Decizia CCR nr. 472/2015Paragraful 10

CCR · decizie de neconstituționalitate · 16.06.2015 · dosar 6.775/62/2014
Paragraful 10
7. De asemenea, judecătorul de cameră preliminară apreciază că normele procesual penale criticate aduc atingere şi dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 referitor la dreptul la un proces echitabil. În acest sens, arată că acest drept presupune existenţa unui remediu efectiv pentru situaţia în care o fază a procesului penal a avut loc cu încălcarea drepturilor fundamentale şi, pe de altă parte, acest drept presupune ca remediul efectiv să poată fi exercitat într-un termen rezonabil. Or, prin reglementarea camerei preliminare, deşi s-a urmărit crearea unui filtru de legalitate, această finalitate nu este reală şi, pe de altă parte, nu a condus decât la mărirea duratei de soluţionare a cauzelor penale. Aşadar, prin modul în care a reglementat camera preliminară, legiuitorul a încălcat atât dreptul la un proces echitabil prin încălcarea dreptului privind egalitatea în faţa legii, cât şi obligativitatea de a reglementa în mod previzibil şi accesibil, astfel încât orice subiect să cunoască ce conduită trebuie să adopte. Această procedură este ineficientă, dilatorie în ceea ce priveşte durata de soluţionare a cauzelor penale şi lipsită de previzibilitate în ceea ce priveşte procedura de urmat.
Sursa oficială ↗