Decizia CCR nr. 396/2025Punctul 16

CCR · decizie de neconstituționalitate · 18.09.2025 · dosar 1.593/2/2020
Punctul 16
16. Cu privire la aceste aspecte, Curtea observă că instanța de contencios constituțional s-a mai pronunțat, sens în care sunt, spre exemplu, Decizia nr. 835 din 8 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 120 din 16 februarie 2016, și Decizia nr. 1.488 din 15 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 43 din 18 ianuarie 2012. Cu acele prilejuri, Curtea a arătat că dispozițiile de lege criticate stabilesc tocmai dreptul întreprinderilor sau al asociațiilor de întreprinderi - persoane fizice sau juridice și al autorităților și instituțiilor administrației publice de a se adresa instanței de judecată, desigur, în măsura în care aceste autorități și instituții ale administrației publice se încadrează în prevederile art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea concurenței nr. 21/1996 [„b) autoritățile și instituțiile administrației publice centrale sau locale, în măsura în care acestea, prin deciziile emise sau prin reglementările adoptate, intervin în operațiuni de piață, influențând direct sau indirect concurența, cu excepția situațiilor când asemenea măsuri sunt luate în aplicarea altor legi sau pentru apărarea unui interes public major“]. Totodată, Curtea a constatat că, în toate cazurile, decizia adoptată de Consiliul Concurenței, prin care se finalizează investigația, poate fi atacată la instanța de contencios administrativ competentă. Cu aceeași ocazie, potrivit dispozițiilor de lege criticate, persoana interesată poate ataca și ordinul privind declanșarea investigației. Faptul că persoana interesată nu poate ataca separat acest ordin nu este de natură să aducă atingere prevederilor constituționale invocate, ci, în soluționarea cererii, instanța de contencios administrativ este competentă, potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, să se pronunțe și asupra legalității ordinului care a stat la baza emiterii actului supus judecății. De asemenea, Curtea a arătat că reglementarea atacării odată cu fondul sau separat de fond a unui act administrativ este la latitudinea legiuitorului, acesta putând alege aplicarea uneia sau a alteia din cele două soluții legislative care sunt, deopotrivă, constituționale, în ipoteza dată, și, prin urmare, nu a reținut pretinsa încălcare, printre altele, a dispozițiilor art. 21 și art. 24 din Constituție (Decizia nr. 835 din 8 decembrie 2015, precitată, paragraful 30). ...
Sursa oficială ↗