Decizia CCR nr. 125/2015Paragraful 10

7. De asemenea, se constată o schimbare a opticii legiuitorului cu privire la competenţa teritorială în materie contravenţională, fiind preferată soluţia atribuirii competenţei de soluţionare a plângerii contravenţionale către instanţele de la domiciliul petentului. În acest sens, autorul arată că, prin art. III din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, a fost introdus, în cuprinsul Ordonanţei Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, art. 101, ce prevede că, prin derogare de la dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001, plângerea însoţită de copia procesului-verbal de constatare a contravenţiei se introduce la judecătoria în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul contravenientul. Pe cale de consecinţă, se instituie o discriminare neîntemeiată între persoanele sancţionate contravenţional în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. 15/2002 şi cele cărora le sunt opuse dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, deşi ambele acte normative includ sfera contravenţiilor rutiere.