Decizia CCR nr. 254/2015Paragraful 21

17. Nici jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului nu contrazice aceste susţineri. Astfel, prin Hotărârea din 21 septembrie 2006, pronunţată în Cauza Maszni împotriva României, s-a reţinut că judecarea unui civil de către instanţele militare din România pentru infracţiuni de drept comun contravine art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, fără ca aspectul privind efectuarea urmăririi penale de către un parchet militar să facă obiectul analizei acestei instanţe, întrucât Convenţia vorbeşte numai de "dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege". Or, dispoziţiile de lege criticate prevăd că, după finalizarea urmăririi penale de către procurorul militar, va fi sesizată instanţa competentă potrivit art. 44 din Codul de procedură penală, care stabileşte că, în caz de reunire, dacă, în raport cu diferiţii făptuitori ori diferitele fapte, competenţa aparţine, potrivit legii, mai multor instanţe de grad egal, competenţa de a judeca toate faptele revine instanţei civile, dacă dintre instanţe una este civilă, iar alta este militară, iar dacă instanţa militară este superioară în grad, competenţa revine instanţei civile echivalente în grad competente. Având în vedere aceste dispoziţii legale, Guvernul opinează că sunt respectate şi prevederile art. 6 paragraful 1 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Consideră, prin urmare, că aspectele semnalate de către autorul excepţiei şi necesitatea conformării cu cerinţele Curţii Europene a Drepturilor Omului nu privesc modul în care este reglementată desfăşurarea urmăririi penale, ci numai judecata, criterii care au fost, de altfel, preluate întocmai de către legiuitor în norma care prevede sesizarea instanţei civile.