Decizia ÎCCJ nr. 77/2023 (HP)Punctul IV

ÎCCJ · hotărâre prealabilă · 20.11.2023 · dosar 15.134/3/2021
Punctul IV
IV. Punctul de vedere al părților 23. Recurentul-reclamant a formulat punct de vedere, apreciind că: (i) se impune sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu dezlegarea acestei probleme de drept; (ii) termenul de „militari“ folosit la art. 13 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 295/2004 nu se referă doar la „cadrele militare“ - definite la art. 1 alin. (1) din Legea nr. 80/1995, ci se referă și la „soldații și gradații profesioniști“ - definiți la art. 1 din Legea nr. 384/2006. ... 24. Acesta a arătat că a avut calitatea de „militar angajat pe bază de contract“, invocând, în sprijinul susținerilor de mai sus, dispozițiile art. 71 alin. (1) din Legea nr. 384/2006, ale art. II din Legea nr. 23/2012 pentru modificarea și completarea Legii nr. 384/2006 privind statutul soldaților și gradaților voluntari, precum și Decizia nr. 19 din 22 iunie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 874 din 24 septembrie 2020. ... 25. Decizia nr. 19 din 22 iunie 2020, menționată în cadrul paragrafului anterior, se referă la faptul că noțiunea de „polițist“ prevăzută de Codul penal nu distinge între diferitele categorii de funcționari publici - polițist, polițist local, polițist de frontieră sau de poliție militară -, aplicând principiul de drept ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, principiu a cărui aplicare se impune, în opinia recurentului-reclamant, și în soluționarea prezentei cauze. ... 26. S-a arătat că prevederile Legii nr. 80/1995 sunt irelevante pentru soluționarea acestei chestiuni de drept. ... 27. Art. 13 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 295/2004 folosește noțiunea de „militari“, iar nu pe cea de „cadre militare“, mai ales că Legea nr. 295/2004 a fost republicată la 10.01.2014, iar art. 1 și art. 2 din Legea nr. 80/1995 folosesc noțiunea de „cadre militare“ încă de la 20.07.1995, când legea a fost publicată în Monitorul Oficial al României. ... 28. Este evident, astfel, că, în ipoteza în care ar fi dorit să restrângă categoria celor îndreptățiți să obțină autorizația de procurare armă letală, legiuitorul putea să folosească, în art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 295/2004, noțiunea de „cadre militare“ în loc de noțiunea de „militari“. ... 29. Prin raportare la tehnica de redactare a art. 13 din Legea nr. 295/2004, se observă că legiuitorul nu distinge între categoriile enumerate. Astfel, nu enumeră mai multe tipuri de demnitari (de exemplu, în funcție de modul de încadrare sau dacă sunt sau nu în funcții asimilate celor de demnitari), de magistrați (nu distinge între procurori, judecători etc. sau între categoriile de instanțe la care activează sau au activat etc.), de diplomați (de exemplu, în funcție de gradele diplomatice, și nici nu se face distincție dacă aceștia activează doar în țară sau în străinătate). ... 30. Mai mult, recurentul-reclamant a arătat că relevante sunt și dispozițiile art. 3 lit. a) din Legea nr. 223/2015, în care legiuitorul nu a înțeles să distingă între diferitele categorii de militari și nu a avut în vedere doar cadrele militare. ... 31. Totodată, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 384/2006, soldații și gradații voluntari constituie un corp distinct de personal militar, recrutat pe bază de voluntariat și situat la baza ierarhiei militare. Astfel, este evident că și soldații, și gradații voluntari/profesioniști sunt „militari“. ... 32. Intimatul-pârât nu și-a exprimat punctul de vedere cu privire la problema de drept ce formează obiectul prezentului dosar. ... ...
Sursa oficială ↗