Decizia CCR nr. 492/2015Paragraful 8

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală prevede un nou sistem de căi de atac faţă de Codul de procedură penală din 1968, care este structurat pe trei linii ierarhice în funcţie de calea de atac existentă, respectiv una ordinară sau comună, alta extraordinară şi ultima una specială nou introdusă. În continuare, procedând la analiza normelor care reglementează căile de atac în noua reglementare, instanţa de judecată arată că disocierea existentă între calea de atac exercitată şi instanţa de judecată competentă să o soluţioneze raportat la noile prevederi procedurale penale nu a fost avută în vedere de legiuitor şi creează controverse şi probleme jurisprudenţiale diverse, ca de exemplu cea din cauza pendinte, unde "calea de atac exercitată împotriva încheierii de respingere a sesizării Curţii Constituţionale a fost calificată ca fiind contestaţie şi a fost soluţionată de Tribunalul Bihor într-o compunere formată dintr-un singur judecător, iar contestaţia în anulare a continuat să fie soluţionată în aceeaşi compunere." Se mai arată că Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă şi Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a acestuia au păstrat sistemul de căi de atac consacrat de Codul de procedură civilă din 1865 cu unele inovaţii şi modificări, fără să existe probleme de interpretare sau de aplicare a legii atunci când se respinge ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. În schimb, Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale nu face trimitere la dispoziţiile Legii nr. 47/1992, însă "lasă să se înţeleagă că în materie procesual penală toate recursurile urmează să fie considerate apeluri." Legea nr. 47/1992 nu cuprinde dispoziţii procesual penale pentru ca în temeiul Legii nr. 255/2013 recursul să fie considerat apel, cu atât mai mult cu cât în materie civilă s-a păstrat calea de atac a recursului care este de competenţa instanţei ierarhic superioare, "fiind discriminatoriu acceptarea ideii că în materie penală calea de atac calificată ca fiind apel exercitată împotriva încheierii de respingere a sesizării Curţii Constituţionale să fie judecat de 2 magistraţi iar în materie civilă de către 3 judecători." Totodată, se arată că "aparent problema supusă dezbaterii este una teoretică şi de interpretare a dispoziţiilor legale, dar în realitate aceasta necesită o intervenţie a Curţii Constituţionale pentru a nu aduce atingere predictibilităţii, clarităţii legii şi implicit dreptului la judecarea echitabilă a cauzelor penale în care se ridică excepţii de neconstituţionalitate de către instanţele de judecată constituite legal, în sensul că ar fi injust ca unele căi de atac să fie calificate ca fiind contestaţii soluţionate de un singur judecător, altele ca fiind apeluri de competenţa curţilor de apel şi mai puţin ca recursuri (în casaţie) de competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care judecă în compunere de 3 judecători, deşi litera şi spiritul Legii nr. 47/1992 nu lasă să se întrevadă această deosebire indiferent de materia (penală sau civilă) în care se pune problema constituţionalităţii legilor". Se propune interpretarea normelor criticate ca fiind constituţionale "doar în măsura în care se are în vedere unitar calea de atac a apelului".