DECIZIE 6097/2025Punctul 3

3. Calea de atac exercitată Împotriva hotărârii instanței de fond, reclamanta A. S.R.L. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă. După o amplă prezentare a situației de fapt, în motivarea recursului se arată că instanța de fond a precizat: „întrucât Ordinul nr. 26/2023 a vizat modificarea Ordinului nr. 719/2014, instanța va raporta analiza sa la acest din urmă ordin-anexă nr. 2 (în forma modificată prin Ordinul nr. 26/2023)“. Cu alte cuvinte, instanța de fond a analizat dispozițiile Ordinului nr. 719/2014 (act necontestat prin cererea de chemare în judecată) în loc de dispozițiile Ordinului nr. 26/2023. Chiar dacă Ordinul nr. 26/2023 modifică Ordinul nr. 719/2014, acest lucru nu înseamnă că instanța poate schimba obiectul acțiunii și extinde cererea de chemare în judecată asupra unui act administrativ necontestat. Recurenta consideră evidentă încălcarea dispozițiilor legale aplicabile și interpretarea complet eronată a instanței de fond, care a extins cercetarea judecătorească fără ca acest lucru să îi fi fost solicitat și fără să pună în discuție acest aspect. Procedând în acest mod, recurenta apreciază că instanța de judecată a încălcat dispozițiile art. 1, 2 și 8 din Legea nr. 554/2004, cât timp actul administrativ atacat care a vătămat drepturi și interese legitime nu a fost Ordinul nr. 719/2014, ci Ordinul nr. 26/2023, prin modificările aduse de acesta Ordinului nr. 719/2014. Prin urmare, cât timp Ordinul nr. 26/2023 este un act administrativ în sensul art. 1 și art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, produce o vătămare a unui drept sau interes legitim și a fost atacat în fața instanțelor judecătorești cu respectarea prevederilor art. 8 din Legea nr. 554/2004, recurenta consideră că instanța de judecată trebuia în mod obligatoriu să analizeze legalitatea/ilegalitatea acestui ordin, și nu legalitatea/ilegalitatea ordinului care a fost modificat. În opinia recurentei, această concluzie se impune cu atât mai mult cu cât Ordinul nr. 719/2014 nu îi încalcă drepturile/ interesele legitime înainte de intrarea în vigoare a Ordinului nr. 26/2023. Acest din urmă ordin, Ordinul nr. 26/2023, a introdus o serie de modificări în Ordinul nr. 719/2014 care sunt nelegale și care formează obiectul cauzei de față. Recurenta mai consideră că sentința a fost dată cu încălcarea/aplicarea greșită a prevederilor Legii nr. 17/2014. Art. 4^1 alin. (5) din Legea nr. 17/2014 prevede că: În cazul neexercitării dreptului de preempțiune, dacă niciunul dintre potențialii cumpărători, în termenul legal, nu îndeplinește condițiile pentru a putea cumpăra terenul agricol situat în extravilan, înstrăinarea acestuia prin vânzare se poate face către orice persoană fizică sau juridică, în condițiile prezentei legi. iar potrivit art. 10 alin. (5) din Legea nr. 17/2014: În situația în care nu s-a înregistrat nicio ofertă de cumpărare, la expirarea termenului prevăzut la art. 4^1 alin. (3) , în termen de 10 zile lucrătoare, primăriile emit procesul-verbal de finalizare a procedurii. Procesul-verbal se eliberează vânzătorului și se comunică structurii centrale sau structurilor teritoriale, după caz. Așadar, legiuitorul a prevăzut, în mod clar și fără echivoc, dreptul de a vinde liber terenul după îndeplinirea procedurii și nedepunerea niciunei oferte de către preemptori sau potențialii cumpărători în termenul prevăzut de lege. Astfel, întrucât Legea nr. 17/2014 prevede expres că, în cazul în care nu există nici preemptori și nici potențiali cumpărători, terenul agricol extravilan poate fi vândut către orice persoană interesată - „vânzarea liberă“, prin normele de aplicare (Ordinul nr. 719/2014 și Ordinul nr. 26/2023) nu se putea deroga de la dispozițiile Legii nr. 17/2014 și nu se poate elimina posibilitatea vânzării libere. Or, anterior emiterii Ordinului nr. 26/2023, M.A.N. emitea avize pentru situația în care nu exista nicio ofertă din partea preemptorilor și a potențialilor cumpărători. Ulterior, prin modificarea adusă documentelor cerute pentru emiterea avizului, M.A.N. nu mai poate emite avize pentru vânzarea liberă, împiedicând în mod complet nelegal exercitarea dreptului de a dispune de dreptul de proprietate. Niciun moment nu s-a indicat sau solicitat modificarea unui ordin care ar contraveni dispozițiilor legale. Ceea ce omite instanța de fond este situația în care terenul este vândut „la liber“ și în care, în mod complet inexplicabil și fără susținere legală, M.A.N. refuză emiterea avizului. Nu este vorba de un vid legislativ atât timp cât legea prevede în mod clar acest drept. De asemenea, se susține că instanța de fond nu a avut în vedere faptul că anterior modificării aduse prin Ordinul nr. 26/2023 avizele erau emise pentru situația vânzării libere, avize complet legale și necontestate. Susținerea instanței de fond potrivit căreia cerința de a depune avizul prevăzut de art. 9 alin. (2) din Legea nr. 17/2014 de către un vânzător care nu este un potențial cumpărător conform prevederilor art. 41 din Legea nr. 17/2014 nu poate fi interpretată că ar limita exercițiul dreptului de proprietate este complet nelegală. Atât timp cât legea reglementează emiterea acestui aviz doar pentru situațiile în care potențialii cumpărători își exercită dreptul preferențial de acceptare a ofertei vânzătorului, solicitarea acestuia în situația vânzării libere, adică solicitarea sa în legătură cu o persoană care nu este potențial cumpărător (făcând, ca urmare, obținerea acestui aviz imposibilă), este complet nelegală. După cum se poate observa, M.A.N. nu emite un refuz expres, ci returnează documentația, solicitând un document care se emite numai în situația în care cumpărătorul face parte din categoria potențialilor cumpărători, împiedicând astfel emiterea avizului și vânzarea terenului agricol. Astfel, solicitând un document care, conform legii, nu este aplicabil cumpărătorului în cazul vânzării libere și care, ca urmare, nu poate fi obținut de către acesta, M.A.N. împiedică proprietarul terenului să își exercite dreptul de a ataca în instanță un refuz nejustificat de emitere a avizului, încălcând și dreptul de apărare al proprietarului împotriva abuzului M.A.N. Ca urmare, susținerile instanței de fond conform cărora Ordinul nr. 26/2023 este emis cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 17/2014 este complet greșit și, în mod evident, instanța de fond a interpretat complet eronat dispozițiile legii. Vânzarea liberă este permisă de lege, neexistând nicio situație absurdă în care un proprietar să fie forțat de către stat să rămână proprietar dacă nu mai dorește acest lucru. Recurenta mai arată că instanța de fond a încălcat și aplicat greșit Legea nr. 24/2000, apreciind că dacă un act normativ de nivel superior (în cazul de față Legea nr. 17/2014) prevede expres un drept/o regulă/o procedură etc. (în speță, dreptul proprietarului terenului agricol extravilan de a vinde acest teren către orice persoană interesată, la liber, dacă nici preemptorul și nici potențialul cumpărător nu doresc cumpărarea acestuia/nu îndeplinesc condițiile legale pentru a-l cumpăra), un alt act normativ de nivel inferior (în speță, Ordinul nr. 26/2023 sau Ordinul nr. 719/2014) nu poate lăsa nereglementată această situație, nereglementare ce echivalează în practică cu „abrogarea“ sa prin neacordarea avizului necesar pentru încheierea vânzării și imposibilitatea proprietarului de a efectua vânzarea liberă a unui teren agricol extravilan care necesită avizul M.A.N. ca urmare a îndeplinirii condițiilor prevăzute în art. 3 alin. (1) din Legea nr. 17/2014. Recurenta mai susține că, așa cum a subliniat și în cererea de chemare în judecată, înainte de modificările aduse de Ordinul nr. 26/2023, Ordinul nr. 719/2014 prevedea în mod expres faptul că, pentru obținerea avizului specific, solicitantul trebuia să depună și „adeverința privind vânzarea liberă, în original, prevăzută la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării terenurilor agricole situate în extravilan și de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăților ce dețin în administrare terenuri proprietate publică și privată a statului cu destinație agricolă și înființarea Agenției Domeniilor Statului, cu modificările ulterioare“. Cu alte cuvinte, înainte de modificările aduse de Ordinul nr. 26/2023, Ordinul nr. 719/2014 prevedea și necesitatea depunerii procesului-verbal eliberat în conformitate cu dispozițiile art. 10 alin. (5) din Legea nr. 17/2014, adică reglementa și vânzarea „liberă“ a terenurilor, efectuând o transpunere fidelă și legală a dispozițiilor Legii nr. 17/2014. Or, prin Ordinul nr. 26/2023 se modifică prevederile legale ale Legii nr. 17/2014 în sensul în care procedura de obținere a avizului M.A.N. nu mai este reglementată decât pentru ipoteza potențialului cumpărător (în înțelesul acordat acestui termen prin modificările aduse Legii nr. 17/2014 în octombrie 2020) cu interpretarea că fie procedura de emitere a avizului pentru vânzarea liberă nu mai este reglementată, fie vânzarea liberă nu este posibilă, motiv pentru care nu se mai reglementează procedura de emitere a avizului. Recurenta consideră că hotărârea instanței de fond încalcă prevederile Codului civil, având în vedere că situația este extrem de clară. Nu există niciun fel de vid legislativ, Legea nr. 17/2014 prevede dreptul proprietarului de a-și vinde terenul „la liber“ dacă nu există preemptori sau potențiali cumpărători (sau aceștia nu îndeplinesc condițiile legale pentru a putea cumpăra terenul) și, prin urmare, un ordin ulterior al cărui scop este reglementarea doar a procedurii practice a acestei vânzări nu poate deroga de la dispozițiile legale în sensul eliminării în practică a posibilității vânzării „libere“ a anumitor tipuri de terenuri agricole. Practic, în vederea avizării vânzării terenurilor agricole din extravilan din perimetrele de interes, M.A.N. acceptă doar avizul final (care se emite în cazul vânzării către preemptori, această precizare fiind oricum în contradicție cu Legea nr. 17/2014, potrivit căreia avizul specific al M.A.N. nu se aplică vânzării către preemptori) sau avizul emis de M.A.D.R./D.A.D.R. pentru potențialii cumpărători. Doar în cazul terenurilor agricole a căror procedură de avizare a început anterior intrării în vigoare a Ordinului nr. 26/2023 M.A.N. mai acceptă procesul-verbal de finalizare a procedurii, adică documentul emis în situația neacceptării ofertei de vânzare de către un preemptor și a inexistenței unei oferte din partea unui potențial cumpărător. În virtutea Ordinului nr. 26/2023, în special a prevederii introduse în art. 4 alin. (2) lit. e) din anexa nr. 2 la Ordinul nr. 719/2014, se refuză avizarea vânzării terenurilor agricole din extravilan din perimetrele de interes către o altă persoană decât un potențial cumpărător. În mod evident, această cerință introdusă prin Ordinul nr. 26/2023 și efectele produse de aceasta sunt în contradicție cu Legea nr. 17/2014 care prevede doar că avizul specific al M.A.N. este necesar la vânzarea terenurilor agricole din extravilan situate în perimetrele de interes, cu excepția vânzării către preemptori, și prevede în continuare vânzarea „liberă“ a terenurilor, către orice persoană interesată dacă nu există preemptori sau potențiali cumpărători. În susținerea recursului sunt indicate și redate texte de lege incidente pricinii și practică judiciară. ...