DECIZIE 1462/2024Punctul 3

3. Calea de atac exercitată Împotriva hotărârii instanței de fond, pârâtul Ministerul Afacerilor Interne a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din Codul de procedură civilă. În motivarea recursului se arată că instanța de fond a eludat cu desăvârșire dispozițiile Legii nr. 554/2004 unde legiuitorul a înțeles să stabilească, în sarcina persoanei care se consideră vătămată prin emiterea unui act administrativ, obligația de a formula plângere prealabilă anterior învestirii instanței cu soluționarea cererii de anulare a actului contestat, îndeplinirea întocmai a acestei obligații fiind una dintre condițiile sine qua non ale admisibilității în principiu a acțiunii. De asemenea, au fost eludate și dispozițiile articolului 193 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora sesizarea instanței se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, dacă legea prevede în mod expres aceasta, iar dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată. Faptul că reclamantul a adresat Ministerului Afacerilor Interne în temeiul Legii nr. 544/2001, cu modificările și completările ulterioare, o cerere privind comunicarea unor informații privind încadrarea în structurile M.A.I. a persoanelor cărora le-au încetat raporturile de serviciu în condițiile art. 69 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 nu echivalează cu îndeplinirea obligației formulării plângerii prealabile în condițiile Legii nr. 554/2004. În opinia recurentului, instanța avea obligația de a reține că intimatul-reclamant nu a înțeles să se conformeze dispozițiilor legale imperative, prin aceea că a învestit instanța de judecată cu soluționarea prezentei cauze fără a fi îndeplinit procedura prealabilă, fapt pentru care demersul reclamantului în justiție e profund viciat ab initio și, pe cale de consecință, neavenit sub aspectul admisibilității. Contrar celor reținute de instanța de fond, recurentul consideră că, în ceea ce privește obligativitatea formulării plângerii prealabile în cazul actului normativ, aceasta subzistă chiar și după modificările aduse dispozițiilor art. 7 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 prin Legea nr. 212/25.07.2018, prin introducerea alin. (5) la textul de lege indicat, excepția reglementată prin alineatul nou-introdus vizând actele administrative cu caracter individual. Legiuitorul, completând dispozițiile art. 7 cu alin. (5) , nu a înlăturat din ordinea juridică obiectivă dispozițiile alin. (11) al acestui articol care relevă tocmai obligativitatea de a fi îndeplinită procedura prealabilă, oricând, atunci când un act normativ este deferit analizei judecătorului specializat de contencios administrativ. În aceste împrejurări, având în vedere faptul că reclamantul nu face dovada parcurgerii procedurii prealabile, iar excepția lipsei procedurii prealabile este o excepție de fond, absolută, iar prin efectul pe care îl produce este o excepție peremptorie, dirimantă, singura soluție posibilă în prezenta cauză este aceea a respingerii acțiunii ca inadmisibilă, fapt care face, totodată, inutilă cercetarea în fond a pricinii. În ceea ce privește excepția rămânerii fără obiect a acțiunii și implicit a lipsei de interes, instanța de fond a făcut de asemenea o greșită aplicare a legii, ignorând, pe de o parte, că actul normativ a cărui anulare se solicită și-a încetat aplicabilitatea odată cu intrarea în vigoare a Ordinului M.A.I. nr. 140/2016 și, pe de altă parte, că anularea sa în raport cu motivele invocate nu este întemeiată. Recurentul mai susține că, odată abrogat, actul administrativ cu caracter normativ nu mai poate face obiectul controlului de legalitate, întrucât nu mai îndeplinește condițiile cerute de lege de a produce efecte juridice, adică de a da naștere, a modifica sau a stinge raporturi juridice, astfel cum prevede art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, condiții esențiale pentru ca un înscris juridic să fie calificat ca act administrativ și să poate face obiectul unei acțiuni în contencios administrativ. Potrivit art. 8 din Legea nr. 554/2004, obiect al acțiunii în contencios administrativ îl poate forma numai un act administrativ, astfel cum acesta este definit de art. 2 alin. (12) lit. c) din același act normativ act administrativ - actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice. Întrucât, Ordinul M.A.I. nr. 298/2011 nu mai întrunește condițiile pentru a fi considerat un act administrativ, acesta nu mai poate face obiectul unei acțiuni în anulare, reglementată de prevederile Legii contenciosului administrativ și fiscal nr. 554/2004. Raportat strict la obiectul prezentei cauze, recurentul apreciază că solicitarea reclamantului de a obține pe calea unei hotărâri judecătorești încă o dată abrogarea Ordinului nr. 289/2011 este evident lipsită de obiect, instanța neputând dispune anularea unui ordin oricum inexistent. Astfel că abrogarea actului administrativ cu caracter normativ menționat lipsește de obiect acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamant având ca obiect anularea unui ordin oricum inexistent. Pentru toate aceste considerente, recurentul apreciază că prima instanță a aplicat greșit normele de drept material, motiv pentru care solicită admiterea excepției invocate și respingerea acțiunii ca fiind rămasă fără obiect. De asemenea, solicită admiterea recursului formulat, casarea hotărârii și, în rejudecare, admiterea excepțiilor astfel cum au fost formulate și, pe cale de consecință, respingerea acțiunii reclamantului. În susținerea recursului sunt indicate și redate texte de lege incidente pricinii, precum și practica judiciară a Înaltei Curți de Casație și Justiție. ...