Decizia CCR nr. 361/2015Paragraful 9

6. Curtea de Apel Ploieşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, judecătorul de cameră preliminară, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. În acest sens, arată că măsurile preventive sunt reţinerea, controlul judiciar, controlul judiciar pe cauţiune, arestul la domiciliu şi arestarea preventivă [art. 202 alin. (4) lit. a) -e) din Codul de procedură penală], în cazul arestului la domiciliu nefiind reglementate nici termenele şi nici durata maximă pe care această măsură poate fi luată sau dispusă de judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată, după sesizarea acesteia din urmă, prin rechizitoriu. În continuare, analizând conţinutul legal al instituţiei arestului la domiciliu, judecătorul de cameră preliminară apreciază că această măsură preventivă constituie o ingerinţă în dreptul fundamental la libertatea individuală, garantat de art. 23 din Constituţie, constituind, în fapt, o măsură intruzivă ce poate afecta şi alte drepturi şi libertăţi fundamentale, respectiv libera circulaţie, viaţa intimă, familială şi privată [art. 221 alin. (1) şi (2) lit. a) şi b) din Codul de procedură penală], dreptul la învăţătură, inclusiv prin învăţământul superior şi alte forme de instrucţie şi perfecţionare, dreptul la muncă şi protecţia socială a muncii, libertatea economică şi alte activităţi similare [art. 221 alin. (6) din Codul de procedură penală]. Consideră că ingerinţa analizată nu este proporţională cu cauza care a determinat-o, respectiv asigurarea instrucţiei penale, întrucât nu asigură un just echilibru între interesul public şi cel individual, atâta timp cât poate fi dispusă pe o perioadă nelimitată în timp, deşi, potrivit principiului proporţionalităţii, reglementat de art. 53 din Constituţie, restrângerea exerciţiului drepturilor sau libertăţilor fundamentale are caracter excepţional, ceea ce implică, în mod necesar, şi caracterul lor temporar. În concluzie, consideră că neprecizarea unei durate maxime pentru care se poate dispune măsura arestului la domiciliu, în procedura de cameră preliminară, respectiv în cursul judecăţii, încalcă dispoziţiile art. 21, art. 23, art. 25, art. 26, art. 32 şi art. 53 din Constituţie şi, indirect, atrage ineficienţa dispoziţiilor art. 241 alin. (1^1) lit. a) din Codul de procedură penală ce reglementează cazurile în care se constată încetarea de drept a acestei măsuri preventive.