Decizia CCR nr. 187/2015Paragraful 12

8. Curtea de Apel Timişoara - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 386 alin. (2) din Codul de procedură penală este neîntemeiată. În acest sens, arată că textul de lege criticat este incident şi în apel, potrivit art. 420 alin. (11) din Codul de procedură penală. Astfel, din moment ce un proces penal concret a fost cârmuit de principiul oficialităţii, parcurgând toate etapele procesului penal, până în faţa instanţei de apel, abandonarea acestui principiu - ca efect al constatării necesităţii schimbării încadrării juridice într-o infracţiune pentru care este necesară plângerea prealabilă - nu poate lăsa un vid, ci se impune a fi făcută doar prin înlocuirea acestuia cu principiul disponibilităţii. Aceasta presupune tocmai chemarea persoanei vătămate pentru a indica în ce măsură înţelege să formuleze plângere prealabilă. O soluţie legislativă contrară ar pune persoana vătămată într-o situaţie discriminatorie în raport cu persoana care a ştiut de la început că trebuie să formuleze plângere prealabilă şi ar încălca prevederile art. 21 din Constituţie referitoare la accesul liber la justiţie. În acest caz, nu operează o repunere în termenul de formulare a plângerii prealabile, întrucât, pe de o parte, persoana vătămată participă deja în procesul penal ca subiect procesual principal sau ca parte civilă, iar, pe de altă parte, problema termenului de formulare a plângerii prealabile apare doar de la momentul schimbării încadrării juridice, conform art. 386 alin. (2) din Codul de procedură penală, până la acel moment procesul penal fiind guvernat de principiul oficialităţii, care nu presupune un termen. Această posibilitate prevăzută de lege, inclusiv în cursul judecăţii în apel, nu echivalează în sine cu o repunere în situaţia de a exercita o cale de atac pe care persoana vătămată nu a formulat-o, având în vedere că atât repunerea în termen, prevăzută de art. 411 din Codul de procedură penală, cât şi efectul extensiv al apelului, prevăzut de art. 419 din Codul de procedură penală, sunt instituţii procesuale distincte, cu efecte proprii. Face trimitere, totodată, la Decizia nr. 125 din 27 martie 2003, prin care Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 286 din Codul de procedură penală din 1968.