizia Comisiei speciale de retrocedare prin care s-a respins cererea de acordare a despăgubirilor, reținându-se că, în mod greșit, instanța fondului a admis acțiunea în baza Protocolului nr. 1 la CEDO, înlăturând astfel efectele legislației interne redate de art. 6 alin. (1) din Ordonanța de urgență nr. 94/2000, considerând că acestea instituie o diferență de tratament între titularii cererilor de retrocedare a imobilelor înstrăinate legal după data de 22 decembrie 1989 și titularii cererilor de retrocedare a imobilelor înstrăinate legal anterior datei menționate. ... 35. În susținerea acestei din urmă opinii, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că textul legal aplicabil speței este clar, iar aplicabilitatea art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO suferă o limitare extrem de importantă, Convenția europeană a drepturilor omului protejând doar dreptul de proprietate asupra unor bunuri actuale, nu și dreptul de a obține proprietatea unui bun. ... 36. În această opinie, Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat că recurentei-reclamante nu îi este aplicabil art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO, revenindu-se astfel la reglementarea din plan național, respectiv art. 6 alin. (1) din Ordonanța de urgență nr. 94/2000, care nu a fost declarată neconstituțională în condițiile legii. ... 37. De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție a subliniat faptul că instanțele naționale nu pot înlătura de la aplicare o normă de drept pe motiv că instituie o discriminare între diferite situații, această prerogativă aparținând exclusiv Curții Constituționale a României. ... 38. Instanța de trimitere a apreciat că, în favoarea celei de-a doua interpretări, pot fi invocate deciziile nr. 818 din 3 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008; nr. 819 din 3 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008; nr. 820 din 3 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008 și nr. 821 din 3 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008, pronunțate de Curtea Constituțională a României, care au stabilit că instanța națională de drept comun nu poate înlătura de la aplicare o normă de drept pe motiv că instituie o discriminare între diferite situații, aceasta intrând în competența exclusivă a Curții Constituționale. ... 39. De asemenea, prin Decizia Curții Constituționale a României nr. 837 din 26 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 501 din 21 iulie 2009, s-a constatat că Ordonanța de urgență nr. 94/2000 este constituțională în ansamblul ei. ... 40. Totodată, instanța de trimitere a avut în vedere Cauza Ionescu și Mihăilă împotriva României, precum și hotărârea-pilot pronunțată în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României, în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat că, pentru a exista o valoare patrimonială în sensul ocrotit de Convenția europeană a drepturilor omului, nu este suficient ca legea să consacre un drept de care beneficiază reclamantul, fiind necesar și ca instituțiile competente potrivit dreptului intern să constate că reclamantul îndeplinește condițiile pentru a beneficia de dreptul consacrat prin lege. ... 41. Or, de vreme ce dispozițiile legale criticate se referă doar la înstrăinările ulterioare datei de 22.12.1989, iar organele administrative au constatat, în baza acestor dispoziții legale, că reclamanta nu este îndreptățită la acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, din perspectiva instanței de trimitere, nu poate fi reținută concluzia că în speță operează regimul de protecție instituit de Protocolul nr. 1 la CEDO. ... ... ...